Opiniomani...

“Wsm...săracii! Plini de Sataniști sincer! Au murit si ars de vii copiii de 14 ani!! Din cauza muzicii lor de tot rahatul !!!”

Acesta este comentariul postat de o doamnă/domnişoară…Am fost absolut convinsă că aceasta va fi concluzia: satanişti, heavy metal, muzică ”de tot rahatul”. Dar v-aţi întrebat vreo secundă ce căutau acei copii acolo? ERAU MINORI! REPET! MINORI! Vă deranjează doar acest aspect secundar: muzica …pentru satanişti. Cum vă permiteţi asemenea “judecăţi de valoare”? Chiar nu aveţi minte nici cât un vierme?

Aveţi copii? Stiţi unde sunt copiii dumneavoastră la ore târzii din noapte? Chiar ştiţi? Pentru că eu, un adult, îi văd în locuri care ar trebui frecventate doar de adulţi. V-aţi întrebat măcar o secundă cum de au intrat aceşti copii în clubul respectiv? V-aţi întrebat măcar o clipă de ce intrarea era liberă? Pentru că oricum se face consumaţie. Concluzia…profitul este asigurat. V-aţi întrebat vreodată câte cluburi, baruri, birturi funcţionează în condiţii similare? V-aţi întrebat vreodată de ce majoritatea clienţilor au sub 18 ani? V-aţi întrebat vreodată cum reuşesc aceste localuri să obţină autorizaţii de funcţionare? V-aţi întrebat vreodată dacă este în regulă să aruncaţi cuvinte doar aşa şi să daţi vina pe un gen de muzică din cauza incompetenţei şi nemerniciei unor organizatori, avizi după bani bani bani? V-aţi întrebat vreodată de ce toţi disperaţii îşi deschid birturi, de multe ori nerespectând reguli de siguranţă de bun simţ? V-aţi întrebat vreodată de ce nu mergeţi să donaţi sânge? V-aţi întrebat vreodată de ce nu vă puneţi niciodată întrebări? Stiţi, creierul este un muşchi! Lucraţi-l! Si măcar acum să ne înconjurăm de tăcere. Doar tăcere. Noi. Toţi.

M.

All Hallows’ Day Inc...

Mă simt ca un dovleac necopt în acest moment şi tare mă tem că voi fi trasformată în vreo “jane-o-lantern” de vreun detractor al acestei manifestări şugubeţe. Dar, cu bagheta mea supercalifragilisticexpialidocious şi mătura mea speedy needy le voi scăpa printre degete. Si oricum, ştiu că nu se vor supăra pe mine pentru că, de cele mai multe ori, sunt o candy mandy. Si îmi place Edgar Allan Poe. Come little children…Citeşte!

E Halloween! Aaaa…spun unii că e o altă “sărbătoare a americanilor”, că nu reprezintă nimic pentru ei, că e macabră, că nu vor să vadă la uşa lor nişte pici urlând “trick or treat” şi ei să se transforme în nişte vârcolaci adulţi care au fost deranjaţi de la Vocea României şi să îi înghită pe loc. Adevărul e că sunt nişte zgârciţi şi preferă să pape ei bomboanele! Si să înfulece dovleacul! Na, am spus-o!

Majoritatea argumentelor împotriva acestei manifestări sunt de natură religioasă. Noi suntem toţi atât de creştini, toţi suntem atât de prea cuvioşi, atât de cucernici, atât de “darnici”, atât de credincioşi! Si totul în numele sfinţilor. Pe care îi rostim şi îi invocăm atât de des. Fără să ştim, fără să gândim, fără să realizăm consecinţele unei asemenea blasfemii. Am auzit o mulţime de indivizi folosind “drac” şi “sfânt “ în aceeaşi propoziţie, pupeze care postesc (gândindu-se că postul reprezintă doar privarea de mâcare), dar în gândul lor doresc “cele bune” suratei care are picioare mai frumoase decât ele, dinozauri prea cucernici care merg la biserică în fiecare duminică, donând bani putrezi pentru îndreptarea progeniturii care a apucat-o pe calea spre pierzanie, preoţi cu gura spurcată, graşi şi strălucitori în veştmintele lor poleite, babe sclifosite cu priviri piezişe şi scrutătoare, fandosite cu fuste până în fund, aspirând la vreo poziţie în corul bisericii, biserici cu numele donatorilor scrijelite pe ziduri şi tot felul de gură cască.

