Echilibru...

“Trebuie să lași să se întâmple ceea ce se întâmplă. Totul trebuie să fie egal în ochii tăi, bine și rău, frumos și urât, prost și înțelept.”
(Michael Ende, “Poveste fără sfârşit”)

Dragostea este haotică, dezordonată, apoi căsătoria ia acel material și încearcă să scrie un roman cu el. Uneori este trist, alteori frumos, dar respingerea obosită a vieții și a propriului tău ADN poate în cele din urmă să înece o uniune care părea deodată liberă și nemuritoare. Dar adevărul este că iubirea este „foarte” muritoare și are nevoie de toată grija și respectul pe care un singur suflet le poate înțelege.

De cele mai multe ori, filmele și televiziunea bâjbâie în a surprinde acest concept. Este fie exagerat de artificial, fie regretabil de dramatic. Dar, din când în când, cineva reuşeşte.

„Scenes from a Marriage”... adaptarea modernă după seria clasică suedeză realizată de Ingmar Bergman, avându-i în rolurile principale pe Jessica Chastain şi Oscar Isaac. Seria se străduiește, cu îndrăzneală, să ilustreze căsătoria ca performanță supremă: o performanță a așteptărilor externe despre ceea ce ar trebui să fie o căsătorie, performanța de a fi partener. În timp ce putem idealiza din punct de vedere cultural căsătoria ca un act definitoriu de angajament romantic între doi oameni, realitatea este că, de fapt, căsătoria există într-un plan ciudat, foarte public al așteptărilor sociale. Căsătoria este privită la nivel cultural ca obiectivul final al cuplurilor angajate, punctul de plecare ideal pentru creșterea copiilor și o piatră de hotar a maturității pe care se așteaptă să-l atingă orice membru funcțional al societății. Ca membri ai unei culturi, există un interes personal în încurajarea instituției căsătoriei și a unui ritual comun mai larg al idealurilor și așteptărilor pe care le atașăm uniunii. Căsătoria este în același timp o declarație de dragoste și pasiune nemuritoare, o clasificare juridică și pentru unii o uniune sfântă. In acelaşi timp, căsătoriile poartă povara unei promisiuni că într-o singură persoană vom găsi o viață întreagă de devotament și pasiune și că în cadrul căsătoriei vom avea toate nevoile îndeplinite. 

 

                                                    Sursa imagine: Delia Tirla

„Scene dintr-o căsnicie” este un serial dureros de vizionat. Este genul de durere care oferă totuşi o mică ușurare pur și simplu pentru că distruge izolarea și individualitatea pe care le simțim atunci când suntem singuri cu o altă persoană într-o relație complexă de dragoste-ură. Este întotdeauna o ușurare să vedem că ceea ce credeam că sunt probleme unice și individualizate fac parte dintr-un ritual comun. Serialul nu este doar despre căsătorie: este despre orice relație intensă, pe termen lung, între două persoane. Dar se concentrează și asupra acelor elemente ale căsătoriei care fac din aceasta un loc destul de puțin probabil ca o astfel de relație să fie altceva decât îngrozitor.

Această adaptare nu m-a făcut să mă întreb dacă merită toate premiile. În schimb, m-a făcut să mă gândesc la felul în care îi iubim pe ceilalți. Ar trebui ca relațiile noastre să fie construite pe încredere și angajament, sau ar trebui să cedăm în fața puterii pasiunilor noastre? Cum echilibrăm aceste lucruri care par atât de excluse reciproc? Când te uiți la partenerul tău, poți înțelege cum se simte? Ești capabil să vezi cu adevărat în sufletul lui/ei, dincolo de anii de răni și disfuncții și să scoți gândurile secrete? Și chiar dacă ai putea, ai obține întregul adevăr? Căsătoria, şi nu doar, pare în mod credibil să fie această mișcare între seducție și masochism, între dor și împlinire, între dezamăgire și așteptări depășite. Modul în care aceste personaje se luptă continuu prin durerea lor caracterizează și experiența noastră spectatorială a relației lor: întâlnirile frumoase fac ca brutalitatea să merite. Si cred că aici intervine ECHILIBRUL. Alegerile pe care le facem, acel moment dintre mai târziu şi prea târziu. Ezitarea este mai târziu, regretul prea târziu. Nu poți continua să te întorci și să te întorci sau aşteptând să te întorci. Pământul nu este o roată, este o piatră care se erodează, munte cu munte. Și cred că noi, oamenii suntem prea moi, ca o gresie, dar există un punct unde stăm fără poveste, imuabili și mișcaţi, solizi ca o suflare în aerul de iarnă.

Cred că aceasta este povestea iubirii care se prăbuşeşte, dar este şi povestea dragostei care se reconstruieşte. Un echilibru perfect...

M. #pierdutaprintrecuvinte