Ea “[e]ra una din acele zile de martie când soarele strălucea fierbinte şi vântul adia cu răceală: când vara este în lumină şi iarna se ascunde în umbră.” (Charles Dickens, Marile speranţe)
Ea e strălucitoare mereu, e luminoasă, chiar şi în zilele noroase, adiază căldură, fuge de umbre. E mereu acea zi de martie nemuritoare, fierbinte, Ea este…EA.
Fiţi voi, azi şi mereu!
O îmbrăţişare fierbinte,
M. aka
#pierdutaprintrecuvinte 
Dragă Primăvară,
te
rog, du-mă în sus şi izbeşte-mi tâmpla de mugurii graşi, rozalii şi
albi, pe cale să pocnească într-un vârtej de culori şi miresme!
Izbeşte-mi tâmpla de cerul senin, de norii cumulus ca nişte bule de
săpun pufoase, fragile, plutind în imensitatea albastră! Izbeşte-mi
tâmpla de soare, de atingerea suavă a razelor din martie! Ȋnconjoară-mă
cu panglica răsăritului care îmi gâdilă genele leneşe! Dansează cu mine!
Mângâie-mă! Primăvară, iubeşte-mă ca şi cum am fi doar noi pe pământ!
A ta,
Mira #pierdutaprintrecuvinte
P.S. “Du-mă fericire, în sus, şi izbeste-mi tâmpla de stele…” zicea
Nichita, poetul meu. Eu…doar i-am scris primăverii. Mereu mi-au plăcut
scrisorile de dragoste…
Iubirea e sfântă. E unică. Fiecare o trăieşte în felul lui. Iubirea de iubit sau iubită, de părinţi, de copii, de prieteni, de oameni. Iubirea este cea care ne face să vibrăm, să dorim, să vrem să fim, să îmbrăţişăm, să vorbim, să ascultăm, să visăm, să trăim. Să trăim. Nu cred că putem să trăim fără iubire. Iubirea e în TOT. Este felul nostru de a traversa viaţa pe care o avem pe pământ. Dar, e greu să iubeşti şi să fii iubit. Câteodată îţi doreşti atât de mult să fii iubit încât pierzi din vedere multe lucruri. Mi-a plăcut mult ce a spus Frida Kahlo la un moment dat: “În cele din urmă, cred că nu trebuie să facem nimic pentru a fi iubiți. Ne petrecem viața încercând să părem mai frumoși, mai inteligenți. Dar mi-am dat seama de două lucruri: cei care ne iubesc ne văd cu inima lor și ne atribuie calități dincolo de ceea ce avem cu adevărat. Iar cei care nu vor să ne iubească nu vor fi niciodată mulțumiți de toate eforturile noastre. Imperfecțiunile noastre nu sunt defecte, ele sunt cheia pentru a-i recunoaște pe cei care ne iubesc cu adevărat.”
Ȋn concluzie, dragilor, iubirea ar trebui să fie atât atât de simplă. Iar noi, imperfecţi. Zâmbiţi!
Vă doresc multă iubire! Pur şi simplu, iubire!
Mira aka #pierdutaprintrecuvinte ✒
Ce aş putea să vă spun acum, la sfârşit de an, şi nu vi s-a spus de atât de multe ori? Câteodată trăiesc acest sentiment derizoriu că vă plictisesc, dar apoi mă gândesc că, totuşi, sunt oameni care mă citesc, iar dacă am reuşit, de-a lungul timpului, să transmit un mic moment de încântare şi fericire, de speranţă, îmi spun că merită.
Cred că fiecare dintre noi are o perspectivă diferită a anului care a trecut şi a anului care vine. Depinde cum privim lucrurile, ce am făcut, ce am gândit, ce am trăit, ce nu am trăit, ce am câştigat, ce am pierdut.
Eu am încercat să îmi învăţ cuvintele să iubească mai mult, să îmbrăţişeze lumea până la durere, să râdă mai mult, să spere mai mult, să se teamă, să plângă, să trăiască mai mult. M-am întrebat deseori: să le şoptesc sau să le strig cât pot eu de tare? Mai lucrez la treaba aceasta. Fiecare cuvânt e un moment, fiecare cuvânt e o eternitate. Sunt cuvintele mele, spiritul meu, visele mele, gândurile mele. Ele, cuvintele, sunt prietenele mele.
Acum, în acest 31 decembrie al anului 2025, voi folosi doar acest cuvânt magic, MULŢUMESC! Mulţumesc pentru spuse şi nespuse, pentru experienţe, pentru momente, pentru gânduri, pentru iubire, pentru OAMENI!
Vă îmbrăţişez cu toată puterea şi căldura prietenelor mele, cuvintele, şi vă urez visuri nesfârşite, pasiuni ş iubire! Dar mai presus de toate, vă urez să fiţi voi! Cheers!
LA MULŢI ANI!
Mira #pierdutaprintrecuvinte✒
Știi, Corina, nu te cunosc, dar sper că într- o zi ne vom întâlni. Te-am văzut prima dată pe Instagram, ţi-am dat like la o postare despre cartea ta. Ȋntr-o zi, când treceam pe lângă Bob Republic în plimbările mele solitare, cu mine şi doar cu mine, mi-am amintit că pot să cumpăr cartea de acolo. Am intrat şi am cerut cartea. Am citit-o în noaptea aceea. Am plâns dar am şi râs. Te-am invidiat şi te invidiez şi acum. Pentru curajul de a scrie despre nişte lucruri atât de intime, personale, atât de triste. Te invidiez pentru curajul tău de a spune lucrurilor pe nume şi de a vorbi despre LUCRURI. Ȋn acelaşi timp, aş vrea să îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte despre curaj. Curajul de a scrie, curajul de a avea o opinie, curajul de a căuta răspunsuri într-o lume “fericită” şi corectă social.
Eu sunt Mira. Scriu. Pe lângă alte cele. Dar scriu şi vreau să îţi mulţumesc că ai avut curajul de a spune că “[s]ă scriu cartea asta a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum.” Oh, te înţeleg atât de bine. A scrie este atât de greu. Doar cei care sunt acolo vor înţelege ce înseamnă să te expui, tu, aşa cum eşti. Să îţi deschizi sufletul şi să dai glas celor mai intime trăiri, să strigi şi să te revolţi, să cauţi răspunsuri într-o lume în care lumea este atât de “realizată şi de “fericită”, într-o lume în care fiecare e pentru fiecare. Să fii TU! Iar tu, Corina, eşti tu în întreaga carte! Tu, doar tu!
Corina, eşti minunea mea de Crăciunul 2025. Ȋţi sunt recunoscătoare pentru că mi-ai readus aminte cum trebuie să fii, onest şi sincer până la sânge, curajos şi asumat. Și cum spui tu, “am fost cu capul în nori toată viaţa”. Eu cred că e minunat şi adorabil. Doar cei care îndrăznesc şi visează îşi permit acest lux în zilele noastre.
Te îmbrăţişez,
Mira aka #pierdutaprintrecuivnte
P.S.Cartea “Maricica, mon amour” o găsiţi la Bob Republic. Vă pupicesc pe toţi cei de la Bob Republic că încurajaţi autorii, cititorii şi sunteţi atât de cool!
