Vă mai amintiţi primele zile de şcoală cand eraţi întrebaţi, invariabil, în fiecare oră:
“Copii, cum aţi petrecut vacanţa de vară?”
Era întrebarea care îţi amintea pentru a mia oară ceva ce tu ştiai deja din ultima zi a lunii august. Vacanţa se sfârşise. Erau semne. Primul semn: te târau ai tăi prin librării să cumpăraţi caiete, penare, creioane, radiere şi toate alea. Al doilea semn: tema de vacanţă. Ȋncepeai să cauţi febril răspunsurile de la sfârşitul culegerilor. Asta în cazul meu pentru că nu mi-a plăcut matematica niciodată. Ba da, doar în clasa a şasea, când l-am avut profesor pe domnul Schwab care a ţinut să îmi demonstreze că merit doar 5. Dar după aceea i-am arătat eu lui pentru că mă îndrăgostisem de el: mic, bondoc şi “rău” (aş spune “sever” dar am observat că se poartă adjectivul “răăăăău”), dar deştept. Probabil de aceea, the soft spot pentru mine e deşteptăciunea. Well… Am mai dat şi rateuri!
Dar semnul de netăgăduit că începea şcoala era fatidica zi de 15 septembrie când, de obicei, ploua, ploua, iar ploaia se scurgea până în străfundurile sufletului meu de copil trist şi disperat că vacanţa se sfârşise.
Ei bine, nu preau s-au schimbat lucrurile nici acum. Daaar, nu sunt nici atât de tristă şi nici atât de disperată. Pentru că mă gândesc că voi scăpa măcar pentru câteva ore pe zi de conversaţiile nedorite cu nişte maşinării din faţa imobilului în care locuiesc. Una dintre cele mai bune prietene ale mele a devenit A290, o maşinărie penetrantă şi bine făcută care adoră betoanele, o tipesă cu care am avut nişte conversaţii înălţătoare aş spune. Dar cine sunt eu să mă opun progresului în oraşul cu văi şi dealuri? Dar să nu divagăm şi să continui cu vacanţa.
“Dragă, dar cum ţi-ai petrecut vacanţa?”
“Păi, am fost colo şi colo, m-am dat pe toate alea, am lenevit ca o şopârlă la soare ignorând toate influenceriţele care mă sfătuiau să mă dau cu factor de protecţie 500, m-am înfruptat din toate deliciile locale, am degustat toate licorile locale, am vorbit cu străinii (deşi ţin minte perfect că ni se spunea când eram mici să nu vorbim cu oameni pe care nu-i cunoaştem) şi m-am simţit fantastic, m-am făcut neagră neagră şi am plutit în al nouălea cer. Sau nu. Pe al nouălea val. Ah, şi am citit. Mult. Pentru că aşa am vrut eu şi nu doamna, pentru că am ales ce am vrut eu şi nu ce eram obligată. Avantajele vârstei adulte. Printre multele, dragi copii. Dar veţi vedea voi mai încolo. Sîc!
Vara a trecut, ora 9 a sosit şi cu ea întunericul din “văi şi dealuri”, şcoala ne cheamă ca un cântec de sirenă care înfrânge orice dop de ceară pe care ţi l-ai pune în urechi. Copii, aţi citit/recitit Odiseea? Mare dezbarere a fost!
Acum înteleg de ce vacanţa de vară este un subiect atât de fierbinte. Pentru că totul arde la fel ca zilele care, puf, dispar atât de repede, ca nişte pene arse, din iunie până în septembrie. Oricum, vacanţa se sfârşeşte pentru toţi în această zi ultimă din august şi ca o ironie a sorţii, această zi ţine să ne chinuie aruncând asupra noastră razele unui soare turbat. Dar pot să înţeleg de ce soarele arde cu atăta putere. Merge la şcoală ca să strălucească şi mai tare, nu?
Vă pup! Fug la şcoală! Străluciţi!
