Evident că nu semăn
Cu nici unul dintre aceşti torcători
de cuvinte
Care îşi croşetează costume şi
cariere,
Glorii, orgolii,
Deşi mă mişc printre ei
Şi ei îmi privesc cuvintele ca
pe nişte pulovere,
«Ce bine eşti îmbrăcată!»
îmi spun,
«Ce bine iţi vine poemul»,
Fără să ştie
Că poemele nu sînt haina mea
Ci scheletul
Extras dureros
Şi aşezat deasupra cărnii ca o
carapace,
Cu lecţia ţestoaselor care astfel
supravieţuiesc
Lungi şi nefericite
Secole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu