Blogger Widgets

duminică, 27 martie 2016

#ReWine...



“A man cannot make him laugh; but that’s no marvel, he drinks no wine.” (William Shakespeare, Henry IV, act four, scene two)
                                                                     Pablo Picasso - La bouteille de vin (1926)


Will ştia despre ce vorbeşte…savoarea, beatitudinea şi secretele ascunse într-un pahar de vin. Dacă vrei să bei un pahar de vin - nu voi folosi cuvinte precum fin, suav, suplu, tandru, vioi, ferm, generos, prietenos, puternic, viril pentru că nu am cunoştinţe în domeniul oenologic, deşi mă fascinează asemănarea cuvintelor folosite în descrierea unui vin cu a celor rezervate caracterizării fiinţelor umane – bun, du-te la ReWine. E nou, diferit, interesant, atrăgător. Voi folosi chiar un cuvânt pe care nu prea îl folosesc în postările mele cârtitoare: fermecător. Si e aşa cum ar trebui să fie, ca o petrecere delicioasă, ademenitoare, ispititoare şi seducătoare. Dar ce mi-a plăcut foarte tare au fost detaliile pentru că, ştii, dacă eşti atent, detaliile ascund lucruri nebănuite despre un loc, despre cel care l-a creat şi cel care îi dă viaţă.
Aşa că #rewine #refill #replay.
M.

marți, 22 martie 2016

De ce?




De ce? De ce? De ce? De ce eu, un cetăţean paşnic al acestei lumi trebuie să trăiesc de ceva veme înconjurată de frică? Această frică de a vrea să cunosc alte locuri, alţi oameni, de a avea prieteni de alte religii, de alte culori, de a trăi… De ce am sentimentul oribil că în pozele mele, de acum, încolo, vor apărea soldaţi cu puşti? De ce sunt îngrozită că nu voi mai putea merge nicăieri fără să mă gândesc că cel sau cea de lângă mine ar putea avea o bombă în buzunar? De ce frica trebuie să fie sentimentul care să îmi guverneze amintirile, viaţa, călătoriile?
De ce planeta mea, această minune albastră, a devenit neîncăpătoare pentru noi toţi, aşa cum suntem, doar aşa cum suntem, noi toţi? 

De ce oamenii urăsc atât de tare? De ce oamenii se urăsc unii pe alţii? De ce vorbim despre noi şi ei?  Noi şi ei…Occident şi Orient…Ideologii şi religii. Religii şi ideologii. Chiar suntem noi şi ei? Suntem, de fapt, toţi, în aceeaşi oală de mizerie umană, o tocană dezgustătoare, cu morţi, mulţi morţi, bombe, avioane, kamikaze, explozii, idei sinistre, idei ucigaşe, o mocirlă preparată de unii pentru ale căror promisiuni, idealuri şi speranţe, noi şi ei, ne urâm, ne luptăm, ne omorâm fără milă. Aruncăm cuvinte în dreapta şi stânga, cuvinte care rănesc, pe noi, pe ei, tăind în carne vie, cu cruzime şi ură. Această ură…
De ce trebuie să moară oameni nevinovaţi, aici şi în alte locuri despre care lumea “civilizată” nu vrea să vorbească? Sunt oameni nevinovaţi, aici şi acolo, copii, tineri, bătrâni care nu au nicio vină. Poate doar “vina” de a se afla într-un loc nepotrivit într-un moment nepotrivit? Nicidecum! Sunt doar oameni care respiră, iubesc, vorbesc, visează fără să se gândească că într-un minut totul s-a terminat pentru ei. Pentru familiile lor. Fără să se gândească că vor deveni subiect de ştiri sinistre, mortale, crude, reci, în studiouri unde “anumiţi” şi “anumiţi” îşi dau cu părerea de parcă ar fi fost acolo. Dar EI nu au fost acolo! Nu ştiu! Habar nu au!
Poate că eu sufăr de această infirmitate de a nu înţelege ce se întâmplă. Dar chiar nu înţeleg. De ce aceste ştiri umplu ecranele televizoarele în fiecare lună? De ce sunt aproape paralizată de frică şi nu pot să îmi explic cum sunt posibile aceste lucruri? Si îmi răsună în urechi ce a spus premierul belgian: “De ce ne era frică, s-a întâmplat.” Atât de sumbru şi cutremurător. S-a întâmplat. Se aşteptau la aceste atrocităţi şi nu au reuşit să le oprească. Unde se va ajunge? Ce vor face în continuare? Vor trimite avioane să bombardeze vreun sătuc din Orient? Iar apoi ecranele vor fi pline iar de statistici ale morţilor şi răniţilor? De aici şi de acolo…Oameni întinşi pe caldarâm, nişte numere în statisticile morţii. Moartea care aşteaptă haină şi flămândă.
Nu ştiu! Habar nu am! Nu pot să înţeleg. Si am acest sentiment devastant că nimeni nu ştie ce se întâmplă…
M.
P.S. Este un punct de vedere absolut personal, egoist poate, al unei persoane care iubeşte viaţa, oamenii, călătoriile şi această planetă minunată.  Atât.

duminică, 20 martie 2016

Ziua F...



Azi e 20 martie, Ziua Internaţională a Fericirii şi se presupune că fericirea pluteşte în aer. Ca o… adiere. Astăzi este şi prima zi de primăvară astronomică, anotimpul meu, cu luna aprilie când se nasc geniile şi proştii (inclusiv eu), cu păpădii, preferatele mele, şi mămăruţe. Sunt fericită!


Adevărul este că nu prea  ar trebui să mă plâng. Dacă mă gândesc bine, zilele astea am făcut o grămadă de lucruri care ar trebui să mă facă fericită. Să mă gândesc…Am fost la concertul celor de la Robin and the Backstabbers şi mi-a plăcut, plăcut, plăcut. Dacă mă gândesc şi mai bine mi-a plăcut şi noul lor look…aşa de băieţoi pe la vreo 20-30 de ani, un pic golănaşi dar adorabili, cu tricourile lor replici ale unor jucători de hochei canadieni. Dacă vreau să gândesc şi mai mult, ştiu robinii ce fac. Adică, cărei mândre nu i-ar place un bătăuş de jucător de hochei care e izbit de gheaţă şi nu se tânguie? Ha? Ihîmm…Restul se cam plâng de toate durerile. Dar am fost fericită să îi ascult cum o cântă pe Cristina, cu floarea de măr în păr.
Na na naaa naaa aaa aaa a Na aaa aaa…”
 Apoi, un prieten mi-a arătat cum se fluieră cu degetele. Ce fericire! Mi se pare fascinant să ştii să fluieri. Tot încerc de atunci, nu îmi prea iese, dar sper. Dar poate că încă nu am zărit acea fascinantă atracţie care să îmi provoace un fluierat sănătos.
Apoi, am ieşit într-o seară şi nu a fost rău. Nu am întâlnit nicio fantomă tăcută şi neiertătoare, am dansat, am râs mult, am purtat New Balance şi nu tocuri şi nu m-am simţit prost înconjurată de paiete, sâni pantagruelici şi gheare lungi lungi, mi-am prins părul în codiţă şi mi-am descoperit faţa. Ceea ce nu prea fac de obicei, aceasta fiind una dintre metehnele mele… să stau cu părul în ochi. M-am dat doar cu ruj şi m-am simţit très Française! Am fost fericită!
Am postat un citat pe Facebook, deşi nu prea îmi place să postez citate. Dar mi-a plăcut atât de mult încât nu am rezistat ispitei. Ei bine, sunt fericită că nu am îndoieli nici acum cu privire la citatul respectiv.
Atât. E de ajuns. Vă doresc o fericire mirobolantă!
M.

duminică, 13 martie 2016

Acel moment când…



Acel moment când realizezi că nu mai poţi să dormi fără şosete pufoase chiar dacă tu vrei să fii sexy, dar îţi bubuie în cap Sylvia Plath - “I act and react, and suddenly I wonder, ‘Where is the girl that I was last year? Two years ago? What would she think of me now?” Fata aceea s-ar prăpădi de râs şi ar spune: “Cine? Euuu? Niciodată!” 

Acel moment când realizezi că a mai trecut un an şi încă nu ai ajuns în Africa, deşi l-ai rugat pe Moş Crăciun. Ai insistat chiar. Acel moment când realizezi că beauty is NOT only skin deep şi vezi doar verde în faţa ochilor pentru că frigiderul tău  e plin de frunze de salată. Doar pentru că tu vrei să fii bio şi cool? Nu…. Acel moment când vrei să nu se fi inventat telefonul de care viaţa ta atârnă primejdios. Acel moment când nu mai ai răbdare după nimeni şi vrei ca toată lumea să se adapteze ritmului tău.  Acel moment când vrei să treacă mai repede nebunia lunii martie şi să arunci odată toate cojoacele, să arunci toate momentele când nu ai gândit cum trebuie . Acel moment când vrei să fii mai generoasă, mult mult mult mai bună cu tine, mai deşteaptă. Acel moment când îţi doreşti ca soarele noii primăveri  să îţi atingă obrazul şi să usuce toate lacrimile anului trecut şi să rămână acolo, lipit pentru totdeauna. Acel moment când vrei să te trezeşti în iarbă, înconjurată de mămăruţe şi păpădii şi îţi cumperi perdele verzi. Acel moment când îţi dai seama că timpul zboară prea repede şi simţi că trebuie să trăieşti totul la intensitate maximă, că ai o singură viaţă pe care să o preţuieşti şi să o trăieşti.Acel moment când vrei să continui să visezi, dar auzi realitatea bubuind la uşă vrând cu tot dinadinsul să dea buzna peste tine. Acel moment când vrei să fii doar fericită. Acel moment când…ştiţi voi.

M.