LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

O țară atât de..... Mi se spunea în şcoală că seamănă cu un buchet de flori. Răspândită pe un tărâm unde cerul este mai senin, soarele mai luminos. Muzica ei răsună în mine, ca marea într-o cochilie.  Câteodată, sunt momente în care simt groază când nu văd drumul înapoi către tine ... Poate că nu aș fi cunoscut niciodată o asemenea dragoste, dacă nu aş fi fost departe de tine. Ţara mea  este o bucată de viață înfășurată în panglici de dragoste sau de durere; murmurul palmelor, cântecele banale, grădina, dezbrăcată de florile sale. 

Sursa:  http://ploaiadecuvinte.blogspot.com/2013/11/la-multi-ani-romania-mea.html

Ţara mea este o hartă a vechilor trasee sinuoase, pe care, din copilărie, am călcat fără pauză, pe care stau vechii copaci familiari. În aceste locuri unde, câteodată, soarele își pierde inima, am trăit primele emoţii, am învățat să visez.  Am învăţat să iubesc indiferenţa și tăcerea nesfârșită a câmpiilor ei, pădurile ei nesfârșite, sălbăticia ei. Am învăţat să-mi iubesc ţara, aşa cum este, aşa cum suntem.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Mira #pierdutaprintrecuvinte

 

Fără cuvinte...

Recent, căsuţa mea poştală a fost gazda unui e-mail plin de asprime și dispreț, încât, literalmente, am rămas fără cuvinte. Nu am răspuns pentru că nu cred că vreun cuvânt din lumea mea ar fi putut să răspundă unui asemenea spectacol de răutate şi superioritate. Hmmm... Condiția umană nu a fost niciodată o utopie în care toată lumea este fără egal bună, grijulie și respectuoasă.
Nimic nou aici.

Dar acest e-mail a fost un memento puternic al unei culturi a răutăţii care a apărut în jurul nostru. O răutate alimentată de narcisism, de un val de cinism, de o apreciere excesivă a sarcasmului și a capetelor vorbitoare care se adresează celor mai rele părți ale noastre. Această răutate este specifică bătăușilor de la locul de joacă, „superiorilor” care se uită la ceilalţi ca la nişte zdrenţe și chiar cititorilor de bloguri care emit comentarii crude în strălucirea albastră a ecranului computerului, în timp ce se ascund sub hainele „curajoase” de la 3 dimineaţa. 

Sursa: https://www.deliatirla.com/

Nu am răspuns pentru că, pur şi simplu, nu merită. În schimb, eu citesc. Într-o lume în care ecranele au devenit prietenii cei mai buni ai atât de multor oameni, eu citesc. Pentru că ştiu că este arma cea mai puternică. Şi mai ştiu că a şti echivalează cu a fi invincibil. Este lucrul care îi enervează cel mai mult pe aceşti bullies ai zilelor noastre, când răutatea și narcisismul se țin de mână. O lume în care şuşoteala în spatele celuilalt a devenit o obişnuinţă, o lume în care linguşeala şi disperarea de a da bine, cu riscul de a răni alţi oameni, sunt cele mai bune prietene.  

Dar, acum, în timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc că cel mai bun răspuns ar fi fost un citat din Coelho: „Modul în care oamenii îi tratează pe ceilalți oameni este o reflectare directă a modului în care simt despre ei înșiși.”

The perks of reading... Ha!

M. #pierdutaprintrecuvinte

 

Tăcerea unei dimineţi de duminică…

Înainte să mă trezesc, nemişcarea din aer s-a instalat într-o liniște pură precum roua. Zgomotul din timpul săptămânii este vizibil absent. Cafetiera împinge afară cu o forță ușoară ultimele picături din singurul lucru pe care îl știe. Lumina se agită brusc. O simt din interior. Copacii aplaudă vântul și zgomotele de vânt sărbătoresc. Aud clinchetul clopoţeilor de vânt de afară, dar  calmul se întoarce. Își continuă marca de artă de performanță. Aud doar respiraţia lentă și leneșă din cealaltă cameră. De la locul meu preferat de lectură, unde mă găsești de obicei.

Sursa: http://emanuelalucaci.com/work/paintings/surreal/ - Room 9
“Secrets” series

În astfel de începuturi de duminică tăcute, în liniștea spațiului cu vedere la verdele vibrant de afară observ că păsările sunt absente.  Căci duminica este un moment de odihnă, mă gândesc. Un timp liber plătit de univers, menit să odihnească şi să reînnoiască cântecul inspirat al păsărilor.
Deocamdată aud tăcere şi apoi vântul urmat de clopote şi apoi, tăcere.
Tăcerea fură spectacolul până la următorul act. Calm, frunzele se mișcă, se mișcă pentru că suntem mereu în mişcare. Mişcarea şi liniștea mișcătoare. Picăturile de cafea și picăturile de somn se reunesc în tăcere în această dimineaţă de duminică.
Mintea mea este deodată limpede şi, după o lungă perioadă de tăcere, aud cântecul păsărilor în depărtare. Speranţa mea s-a reînnoit.

 

M. #pierdutaprintrecuvinte

 

 

Frog Autumn by Sylvia Plath

Summer grows old, cold-blooded mother.

The insects are scant, skinny.

In these palustral homes we only

Croak and wither.

Mornings dissipate in somnolence.

The sun brightens tardily

Among the pithless reeds. Flies fail us.

The fen sickens.

Frost drops even the spider. Clearly

The genius of plenitude

Houses himself elsewhwere. Our folk thin

Lamentably.