2017 se dovedeşte a fi déjà mai mult decât
surprinzător. Nu acelaşi lucru pot să îl spun despre mine. Am rămas aceeaşi
zăpăcită întârziată, după cum se va vedea.
Azi trebuia să ajung la o înmormântare. Numai că eu
am nimerit la altă înmormântare. Mi se spusese cu o zi înainte ora şi locul
unde trebuia să ajung, dar eu mă concentrasem pe oră pentru că unul dintre obiectivele
anului 2017 este să ajung la timp. Bineînţeles, că nu reuşesc să îl ating încă,
dar mai am timp 11 luni şi 27 de zile. Aşadar, am întârziat din nou. Incepuse
să ningă şi toată lumea era déjà în capelă. Am intrat şi m-am trezit
înconjurată de nişte tipi foarte înalţi (unde or fi în restul anului înalţii
ăştia?). Si pentru că nu sunt înaltă, nu vedeam nimic, nu vedeam pe nimeni
cunoscut, nu vedeam rudele. Si ghinion…era vorba tot de o doamnă, aceeaşi oră
şi cu un istoric asemănător. La un moment dat am zărit un tip care mi s-a părut
că seamănă cu un coleg şi m-am mai liniştit. Dar aveam totuşi îndoieli. Si nu
puteam să rog pe niciun falnic de lângă mine să mă ia pe umeri şi bineînţeles
că nu puteam să întreb despre ce înmormântare este vorba. Am stat şi am
ascultat cuminte, când, la final, nu am recunoscut niciun nume din cele
enumerate de preot. Un moment deosebit. Atunci mi-am dat seama că nu sunt în
locul potrivit şi am ieşit. Am sunat o prietenă şi …Evrika! Eram la o altă
înmormântare. Pe ceilalţi i-am prins la final, erau toţi înzăpeziţi, stătuseră
afară, doar eu eram proaspătă ca o păpădie pentru că…stătusem în capela
greşită.
Prin urmare, 2017, te rog, fii doar blând!
Până acum ai reuşit să mă duci la două înmormântări într-o singură zi. Nu eşti
doar tu de vină. Stiuuuu…eu sunt. Dar ştii ceva…într-un fel mă bucur că am
redevenit tipa simpatică şi zăpăcită şi, uite, acum, în acest moment, nu mai
stau bosumflată pentru tot felul de chestiuţe care nu merită..
M.
P.S. Dacă aveţi nevoie de un organizator,
puteţi apela la mine. Vă asigur că sunt persoana potrivită. Doar trebuie să vă fixaţi
ceasurile după ceasul meu. Dar rămân la motto-ul meu: “Better late than ugly!”
Răutăcios, ştiu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu