Câteodată mă simt teribil de vinovată (mi-am dat seama de acest lucru vorbind cu o prietenă dragă) că nu scriu atât de des ca înainte. Dar adevărul este că trebuie, pur şi simplu, să mă răcoresc puțin. Mi-am dat seama că o vacanţă autentică poate face atât de mult bine creierului meu.
La început, a fost ciudat. M-am simțit în mod constant vinovată că nu scriu și a trebuit să-mi reamintesc că a fost o alegere deliberată. Bineînțeles, ideile îmi vin de obicei în minte după o „rumegare” intensă. În mod ciudat, sau poate nu având în vedere ceea ce se întâmplă de vreo 2 ani, în această perioadă am simţit că inspiraţia nu a fost cea mai bună prietenă a mea, dar inițial au existat câteva explozii valoroase de inspirație și mai multe informații pe măsură ce timpul a trecut. Dar, odată ce m-am obișnuit cu această, hai să o numim „rutină”, mi-a plăcut să am mai mult timp să fac alte lucruri. Mai mult timp pentru mine, cu mine, timp în care să iau decizii pe care le amânasem deşi ar fi trebuit să le iau de mult timp, să citesc mai mult, să meditez mai mult, să elimin unele treburi care stăteau peren pe una dintre listele mele, dar care trebuie făcute la un moment dat. Reflecția pe care am făcut-o în timpul acestei perioade de întrerupere a însemnat că eram deja într-un fel de pace cu mine că nu scriu când apare ocazia. Acceptând liniștită, fără vinovăție sau frustrare, că ar fi mai puțin eliberator să fac ceea ce am nevoie cu o conștiință curată. Între timp, gândesc mai clar, lista mea de idei și soluții a crescut considerabil mai mult și sunt încântată de mai multe aspecte pe care acum le văd cu alţi ochi. Si de ce să nu recunosc- îmi place mai mult de mine acum.
Sursa imagine: https://www.facebook.com/deliatirla.art/photos/436124106739171
Poate că altă dată aş fi zis că viața mea este destul de fadă, dar, la urma urmei, chiar îmi place, este viaţa mea şi îmi aparține. Tind să fiu impulsivă şi să spun şi să fac ce vreau când vreau. Pot să-mi ascund emoțiile, mai bine decât oricine știu. Mă lupt, mă învârt și distrug susținând ceea ce cred. Nu am toleranță pentru lipsa de generozitate şi politeţe, proasta creştere, minciună, epatarea unor statuturi şi bogăţii jenante, rasism şi homofobie. Nu-mi voi recunoaște defectele, dar stiu că şi eu greșesc. Aşa sunt eu, precum răsăritul soarelui după o noapte nedormită, orbindu-ți ochii. Dacă viața mea ar fi un playing list, ar fi plin de acustice. Ar fi plictisitor, dar aș fi eu. Pur și simplu sunt eu. Dar sunt şi voi continua să fiu „pierdută printre cuvinte”.
V-am pupat!
M. #pierdutaprintrecuvinte
