O ştiţi pe Betty Boop? Personajul de desene animate,
cu tocuri roşii, guriţă roşie, rochiţă scurtă roşie, care se unduia pe ecranul
televizorului când eram mică, iar mie mi se părea că e răcnetul vino-ncoa-ului.
A rămas şi acum. Între timp am găsit un echivalent pentru Betty Boop, deşi am
avut încercări cu pantofii şi rujurile mamei (tztz, mama nu avea rochii scurte)
– corporatistele. Corporatista este o tipesă din aceea foarte sigură pe ea sau
nesigură, care lucrează într-o multinaţională, importantă, îmbrăcată în fustă
dreaptă strâmtă strâmtă, cu pantofi cu toc nici prea înalt nici prea jos, cu
fundic unduitor, cămaşă albă cu panglică la gât şi părul aranjat în bucle. Nici
prea mari nici prea mici. Aşa, între. Totul între. Tipesele acestea au nişte
puteri de invidiat, când le vezi unduindu-se şi legănându-se ca nişte lebede pe
o apă populată de lebedoi cu ciocurile lipite. De admiraţie, desigur.
Sunt ca
nişte pisici care torc încetişor, calculate, ponderate, nişte doamne studiate,
care îşi doresc să fie şi sexoase şi serioase pentru că Sexus Plexus Nexus.
Sună corporatist, nu? Ca şi ele. Îmbrăcate în uniforma lor sexy, seamănă cu
Betty Boop. Aţi văzut-o vreodată pe Betty legănându-şi şoldurile? Aşa fac şi
ele. Clic clac clic clac. În timp ce vorbesc. Am văzut odată o prezentare a
unei companii făcută de genul acesta de femeie. Pfff…Să mor de ciudă şi de
pizmă nu alta! Tipa aceasta avea talia subţire ca o viespe, dar fundul îi
exploda din fusta strâmtă şi transparentă, stătea dreaptă ca o cadră, părul era
dintr-o poveste cu zâne bucălate şi buclate, avea ciorapi de plasă, iar picioruşele
erau înghesuite în nişte pantofi foarte
ascuţiţi, înalţi şi roşii. Da da. Erau roşii şi din catifea. La ora 12 ziua.
Bineînţeles că nici nu s-a sinchisit să se uite în sală, dar colegii mei aveau
déjà ochii ieşiţi pe jumătate din orbite. Sunt sigură că nu îşi aduc aminte
nimic din prezentarea respectivă, de fapt nici eu, dar îmi amintesc pantofii
cei roşii. Doamne, pantofii aceia roşii sexoşi îi ţin minte foarte bine. Şi mai
ţin minte gura roşie roşie şi mare care pupa microfonul. Uite, de-aia aş vrea
să fiu o corporatistă…să port şi eu pantofi roşii din catifea în miezul zilei
şi să mă simt ca o amantă îmbujorată ,
un milion de ochio- ace să fie înfipte în posteriorul meu şi să mă simt
multinaţională, să port ciorapi plasă tot în miezul zilei, în timp ce mă
unduiesc şi mă legăn pe culoarele corporatiste ale economiei secolului XXI,
ciripind cu guriţa roşie. Doar pentru o zi, să văd cum e să fii cu tot
dinadinsul o femme fatale roşie şi o general manager sau assistant manager
(pardon) în acelaşi timp, care are bugetul dar nu ştie să îşi aleagă piesele. Dar
SEXUS VENDIT rămâne sloganul secret al corporatistelor sexoase. În rest, Betty
rămâne regina neîncoronată a legănatului. Ave!
M.
P.S. Sexus, Plexus şi Nexus sunt cele trei romane
ale trilogiei “Răstignirea trandafirie” a lui Henry Miller. Citiţi-le şi veţi
descoperi ce înseamnă să fii o femeie iubită, fără niciun artificiu, fără nicio
încercare de a da lumea peste cap! Uite…
“Ţie amorul îţi penetrează mintea, ţi se mută în cap
după aceea. Tot ce gândeşti e cald. Eşti mereu caldă. Singurul lucru e că ai un
corp de adolescentă. Dar ce forţă ai de a păstra iluzia! Ştii cum se simt bărbaţii
după ce au avut o femeie. Le vine s-o dea jos din pat. Cu tine e la fel de
înălţător după ca şi înainte. De tine nu mă satur niciodată... Înviere după
înviere... Nu sunt decât ce-ţi imaginezi tu că sunt.” Henry Miller, Nexus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu