#drăguţică vs. #urâţică

Oy! Voi folosi salutul lui Pepe pentru că mi se pare delicios şi chiar util. Câteodată nu e foarte hahaha să asişti la nişte conversaţii şi să nu poţi să spui chiar ce ai vrea tu să spui pentru că ceilalţi s-ar supăra foarte tare, ei fiind nişte supărăcioşi de meserie. Dar na…se întâmplă. Avantajul meu este că pot să tac atunci şi să cârcotesc după. Haha!

Ieri a fost o zi ciudăţică. Eram într-o librărie şi m-am întâlnit cu o cititoare şi mama ei. Cititoarea m-a recunoscut şi, foarte drăguţă, mi-a făcut cunoştinţă cu mama ei, spunându-i că eu sunt #pierdutaprintrecuvinte  şi am scris articolul acela care îi place mamei foarte mult – “Septembrie”. Reacţia mamei a fost…hai să-i spun “delicioasă”. S-a uitat la mine foarte mirată şi nu prea îi venea să creadă că eu sunt “autoarea” bucăţii care îi place dumneaei. Probabil pentru că purtam o pereche de blugi rupţi, un tricou pe care scria “Don’t be foolish! Rock music is the best invention ever”, rujul meu preferat închis la culoare şi aveam părul prins într-un coc poate prea lejer. Sigur arătam pierdută pentru gusturile mamei, dar, acum, într-un acces nebun de narcisism, voi spune că eu sunt o “apariţie”. Mi-a spus-o cineva odată şi eu nu prea am acordat importanţă acestui lucru, dar acum vreau să cred că a avut dreptate. Nu ştiu la ce se aşteaptă oamenii pe care îi întâlnesc pentru prima dată. Probabil se gândesc că sunt genul ultra serios. Mi s-a spus că pot fi rece, circumspectă şi inabordabilă, că am momente de preţiozitate maximă, că pot fi foarte a naibii, că pot să mă cufund într-o tăcere de mormânt, dar dacă persoana respectivă îmi place, pot să devin mai dulce decât gemul mamei Gherda. Văzând-o pe doamna respectivă în încurcătură, i-am zâmbit şi i-am spus că probabil se aştepta la altceva. Mi-a răspuns că se aştepta la cineva mai în vârstă şi nu aşa drăguţică. Chiar aşa…drăguţică. 

 Sursa: https://hu.pinterest.com/pin/128915608056378505/

Ce nu înţeleg eu este această prejudecată potrivit căreia eu nu ar trebui să fiu drăguţă

sau drăguţică dacă sunt deşteaptă şi nu prea îmi filează lămpile. Adică ar trebui să marşez doar pe drăguţismul meu şi să îi ordon creierului meu să ia o pauză pe perioadă nedeterminată ca să mă încadrez în nişte prejudecăţi? Nu am de gând să fac treaba aceasta. Mi se pare odios să consideri că cineva care arată acceptabil e prostuţ, nu are niciun talent, iar singurul lucru demn de luat în seamă este aspectul fizic şi acela tributar unor gene mai norocoase. Dar probabil nu este vina oamenilor, ci a celor care se dau peste cap să epateze doar cu acest lucru, refuzând cu încăpăţânare să gândească mai mult. Poate că e şi mai uşor într-o lume în care “frumuseţea” fizică a devenit un cliché, un concept atât de erodat şi obositor. Ok. Am folosit prea mulţi “poate” şi “probabil” şi nu e de bontón într-o lume în care probabilităţile nu există. Dar ceea ce e sigur e că eu sunt #pierdutaprintrecuvinte şi pot să fiu drăguţică, simpatică, haioasă, dar, în acelaşi timp, pot fi acră, ironică, sarcastică şi, de ce nu, răuţă, urâţică şi vanitoasă. Ca acum. Ah…şi poate cu nasul cam pe sus. Dar asta e! Voi avea timp să stau cu nasul pe jos când voi fi o bătrânică, sper,  simpatică, îndoită de spate, coafată, cu cercei mari în urechi şi cu un tricou pe care va scrie “If things get better with age, then I’m approaching magnificent.” S-ar putea ca vârful nasului meu să refuze să privească în jos şi atunci. Hmmm… Maleficent, right?

M.

Sărbătorile astea…

Le aştepţi cu înfrigurare. Te gândeşti că te vei relaxa şi vei dormi cum nu ai dormit vreodată, dar la final te târăşti de colo colo ca o gâscă din Franţa… La începutul săptămânii premergătoare sărbătorilor, te agiţi, o chemi pe doamna care îţi face curăţenie cu o săptămână înainte, ai geamuri perfecte dar peste două zile începe ţârâiala şi  geamurile tale arată iar imperfect. Dar treci şi peste acest lucru. Desenezi ouă şi înveţi poezii de Paşte în fiecare zi, declare sus şi tare că ai o legătură specială cu Iepuraşul, îţi pui şi două urechi, dar vineri seara eşti atât de obosită încât legătura nu mai există şi adormi cu urechile pe cap fără să fii mângâiată de boticul vreunui iepuraş. Sâmbătă te agiţi din nou, nu mănânci nimic pentru că te gândeşti că seara vei da iama în toate bunătăţile pregătite de mama. Si chiar dai iama, necontrolat şi încerci să adormi ignorând durerea de stomac de la atâtea trebuşoare înghesuite. 

A doua zi ciocneşti vreo 20 de ouă cu vreo doi copii, bineînţeles se sparg toate şi începi iar să mănânci de toate deşi ţi-ai promis să fii mai cerebrală. Nu îţi iese nici de data aceasta pentru că cheesecake şi cozonac. Bineînţeles, sorbi şi nişte licori, mai desenezi nişte semne de carte cu picii (este recreaţional, nu-i aşa), te joci un pic cu mingea şi mergi cu bicicleta, amăgindu-te că faci mişcare, mergi la plimbare cu căţelul, întâlneşti vreo alţi doi patrupezi, copiii se extaziază, te extaziezi şi tu, se fac poze, căţelul tău se îndrăgosteşte subit şi îţi este greu să pui capăt idilei de-abia înfiripate, dar, ce să faci, trebuie să ajungi din nou la masă. A treia zi este grea, foarte grea. Simţi cum te strâng blugii, te cuprinde panica şi îţi juri că toată săptămâna vei mânca doar verde, dar nu te poţi abţine şi mai guşti un pic de cheesecake. Ultima. Ah…îţi promiţi că vei merge în fiecare zi la sport, chiar îţi vei face abonament şi nu vei cârâi că e greu. Ai o discuţie, aşa de final, în contradictoriu cu mama care te vrea hrănită şi refuzi să aduci mâncare acasă. Eşti fermă şi pe poziţii. Ajungi acasă, îţi chiorăie stomacul de foame, dar te abţii (oricum nu ai nimic în frigider pentru că tu…), te izbesc în faţă cărţile şi calculatorul şi începi să numeri câte zile de vacanţă mai ai. Ti-ai propus multe înainte de sarbători, dar acum ai din nou senzaţia că intră zilele în sac şi nu mai ai timp. Bine ai revenit la realitate şi la plasa de morcovi şi salată!

Vă doresc o săptămână verde-portocalie!

M.

Femeia după 35 de ani …

Intr-o zi, eram într-o cabină de probă şi fără să vreau am auzit un dialog între o mamă şi o fiică. Mi-am dat seama că mama încerca haine, biata de ea, iar fiica îi spunea întruna că  “la vârsta ta nu ar trebui să porţi asta. Eşti prea bătrână… ” A început să mă roadă curiozitatea şi am vrut să o văd şi eu pe doamna care nu mai trebuia să poarte anumite haine. Nu avea mai mult de 45 de ani. Odrasla era o mucoasă de vreo 16 ani, înţepată şi plină de aere. Dacă mai aud o singură dată chestia asta cu “la vârsta ta”, jur că voi avea o reacţie acidă. Cum adică “la vârsta ta”? Dar ce haine ar trebui să poarte la 45 de ani? Să îşi pună batic pe cap, să poarte doar pantofi ortopedici, să poarte doar haine ponosite şi terne, să nu atragă atenţia pentru că aceasta este destinată excluviv vouă?Aceasta este o chestiune foarte românească. Pentru că noi avem acest talent fantastic de a ne descotorosi de oameni cu o uşurinţă revoltătoare. Pentru noi, dragii de noi, femeia după 35 de ani este o femeie bătrână, aproape moartă – o chestiune pantagruelic de cretină impusă de societate. 

După 35 de ani ar trebui să te ascunzi într-o scorbură, să nu mai respiri, să nu deranjezi puberii şi fandositele de 20 de ani (care, fie vorba între noi, se chinuie să arate mai mature, mai sexy, mai bătrâne. Na, am spus-o! Vă place? B Ă T R Â N E) Personal mă oripilează gândirea aceasta de Ev Mediu. Mândrelor, vă spun eu! Viaţa începe după 30 de ani. Ajungi să te cunoşti, pe tine, îţi cunoşti corpul, ştii mai bine ce vrei şi ce nu vrei. Nu mai accepţi toate tâmpeniile pe care le-ai acceptat la 20. Nu mai accepţi toţi idioţii pe care i-ai acceptat până atunci. Nu mai ai nevoie de o hoardă de prieteni, ci doar de câţiva care ştii că îţi vor fi alături la bine şi la greu. Iar în ceea ce priveşte hainele, pupeze necoapte, ar trebui să ştiţi că există o diferenţă între erotism şi vulgar. Acum ar trebui să aplaud ca o focă sexy gândindu-mă la ipostazele în care vă văd pe voi la 15, 18, 20 sau 25 de ani. Ei bine, pas! Mie mi se pare, şi este o părere absolut personală, că voi arătaţi cam prea…porno. Vreţi cu tot dinadinsul să cuceriţi, nu să fiţi cucerite, să atrageţi atenţia doar asupra unui trup care, peste câţiva ani, va deveni cea mai mare provocare a voastră, neascultător şi obraznic de cele mai multe ori. Cunosc DOAMNE care au peste 40 de ani, peste 50 de ani, peste 60 de ani care arată fenomenal. O ştiu pe mama de o viaţă. A purtat mereu tocuri şi rochii vaporoase, la 20, la 30, la 40, la 50, la 60 de ani. Nu este mov în cap şi nu are freză creaţă gen cocoş. Mama, deşi are o vârstă, nu are prejudecăţi şi idei din secolul 19, nu judecă şi nu consideră că ar trebui să se închidă în casă doar pentru că are o vârstă, doi nepoţi şi rolul ei în societate s-a încheiat. Merge cu bicicleta, e activă pe Facebook, poartă ruj roşu şi are unghii roşii. Si e chic! Iar tata o adoră şi îi place să o ducă la coafor şi chiar să stea în faţa coaforului să o aştepte! Uite aşa! Ia să vedem dacă veţi fi şi voi la fel sau dacă veţi reuşi şi voi să găsiţi pe cineva care să vă iubească, dar mai ales, să vă respecte când veţi fi, cum ziceţi voi, bătrâne !

Ladies, sunteţi şi veţi fi frumoase la orice vârstă! Continuaţi să zâmbiţi şi să fiţi cuceritoare! Vârsta este doar un număr!

M.