Recent, căsuţa mea poştală a fost gazda unui e-mail plin de asprime și
dispreț, încât, literalmente, am rămas fără cuvinte. Nu am răspuns pentru că nu
cred că vreun cuvânt din lumea mea ar fi putut să răspundă unui asemenea
spectacol de răutate şi superioritate. Hmmm... Condiția umană nu a fost niciodată o
utopie în care toată lumea este fără egal bună, grijulie și respectuoasă.
Nimic nou aici.
Dar acest e-mail a fost un memento puternic al unei culturi a răutăţii care a apărut în jurul nostru. O răutate alimentată de narcisism, de un val de cinism, de o apreciere excesivă a sarcasmului și a capetelor vorbitoare care se adresează celor mai rele părți ale noastre. Această răutate este specifică bătăușilor de la locul de joacă, „superiorilor” care se uită la ceilalţi ca la nişte zdrenţe și chiar cititorilor de bloguri care emit comentarii crude în strălucirea albastră a ecranului computerului, în timp ce se ascund sub hainele „curajoase” de la 3 dimineaţa.
Nu am răspuns pentru că, pur şi simplu, nu merită. În schimb, eu citesc. Într-o lume în care ecranele au devenit prietenii cei mai buni ai atât de multor oameni, eu citesc. Pentru că ştiu că este arma cea mai puternică. Şi mai ştiu că a şti echivalează cu a fi invincibil. Este lucrul care îi enervează cel mai mult pe aceşti bullies ai zilelor noastre, când răutatea și narcisismul se țin de mână. O lume în care şuşoteala în spatele celuilalt a devenit o obişnuinţă, o lume în care linguşeala şi disperarea de a da bine, cu riscul de a răni alţi oameni, sunt cele mai bune prietene.
Dar, acum, în timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc că cel mai bun răspuns ar fi fost un citat din Coelho: „Modul în care oamenii îi tratează pe ceilalți oameni este o reflectare directă a modului în care simt despre ei înșiși.”
The perks of reading... Ha!
M. #pierdutaprintrecuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu