Blogger Widgets

joi, 5 aprilie 2018

Un nas cam mare...


Recunosc că mă uit la o anumită emisiune despre care am mai scris. Nu voi mai pomeni cum se numeşte pentru că nu merită. Oricum s-a transformat într-un circ cu ţaţe împăiate care mai de care mai “stilate”. Continui să mă uit pentru că această emisiune mă intrigă şi am, aşa, o curiozitate neînţeleasă nici de mine pentru care aştept să mă judece prietenii. Mă uimeşte în continuare disponibilitatea concurentelor de a fi scanate din cap până în picioare, apoi evaluate într-un mod ironic sau ridiculizant, uneori umilitor, de un juriu atoateștiutor, format din specialişti. Dar nu aici se opreşte totul. Urmează colegele de competiţie, care mai de care mai gureşe şi mai avizate în diferite “estetici”. Si toate acestea pentru o “carieră” în televiziune şi nu ştiu câţi bani. Ah! Am uitat coroana pentru “cea mai stilată femeie din România”.
Ce mi se pare îngrijorător este faptul că această emisiune a reuşit să strângă un public foarte numeros, de la copile de 12 ani la adulţi de vârsta mea (printre care sunt şi eu. Hop). La un moment dat se spunea că anumite concurente aveau o “siluetă interesantă”, fiind prezente tipologii feminine diverse . Toate bune şi frumoase atâta timp cât, citez „nu că asta ar fi o problemă, atâta timp cât ştii cum să te îmbraci să-ţi flatezi silueta”. Foarte frumos. Dar ceea ce văd eu acum sunt nişte concurente care intră doar în tiparele frumuseţii de tip fotomodel. Se vorbeşte despre “burtică”, celulită, fund mare, fund bombat, silicoane, nasuri ajustate, buze injectate, extensii, peruci. Dar fetele acestea dovedesc o toleranţă fantastică la umilire. Pentru că întreaga emisiune se bazează pe băşcălie, ironie, scandal, jigniri. “Ai grijă cum te machiezi data viitoare pentru că din profil am văzut un nas…cam mare”. 

 Această replică a venit din partea unui membru al juriului, juriu care se doreşte imparţial, corect din toate punctele de vedere. Juriul este alcătuit din doi bărbaţi (unul gay, iar celălalt un Don Juan irezistibil, crede el) şi o femeie (plastică). Ultimii doi sunt reprezentativi pentru societatea contemporană. Don Juan-ul îşi doreşte doar “femmes fatales”. Este tipul bărbatului care comandă cum trebuie să fie femeia, iar ea trebuie să se supună ca să aibă parte de generozitatea lui: operată, botoxată, injectată, veşnic recunoscătoare pentru  că el îi acordă atenţia lui preţioasă, ascultătoare şi supusă. Femeia plastică doreşte să vadă doar sâni mari, sâni goi, fund bombat, decolteuri adânci, fuste scurte, latex, jucării sexuale  şi recunoaşte că nu prea le are cu modele şi că nu rezistă în faţa unor tipe “propuse”. Iar prezentatoarea, recent operată în zona bustului, este cea care dă tonul scandalului şi umilinţelor. Si e din Ardeal. Cine a zis că ardelenii sunt molcomi?  Dar emisiunea ar fi sforăitor de plictisitoare fără umilinţe şi jigniri, nu-i aşa?  Cum spuneam, emisiunea are o audienţă numeroasă. Audienţa care, în final, decide cine va fi câştigătoarea. Audienţa şi nu juriul. Probabil că BAS a devenit o radiografie a societăţii româneşti şi a gusturilor cu privire la femeia femeie din România. O femeie ajustată, scandalagioaică, mahalagioaică, nevrotică, care visează doar iubiţi cu bani şi branduri. O femeie care, pentru niste steluţe efemere, acceptă să fie jignită şi  bălăcărită de nişte personaje lobotomizate. Dar de ce mă mir? Dacă ai o părere ca femeie în secolul XXI Oradea, ţi se spune că te-ai “cocoţat pe un piedestal pe care nu îl meriţi”. E un citat dintr-un anonim de pe blog, unul dintre mulţii anonimi laşi care ar dori ca eu să tac, să mă ocup exclusiv de gospodărie şi să strâng din buze. La cerere. Ei uite, refuz să tac, refuz să fiu jignită, refuz să fiu ajustată, refuz să-mi operez sânii, buzele, nasul sau fundul. Refuz să mă supun unor norme impuse de nişte creiere operate şi spălate cu acid. Refuz să fiu iubita unui idiot frustrat care să-mi dea papucii când mi-a apărut primul rid şi este golgeterul campionatului de dame. Refuz să fiu stilată dacă aceasta înseamnă stil.
M.

duminică, 1 aprilie 2018

Offf, m-am săturat…


Cam da…toată treaba asta cu blogăreala. Mi-a cam ajuns. Nu prea mai am chef să scriu, să mă gândesc, să răspund la mesaje, să întreţin blogul, să postez pe Insta, să dau cu capul în pătratul de pe perete pentru că nu ştiu care cutărică mi-a zis de cele sfinte sau pentru că vreo sfioasă în viaţa reală se dezlănţuie în privat, trimiţându-mi un mesaj atomic şi făcându-mi spiritul ţăndări. Pfuuu…nu mai am chef. Ce să zic?  Prea mulţi amici interesaţi, prea mulţi chelneri speriaţi, prea mulţi ochi încrucişaţi. Prea multe cucoane ofuscate, prea multe feţe îngheţate şi misterioşi sfioşi. Iar cititorii ăştia…mă cam plictisesc şi ei. Parcă-i văd. Cum citesc ei, pe telefon şi dau like sau mă înjură …în gând sau cu voce tare, scurt şi la obiect. Bieţii. Tztztz. Păi, na! Cam asta e…


Ai citit până aici? PĂCĂLEALĂ! E 1 APRILIE! Doar nu aţi crezut că vă părăsesc? Asta-i bună! Deşi unii ar vibra de plăcere…Dar astăzi este şi Reading Is Funny Day aşa că mi-am permis.


M.

P.S. Un pupic special şi apriliînmiresmat pentru toţi cititorii mei superfabuloşi, pentru toate floricelele şi toţi floriceii!