Fetele vesele pot fi triste. Atât de triste. Dar cei
mai mulţi nu îşi dau seama de tristeţea lor. Tristeţea lor e şi mai tristă
pentru ca toţi aşteaptă ca ele să zâmbească mereu. Şi tu nu vrei să îi dezamăgeşti.
Zâmbeşti tâmp încoace şi încolo, încercând să pari tu, cea care eşti de obicei.
Tu, care zâmbeşti şi râzi cu gura până la urechi, pentru că aşa eşti tu, eşti
înconjurată deodată de această tristeţe implacabilă, care pune stăpânire pe
tine şi îţi omoară zâmbetul frumos. Pentru că viaţa nu este mereu frumoasă,
deşi tu îţi repeţi la nesfârşit că este. De multe ori nu este. Este doar o
îngrămădeală ciudată de emoţii şi sentimente spuse şi nespuse, tăcute şi
ucigătoare care îţi răpesc cu sălbăticie ceea ce te face specială: zâmbetul tău.
Dar tu nu mai poţi să zâmbeşti pentru că, acum, aşa stau lucrurile.
Sursa: arhiva personala
Iţi dai
seama că este ultima zi din luna ta preferată şi tu ai apăsat un buton cu care
ai cochetat atât de multă vreme. Dar a venit vremea să o faci pentru că tu trebuie
să îţi dai seama că eşti…tu, specială, ciudată, frumoasă, hipnotică şi psihotică,
de multe ori. Si deşi eşti dezamăgită şi tristă, viaţa ta va merge mai departe
pentru că nu vrei să o reduci doar la nişte şoapte care, odată, au însemnat prea
mult. Prea mult. Viaţa ta trebuie rostită, strigată în gura mare pentru că este
viaţa ta şi numai a ta şi trebuie să o trăieşti doar tu. Aşa cum ştii tu, fără
să aştepţi confirmări din partea unora care au devenit simpli unii, fără să te
laşi târâtă într-o lume searbădă, plictisitoare şi comodă. Fără să te
transformi în ceva ce nu vei putea fi niciodată, o tăcută plictisitoare,
tolerantă şi aprobatoare. Tu eşti tu, o gălagioasă veselă care, acum, e tristă.
Şi e dreptul tău de a plânge într-o lume scăldată în lumina beculeţelor acestui
început de decembrie trist, având în minte poetul tău preferat : “Ea
stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat” şi repetându-ţi că tu eşti aşa cum trebuie să fii. Tu.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu