Nu
am mai scris de ceva vreme, dar ar fi fost nedrept faţă de voi, cei care mă
citiţi, să nu vă salut. Prin urmare, această postare este doar pentru voi.
Vreau să vă mulţumesc, în felul meu, pentru că aţi râs sau plâns împreună cu
mine, aţi reacţionat, mi-aţi scris, frumos sau mai puţin frumos, dar mi-aţi scris,
m-aţi iubit sau nu m-aţi iubit. Pentru că, datorită vouă,
#pierdutaprintrecuvinte nu mai este un doar un moft al meu, ci a devenit un
blog citit de mulţi oameni. Iar eu voi rămâne veşnic recunoscătoare pentru
iubirea voastră. In această noapte magică, aş vrea să fiţi şi voi înconjuraţi
de iubire. Iubirea aceea care vă dă aripi, vă face să mergeţi mai departe, vă
schimbă şi vă înalţă. In această noapte fermecată aş vrea să fiu o steluţă, să
vă ating inimile şi să vă fac fericiţi. Aş vrea să fiu un fulg de nea, să vă
mângâi frunţile şi obrajii. Aş vrea să fiu un vis transparent de iarnă, o
dorinţă ascunsă, o adiere, orice care v-ar putea face cei mai fericiţi oameni
de pe pământ. Aş vrea să pot să vă îndeplinesc dorinţele, să vă îmbrăţişez pe
toţi, să vă strâng în braţe şi să vă dăruiesc un strop de bucurie. Imi doresc
ca voi toţi, cititorii mei, să fiţi fericiţi, să iubiţi din toată inima şi să
vă lăsaţi iubiţi.
Aş vrea să le mulţumesc tuturor prietenilor mei,
mari şi mici, pentru prietenia lor, pentru iubirea şi generozitatea lor.
Fiecare dintre ei e special în felul lui şi eu sunt cu adevărat norocoasă că fac
parte din viaţa mea.
ReWine rămâi preferatul meu, tandru şi delicios. Veronica,
eşti magică! Iţi mulţumesc că ai fost printre primii care m-au invitat la
evenimentele voastre în calitate de blogger. Vreau să le mulţumesc celor de la
Rivo pentru serile magice din vară, cu lampadare, beculeţe şi iederă. Mulţumesc
Riserva Wine Spa pentru blândeţea cu care aveţi grijă de faţa mea. Mâinile
voastre fac minuni.
Sursa: arhiva personala
Mama, îţi mulţumesc pentru discreţie, bunătate şi
răbdare, pentru că nu îmi pui întrebări la care nu aş putea să îţi răspund.
Alia, te iubesc şi îţi mulţumesc că eşti mereu lângă mine, că mă înţelegi, că
mă cerţi şi reuşeşti să mă convingi să mănânc…cheese cake.
Le voi mulţumi celor
care mă plac dar şi celor care mă displac. Pentru că aşa e frumos… să mulţumesc
tuturor muzelor, nu-i aşa?
Iar eu îmi doresc să fiu mai bună, mai înţeleaptă,
mai generoasă şi să pot să iubesc din nou, aşa, în felul meu, ciudat.
Vă doresc ca 2017 să fie blând şi, de ce nu,
surprinzător!
La mulţi ani!
Vă îmbrăţişez!
Mira #pierdutaprintrecuvinte
P.S. Prinţesă Levănţică, mulţumesc pentru inimioară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu