Recunosc că mă uit la o anumită emisiune
despre care am mai scris. Nu voi mai pomeni cum se numeşte pentru că nu merită.
Oricum s-a transformat într-un circ cu ţaţe împăiate care mai de care mai
“stilate”. Continui să mă uit pentru că această emisiune mă intrigă şi am, aşa,
o curiozitate neînţeleasă nici de mine pentru care aştept să mă judece
prietenii. Mă uimeşte în continuare disponibilitatea concurentelor de a fi
scanate din cap până în picioare, apoi evaluate într-un mod ironic sau ridiculizant,
uneori umilitor, de un juriu atoateștiutor, format din specialişti. Dar nu aici
se opreşte totul. Urmează colegele de competiţie, care mai de care mai gureşe
şi mai avizate în diferite “estetici”. Si toate acestea pentru o “carieră” în
televiziune şi nu ştiu câţi bani. Ah! Am uitat coroana pentru “cea mai stilată
femeie din România”.
Ce mi se pare îngrijorător este faptul
că această emisiune a reuşit să strângă un public foarte numeros, de la copile
de 12 ani la adulţi de vârsta mea (printre care sunt şi eu. Hop). La un moment
dat se spunea că anumite concurente aveau o “siluetă interesantă”, fiind
prezente tipologii feminine diverse . Toate bune şi frumoase atâta timp cât,
citez „nu că asta ar fi o problemă, atâta timp cât ştii cum să te îmbraci să-ţi
flatezi silueta”. Foarte frumos. Dar ceea ce văd eu acum sunt nişte concurente
care intră doar în tiparele frumuseţii de tip fotomodel. Se vorbeşte despre
“burtică”, celulită, fund mare, fund bombat, silicoane, nasuri ajustate, buze
injectate, extensii, peruci. Dar fetele acestea dovedesc o toleranţă fantastică
la umilire. Pentru că întreaga emisiune se bazează pe băşcălie, ironie,
scandal, jigniri. “Ai grijă cum te machiezi data viitoare pentru că din profil
am văzut un nas…cam mare”.
Această
replică a venit din partea unui membru al juriului, juriu care se doreşte
imparţial, corect din toate punctele de vedere. Juriul este alcătuit din doi
bărbaţi (unul gay, iar celălalt un Don Juan irezistibil, crede el) şi o femeie
(plastică). Ultimii doi sunt reprezentativi pentru societatea contemporană. Don
Juan-ul îşi doreşte doar “femmes fatales”. Este tipul bărbatului care comandă
cum trebuie să fie femeia, iar ea trebuie să se supună ca să aibă parte de
generozitatea lui: operată, botoxată, injectată, veşnic recunoscătoare
pentru că el îi acordă atenţia lui
preţioasă, ascultătoare şi supusă. Femeia plastică doreşte să vadă doar sâni
mari, sâni goi, fund bombat, decolteuri adânci, fuste scurte, latex, jucării
sexuale şi recunoaşte că nu prea le are
cu modele şi că nu rezistă în faţa unor tipe “propuse”. Iar prezentatoarea,
recent operată în zona bustului, este cea care dă tonul scandalului şi
umilinţelor. Si e din Ardeal. Cine a zis că ardelenii sunt molcomi? Dar emisiunea ar fi sforăitor de
plictisitoare fără umilinţe şi jigniri, nu-i aşa? Cum spuneam, emisiunea are o audienţă numeroasă.
Audienţa care, în final, decide cine va fi câştigătoarea. Audienţa şi nu
juriul. Probabil că BAS a devenit o radiografie a societăţii româneşti şi a
gusturilor cu privire la femeia femeie din România. O femeie ajustată,
scandalagioaică, mahalagioaică, nevrotică, care visează doar iubiţi cu bani şi branduri.
O femeie care, pentru niste steluţe efemere, acceptă să fie jignită şi bălăcărită de nişte personaje lobotomizate.
Dar de ce mă mir? Dacă ai o părere ca femeie în secolul XXI Oradea, ţi se spune că
te-ai “cocoţat pe un piedestal pe care nu îl meriţi”. E un citat
dintr-un anonim de pe blog, unul dintre mulţii anonimi laşi care ar dori ca eu
să tac, să mă ocup exclusiv de gospodărie şi să strâng din buze. La cerere. Ei
uite, refuz să tac, refuz să fiu jignită, refuz să fiu ajustată, refuz să-mi
operez sânii, buzele, nasul sau fundul. Refuz să mă supun unor norme impuse de
nişte creiere operate şi spălate cu acid. Refuz să fiu iubita unui idiot frustrat
care să-mi dea papucii când mi-a apărut primul rid şi este golgeterul
campionatului de dame. Refuz să fiu stilată dacă aceasta înseamnă stil.
M.
