Există ceva inefabil în trecerea efemeră de la vară la iarnă, ceea ce face ca această perioadă a anului să fie ciudată, sacră și irezistibilă. Așa cum spunea Rilke în Letters on Cezanne : “ În niciun alt moment (decât toamna) pământul nu s-a lăsat inhalat într-un singur miros, pământul copt; într-un miros care nu este în niciun fel inferior mirosului mării, amar unde se învecinează cu gustul și mai dulce de miere unde îl simți atingând primele sunete. Conținând adâncime în sine, întuneric, aproape ceva din mormânt.”
Ultimul weekend din septembrie. Aproape că repet în gând, ca într-o incantaţie...septembrie....septembrie, încercând să conving timpul să se oprească din fuga infinită. Vara s-a dus. Zilele și nopțile au devenit din ce în ce mai reci. Clopotele școlii sună ca nişte viespi enervanţi iar zumzăitul acestui stup imens pare tot mai supărător, mai tulburător, nu ştiu. Septembrie. A venit toamna. Ultimele frunze îndrăgostite îşi vor lua adio în curând de la cei care le-au purtat în braţe atâtea luni, copacii, care vor arăta nişte iubiţi părăsiţi, dezolant de goi, trişti, cu ramurile atârnând stingher, neştiind ce să facă cu ele acum când preţioasa încărcătură şi-a luat zborul.. E sfârşitul unei poveşti de iubire care se va repeta, curând, într-un nou an. Dar cum să le spui? Vor veni octombrie ... noiembrie dar deocamdată sunt blocați în septembrie.
Sursa: https://www.facebook.com/bogdanpopaphoto/photos/110242997569507
Brusc, îmi aduc aminte de o poezie a Christinei Rossetti, The Months: A Pageant , în care personajele sunt personificări ale lunilor anului. Septembrie e o fată. Si m-am gândit că fata din septembrie este un maestru al propriului ei sanctum interior. Frumusețea ei este paralizantă pentru spectatori, care nu au văzut niciodată acea parte a continentului ei. Fata din septembrie oferind toată dragostea, sufletul, corpul și atenția ei. Frumusețea ei este artă. Fata din septembrie are o ușă interioară, care poate fi deschisă doar printr-o cheie specială. Septembrie, spre deosebire de oricare alta, te ține strâns, în orice vreme. Iar ţie nu îţi rămâne decât să asculţi, on repeat, Fracoise Hardy – Comment te dire adieu, având un pretext aproape perplex de a folosi kleenex, într-un reflex de a opri septembrie din a nu se transforma în ex.
Septembrie...mai stai...
M.#pierdutaprintrecuvinte