Si, da, la noi toate sărbătorile sunt religioase, iar ziua naţională a României e în decembrie când e frig, mizerabil, toată lumea e în malluri şi, pe deasupra, e şi ziua mondială de combatere a SIDA!

Aşa că Halloween este, de fapt, o persiflare a macabrului şi ţine de fantastic şi misterios. Este doar o petrecere. Atât! Si participă cine vrea. Nu este obligatoriu să te “mânjeşti” pe faţă”, să te costumezi, să fii urât, să fii zombie, să fii monstru, să fii moartea, un dovleac, un dinte cariat sau o mâţă neagră. Poţi să fii doar tu. Trick or treat!

Va salut de pe mătură, cu mâţa pe umăr  şi nasul adulmecând o fiertură de haribo. In vecini. Pentru că eu nu gătesc…nici măcar haribo.

M.

De ce...

Tocmai am postat o chestiuţă “Cum ai fi arătat acum 100 de ani?” Nu prea obişnuiesc să postez asemenea poze şi treburi, dar chiar mi-a plăcut femeia care aş fi putut fi acum 100 de ani. Si după cum arată femeia aceea, de acum 100 de ani, sunt convinsă că alegerile ei ar fi fost asemănătoare alegerilor mele. Aşa că, acum, azi, mă întreb:  

De ce ar trebui să răspund la întrebări precum “Vai, dragă, dar când te măriţi?”, “Vai, dragă, dar când vrei să ai un copil?”, “Vai de mine, timpul trece!”. Intrebări puse de nişte individe care nu reprezintă nimic pentru mine, nişte vrăjitoare răutăcioase, veninoase, înecate în fericirea lor casnică .  Vai, dragă, când mă mărit, o voi face în secret, doar aşa, să nu ştii tu şi să mai ai un subiect de bârfă şi să te dai de ceasul morţii că nu ştii dacă alesul are maşină sau căruţă, lei sau dolari, păr lung sau păr scurt, ochi albaştri sau negri, dacă m-a cerut la Paris sau la Cucuieţii din Deal, dacă mi-a dat un diamant sau o păpădie şi alte detalii care îti fac ţie viaţa “mai” interesantă. Dar pentru că Halloween bate la uşă, mai poţi să fierbi în tocăniţa proprie…Uuuu… Cine o fi oare el? El e… De-ai şti tu! Trick or treat!

De ce ar trebui să mă iau la întrecere cu cei de vârsta mea? Eu credeam că fiecare are ritmul propriu. Imi dau seama că societatea funcţionează după nişte reguli, dar dacă nu ar fi câţiva care le-ar încălca, unde ar mai fi sarea şi piperul de toate zilele?

 De ce ar trebui să ascult poveşti despre plozi care nu mă interesează? Recunosc, eu sunt una dintre acele “plictisite” pentru care există doar câţiva copii frumoşi şi pe care îi iubesc şi atât. Bineînţeles că acum îmi voi ridica în cap toată tagma mamelor, dar, dragelor, eu nu sunt membră, prin urmare, nu pierd nimic.

De ce ar trebui să nu mă simt în largul meu că sunt liberă să fac ce vreau, când vreau şi unde vreau? Vai, dragă, de fapt ştiu că mă invidiezi că pot să las totul baltă şi să îmi iau zborul fără să mă simt ca un cuc care şi-a abandonat cuibul!

De ce ar trebui să am mustrări de conştiinţă că tata ar face totul pentru mine şi sora mea, în ciuda faptului că nici el nu înţelege anumite alegeri. Dar e tata şi mă iubeşte de aici până în eternitate, aşa cum sunt eu, cu alegerile mele cu tot.

