Acum un an,
14 februarie 2020, eram în Pompei, Italia. Era sfârşitul unei vacanţe de două
săptămâni. În acea seară urma să iau avionul spre Budapesta. Habar nu aveam
atunci că avea să fie ultima ieşire din ţară. Aflasem déjà ce se întâmplase în
China. Auzisem la televizor că existau câteva cazuri în Italia, dar oamenii
erau relaxaţi. Eu eram relaxată. Eram convinsă că va fi doar o gripă banală.
Doar în momentul în care am ajuns în aeroport, am început să mă agit. Poliţia
era peste tot şi a trebuit să port masca. Pentru prima dată. Atunci m-a
străfulgerat gândul că poate nu era o gripă banală. Si aşa a început tot.
Azi, 14
februarie 2021, sunt acasă, în Oradea. A trecut exact un an… Nu voi vizita
nimic şi nu voi lua niciun avion. Nu mă agită nimic, poate doar faptul că
urmează să primesc un vaccin. Speranţă, îndoială, optimism, frică, pro, contra.
Este singura decizie importantă din ultimul an. Dar ce ciudat…în mod paradoxal
nu îmi pare rău că nu a trebuit să iau decizii importante.
Azi, după exact un an în care mi-am
dat seama că oamenii ţin la vieţile lor mai mult ca la orice ceea ce e aproape
amuzant când mă gândesc la câte lucruri frumoase sunt în lume, vă ofer această garoafă îmbrăcată în rochiţa ei
dantelată, senzuală, roşie şi sfioasă, uimitoare, cu păr ondulat, cu ochi mari și naivi, cu buze de culoarea
rozului cupidon, ușor despărțite de confuzia și suferința ultimului an. Să vă
aducă zâmbete şi bujori în obrăjori în această zi a anului 2021!
Sursa: arhiva personala
V-am pupat!
M. #pierdutaprintrecuvinte
