Educaţie vs Ignoranţă...

Rasa umană a înregistrat progrese semnificative în ultimele 7 milioane de ani. De la Neanderthali, care au locuit în peșteri, până la noi, aceste specimene „sofisticate” ale epocii jet set,  am parcurs un drum lung. Astăzi, pe măsură ce ne pregătim să devenim o planetă de 8 miliarde de oameni (sic...), putem răspunde la întrebarea dacă ne este mai bine decât le era strămoşilor noştri? Desigur, accesul la necesitățile de bază ale vieții nu a fost niciodată mai ușor. Electricitatea, alimentele și igiena au îmbunătățit considerabil calitatea vieții noastre. Dar, eu cred cu tărie că singurul element esențial care ne separă de predecesorii noştri, care ajută la crearea unor societăți mai bune și ne oferă un sentiment de libertate este EDUCAŢIA.

În aceste zile ciudate, în care te întrebi cum va fi viaţa ta de acum încolo, educaţia este cea care te diferenţiază de „ceilalţi”. Ignoranţa îţi ucide sufletul, mult mai repede decât acest virus care pândeşte ca o hienă flămândă, gata să te înhaţe, şi de ce să nu o spunem, ajutat de unii dintre noi. Toţi simțim plictiseala și frustrarea de a fi izolați social. Toţi simțim durerea de a pierde oportunități. Toţi simțim discomfortul de a purta măști în public. Simțim dezamăgirea că pierdem  evenimente sportive, concerte și filme. Aceste consecințe ale distanțării sociale se pot simți mai reale decât pandemia. Dar...

De cele mai multe ori, în multe domenii, oamenii incompetenți şi ignoranţi nu recunosc  sau, mai bine spus, nu pot recunoaște - cât de incompetenți şi ignoranţi sunt. Un exemplu banal – ca să vorbeşti corect, utilizând  corespunzător regulile de gramatică, trebuie să ai o bună cunoaștere a acestor reguli, ceea ce este imposibil în cazul incompetenţilor şi ignoranţilor.  Ignoranţii – şi, deşi în ciuda faptului că  toţi suntem incompetenţi sau ignoranţi în anumite lucruri – nu reuşesc să vadă defectele gândirii lor sau răspunsurile care le lipsesc. Ceea ce este curios este că, în multe cazuri, incompetența şi ignoranţa nu lasă oamenii dezorientați, nedumeriți sau precauți. În schimb, incompetenții sunt adesea „binecuvântați” cu o încredere deloc la locul ei, plină de ceva care îi face să creadă că, de fapt, sunt atotcunoscători şi nemuritori.

Să fiu mai clară. Există experți în știință, în artă și în cultură (inclusiv sport). Eu una sunt expertă DOAR în domeniul meu şi, de exemplu, prefer să pictez după numere, pentru distracţie. Şi vreau să ascult oamenii de știință și să învăț de la ei. Dar ascultarea și învățarea nu înseamnă că îi urmăresc orbește. Să fiu şi mai clară. NU ŞTIU TOT. Înseamnă că trebuie să ÎNCERC să învăț, iar acest lucru necesită ascultare. O abilitate dezarmant de simplă.

Ce știu și pot spune cu certitudine este că oamenii sunt oameni și că toți ne confruntăm cu stimulente în luarea deciziilor noastre, ne bazăm pe fluxuri de informații pentru a lua aceste decizii. Când aud un politician vorbind, înţeleg că orice spune este direcţionat înspre a obţine voturi şi contribuţii în campanie, ceea ce este o constrângere. Când aud un jurnalist vorbind, înţeleg că trebuie să îmi atragă atenţia cu orice preţ într-o lume plină de activități care mi-ar putea distrage atenția de la el, ceea ce este din nou o constrângere. Iar când aud vorbind un expert, înţeleg că are o poziție și o reputație de menținut în spațiul public și aceasta este o constrângere constantă împotriva căreia el cântăreşte ceea ce spune.  
Dar TU, pune întrebări despre autoritatea presupusă, autoritatea valorică câștigată, tratează-i pe ceilalți cu demnitate și respect, așa cum ai dori să fii tratat TU, ascultă şi învaţă!  

Această cale este cea care te va ajuta să găseşti un echilibru al compromisurilor pe care trebuie să le facem toţi acum şi vei reuşi să îţi trăieşti  viața ca un individ falibil, căruia nu îi este frică să admită că se poate înşela, dar este capabil să se autoguverneze.

Namaste!

M. #pierdutaprintrecuvinte

Radical...

Obişnuiam să mă învinovăţesc cu privire la lucrurile care nu mă făceau să mă simt bine. Oamenii, observațiile, comentariile, chiar şi conturile de Instagram sau Facebook pe care le urmăream ca „să fiu informată” mă făceau să simt un gust amar în gură de fiecare dată când le deschideam.
Mă învinovăţeam pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană iubitoare, înțelegătoare, amabilă și curioasă. Am vrut să înțeleg toate aspectele unei vieţi trepidante şi „interesante” (am încercat chiar să mă uit la un sezon complet al Kardashiencelor doar să încerc să le „înțeleg”...nu am reuşit).

                 Sursa:http://magazine.art21.org/2017/12/07/radical-art-in-a-conservative-school/#.Xq7Mu81S_IU 

 

Apoi, într-o zi am început să înțeleg cât de mult mă durea acest mod de a gândi. Multe prietenii erau dureroase şi goale, unele aspecte ale vieţii, societăţii ajungeau la mine într-un mod înspăimântător, iar ceea ce vedeam pe reţelele de socializare (care uneori cred că sunt versiuni în miniatură a ceea ce lăsăm să intre în viața noastră), literalmente, îmi răneau ochii și inima.
Încet încet am devenit radicală. A fi radical pentru mine înseamnă a putea spune nu fără a justifica sau a intelectualiza. Este greu. Este foarte greu. Cel mai greu este să renuţi la anumite relaţii. Pfuuu! Greu. Am început să nu mai urmăresc nimic care nu mă făcea să fiu fericită să urmăresc. Am decis să aleg în mod conștient sursele mele de informații. Oh, și blochez pe oricine care lasă comentarii urâte şi neconstructive. Şi aşa mai departe...Înţelegeţi voi.

Câteva săptămâni bune au trecut de atunci și viața mea este complet, în întregime, incredibil de mai blândă. Și simt că, fără toţi aceşti indivizi inutili în jurul meu, sunt de fapt o persoană mai amabilă, curioasă și mai înțelegătoare, așa cum am vrut să fiu. Dar sunt și o persoană radicală. Ceea ce nu înseamnă că sunt o nenorocită - înseamnă doar că nu poți fi blând, vulnerabil și deschis dacă nu ești şi foarte protector cu tine însuţi/însăţi...

 

M.#pierdutaprintrecuvinte 

P.S. Ce înseamnă cuvântul „radical”... probabil veţi descoperi în comentarii.