De ce de ce de ce? Nu ştiu. Dar am o bănuială că totul ţine de alegeri. Si sunt alegerile mele şi nu ale tale. Aşa că, dragă, te rog să îmi respecţi alegerile pentru că eu îţi respect alegerile şi nu întreb niciodată de ce te-ai măritat cu un urât şi un bleg, de ce ai copii atât de needucaţi, de ce eşti atât de rea, de ce eşti atât de singură în doi, trei sau zece, de ce te îmbraci ca o plictisită de viaţă şi veşnic motivezi absenţa sau neimplicarea ta invocând statutul de familistă.

M.

De ce se tem unii de unele...

Citeşte doar dacă ai simţul umorului! Cum ar spune The Sorting Hat in Harry Potter, “Hmmm…Difficult. Very difficult.”

Să scriu despre aceste amănunte esenţiale.

Prin urmare, unii se tem de unele pentru că:

-sunt deştepte, prea deştepte, foarte deştepte;

- vorbesc, sunt chiar guralive şi spun verde în faţă ce gândesc;

-sunt prea sofisticate pentru nişte creiere cu nevoi bazale;

-au simţul umorului prea dezvoltat;

-se spune despre ele că sunt preţioase şi cu nasul pe sus;

- “altele” spun despre “unele” că sunt înfumurate şi rele;

- nu aprobă ca nişte  girafe (deşi au gene lungi) la ZOO, mestecând încet şi recunoscător iarba oferită cu mărinimie de stăpân;

-nu gătesc şi nu şi-au schimbat butelia de vreo 2 ani;

-frigiderul şi aragazul sunt doar obiecte de décor;

-nu intenţionează să se apuce de gătit în ciuda unor sfaturi mai mult decât părinteşti;

-îşi cumpără stiletto în loc de hrană;

-îşi ţin clutchul în bibliotecă, printre cărţi;

-nu cer permisiunea nimănui să îşi cumpere rujuri YSL;

-le plac genţile Prada şi nu Louis Vuitton;

-îşi cumpără singure tot ce doresc, mai ales florile;

-pleacă de acasă şi se întorc când vreau;

-nu le plac ceasurile comune;

-nu le încap hainele în dulapuri, deşi sunt doar hainele lor;

-le plac câinii şi nu felinele aka mâţele, deşi ele sunt nişte tigroaice;

-le plac maşinile mici şi nu mastondonţii;

-le place Michael Fassbender şi nu Vin Diesel;

-duminica mănâncă popcorn şi nu tartă cu prune;

-nu îşi doresc inele cu pietre de 100 de carate, ci doar un ineluş, mic, mic;

-sunt pur şi simplu ALTFEL.

Un bisous sophistiqué.

M.

Tristeţea unei fete vesele…

Si fata veselă e tristă. Tristeţea ei este o mantie întunecată şi bogată de magician care o cuprinde şi o învăluie în faldurile ei, ca nişte viermi înfometaţi. Si ea e atât de tristă, atât de tristă, simte că se sufocă, că nu poate respira, că nu vede nimic, că e atât de mică şi neputincioasă în faţa acestei vrăjitoare perverse care de-abia aşteaptă să îi dea acel sărut pe care ea nu îl va uita niciodată. Tristeţea ei este o transparenţă care pluteşte deasupra ei, o adiere de vânt care i-a îmbujorat obrajii şi lacrimile au început să curgă. De tristeţe. Tristeţea ei este o poveste fără început şi fără sfârşit, spusă de un povestitor nepriceput, cu personaje care o rănesc. Ce trist. Tristeţea ei este o apă adâncă, întunecată, iar ei îi este frică de apă şi nu ştie să înoate.Tristeţea ei este ea pentru că e om şi gândeşte. Si ea ar vrea să nu mai gândească preţ de o oră, o noapte sau o zi şi să se trezească veselă din nou. Tristeţea ei e neputinţa de a se detaşa cu răceală şi de a-şi înţelege colegii de viaţă. Tristeţea ei este tristă. Da…şi fata veselă e tristă.

M.