Blogger Widgets

duminică, 23 mai 2021

Teatrul şi noi...

Teatrul sunt eu și eu sunt teatrul. Sună dramatic şi poate preţios. Dar...  Teatrul este ceva la fel de viu ca mine. Îi simt emoțiile, fie că este supărat sau bucuros. Sună nebunesc, dar chiar aşa este. Când ceva este o parte atât de importantă a vieții tale, devine parte din tine. O parte pe care nu vrei să o lași niciodată în urmă.

Când merg la teatru, cele mai bune momente din viața mea strălucesc pentru o clipă. De fiecare dată experimentez ceva ce nu am mai simțit până atunci și fiecare esență a ființei mele se bucură. Simt emoțiile fiecărei persoane, deoarece toţi simţim același lucru simultan. Este sentimentul de mirare, fericire și emoție. Aceste câteva momente fac parte din miracolul vieţii mele, miracolul acelor câtorva momente definitorii ale formării şi trăirilor mele.

 




                      Sursa: arhiva personala (spectacolul "Genul acuzativ" - Teatrul Regina Maria Oradea)

Atunci când, pentru o clipă, credem că actorul se uită în ochii noşi de parcă ar vorbi cu noi şi doar cu noi, acest moment din spectacol se transformă într-o realitate frumoasă și colorată.  Este spectacolul care ne ridică din coconul rutinei zilnice şi ne ajută să înflorim. Când spun aceste lucruri cuiva care nu este interesat de teatru  sau de orice formă de artă, probabil crede că plutesc pe un norişor. Dar a fi nebun după teatru, cărţi şi tot ce înseamnă artă şi cultură este ceea ce mă determină să iubesc arta, să încerc să vă conving, dacă mai este nevoie, că fără aceste lucruri viaţa noastră ar fi searbădă şi lipsită de magie.

Teatrul ne ajută să vedem o altă perpectivă decât a noastră. Ne arată umanitate, motivații, conflicte și soluționare. În calitate de spectatori, asistăm la traiectoria altor persoane decât noi înșine. Actorii ne pun  în situații emoționale și intelectuale care s-ar putea să nu apară niciodată în viața noastră personală. Teatrul ne încurajează să conferim putere adevărului, să ne asumăm riscuri și să pledăm pentru voci noi și diverse. Teatrul ne amintește că nu suntem singuri. Nu numai că împărtășim un spațiu și o experiență cu artiștii care vorbesc, cântă, dansează, ci împărtășim această experiența cu cei de lângă noi. Teatrul este imediat și mereu diferit. Deși scenariul poate fi același în fiecare seară, spectacolul este unic, de fiecare dată când se întâmplă. Nu există două spectacole la fel. La fel ca în  viaţă. Pentru că, în cele din urmă după cum marele Shakespeare, atât de profund, declama cu câteva secole înainte: “Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oameni-s actori…” (Cum vă place)

Vino la teatru! Du-te la teatru! Teatrul suntem noi şi noi suntem teatrul.

V-am pupat dramatic!

M. #pierdutaprintrecuvinte

 

sâmbătă, 15 mai 2021

Fericire...

Există, ştii, zile precum aceasta când simţi cum soarele îţi sărută pielea, cum  vântul se joacă cu părul tău. Nu îţi aduci aminte când ai fost atât de fericit.  ...zile care transcend timpul și spațiul și limitele plasate de numerele care alcătuiesc vârsta ta de muritor.

Există, ştii, un loc precum acesta. Un loc a cărui prezență  o simţi în oasele tale, unde cerul nu se sfârșește niciodată, iar soarele și luna pot conversa deschis, pot iubi și exista, fără regulile celor care se cred atotştiutori şi cărora le plac poveștile de dragoste tragice și istoriile încâlcite. Orice ai decide să faci, orice ai decide să simți, nu există restricții să te ferească de perspective de zbor, de vise sau de îmbrăţişarea unor lucruri pe care trebuia să le faci cândva...undeva. Nu există frică, confuzie sau stângăcie, nu există îndoiala că nu aparţii, că nu meriţi să exişti într-un astfel de loc unde sufletul tău poate fi pur și poate să se înalţe fără a fi nevoie să încerci atât de mult. 


Sursa: arhiva personala

Poţi respira și zâmbi deschis, iar fiecare zâmbet este atât de uluitor de frumos încât străluceşti și depășeşti toate nesiguranțele pe care le-ai simţit. Pământul este moale dar te susţine, făcând loc picioarelor tale. Asta doar ca să nu te simţi atât de obosit din cauze fricii constante de vocile care îţi sfâşie sufletul. Acum te poți simți la fel de ușor ca aerul însuși, picioare moi care aleargă pe nori scufundați în lacrimi de fericire. Atunci când plouă, nu trebuie să te acoperi pentru că ploaia ți-a spălat deja toate durerile și vinovățiile, vinovății ca nişte lacrimi fierbinți, suprimate în eșecurile ambițiilor pierdute.Te poți aventura pentru totdeauna aici, către insule necunoscute, cețoase, înfloritoare și palate maiestuoase, poți face lucruri pe care nu ai apucat să le faci, căci nu trebuie să te prefaci să fii cineva care nu ești. Nu trebuie să trăiești în fiecare zi interogând fiecare poveste unică a vieții. Nu trebuie să te mai întrebi despre motivul pentru care lumea poate fi un loc atât de crud, indiferent de câte raze de speranță străpung întunericul. Nu trebuie să te mai întrebi, pentru că aici o astfel de nenorocire nu există iar ruinele unui suflet bun dansează ca o ființă reînnoită, luminată din nou. Mai presus de toate, nu trebuie să trăiești viața altcuiva pentru că aici te regăsești iar și iar și iar.

În acest loc îţi aduci aminte de versurile tale preferate:

 Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.”

Ce bine că eşti … fericire.

M. #pierdutaprintrecuvinte