Blogger Widgets

vineri, 23 septembrie 2016

Riserva Wine Spa



O zi fabuloasă în fiecare săptămână. De obicei e duminica, ziua în care merg la Riserva Wine Spa. Si acum aş vrea să vă rezervaţi câteva minute nu neapărat pentru a citi această postare, ci pentru a pătrunde în lumea magică a stării de bine. Când ajung în parcarea hotelului constat, ca de obicei, că…am întârziat. Alerg prin holul hotelului fără să mă uit nici în dreapta nici în stânga, iau liftul gâfâind şi mă rog să urce mai repede, deşi chiar e foarte rapid. Stop. Se deschid uşile. Gata.


 Sursa: Riserva Wine Spa Facebook page
 Am ajuns. Pătrund în universul Riserva Wine Spa şi datorită unei vrăji ştiute doar de cei de acolo, încep să plutesc. Arome îmbietoare, culori ezoterice şi oameni drăguţi. De obicei, mă întâmpină Claudiu, un tip foarte cool, care se asigură întotdeauna că ai la îndemână tot ce doreşti şi că totul e în regulă. Dar mie îmi place că zâmbeşte şi te întreabă de fiecare dată dacă totul este OK. Inseamnă că îi pasă. Apoi te preia una dintre fetele acestea frumoase, cu mâini magice: Cristina, Ingrid, Andra sau Khristina. Sunt condusă într-una din încăperile unde degetele lor fermecate îmi vor mângâia faţa. Totul sclipeşte de curăţenie şi o muzică liniştitoare te întâmpină la intrare. Mă întind pe pat iar următoarea jumătate de oră este jumătatea mea fericită, când mintea mi se goleşte de toate gândurile, nu mai aud nimic şi plutesc pe un norişor pufos şi dulce ca vata de zahăr pe băţ. Roz. Iar la plecare, faţa mea e zâmbitoare, luminoasă, senină şi delicată. Datorită unor oameni frumoşi şi profesionişti. Mulţumesc, Riserva Wine Spa.
M.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu