Când eşti mică şi ţi se cere să o descrii pe cea mai
bună prietenă spui: “Ea este Pufulina. Are ochii căprui, un nas mic, o gură
mică, urechi mici şi o faţă mică şi frumoasă. Pufulina este prietena mea cea
mai bună.” Când eşti mare, nu mai poţi folosi, cuvântul “mic”. E adevărat că
Pufulina a crescut, dar acum totul este mare: “Ea este Pufu. Are ochi mari şi
albaştri, buze mari, nasul e mai mic iar faţa…prea frumoasă. Ea a fost prietena
mea cea mai bună.” Pufu nu mai este
Pufulina pentru că ochii ei nu mai sunt căprui, ci albaştri, năsicul ei e mult
mai mic, deşi era mic şi când era Pufulina, buzele ei sunt atât de mari încât
mă năucesc, iar faţa ei e de nerecunoscut. Iar ea a fost prietena ta odată, dar
acum nu mai este pentru că tu ai rămas în trupa fetelor frumoase, nu faci parte
din trupa fetelor prea frumoase. Ea a fost confidenta ta odată, dar acum nu
prea mai poţi să-i spui nimic pentru că, pur şi simplu nu-i ajungi cu prăjina
la nas. O preferai pe Pufulina, cu gura ei mică şi, câteodată, ţi se face dor
de ea.
Dar, pe de altă parte, tu eşti mai fericită acum, fără ea, pentru că,
spre deosebire de fetiţa aceea de demult, care acum este “mare”, nu te dai de
ceasul morţii să rămâi veşnic tânără, nu eşti obraznică şi tupeistă, nu vrei cu
orice preţ să te considere toţi frumoasă şi crezi că un rid, două dau farmec
vieţii. Poţi să porţi în continuare chestiuţe din dantelă, mici, chiar micuţe,
decolteuri în V, cămăşi bărbăteşti pentru că nu va fi sfârşitul lumii dacă ai
dezamăgit odată şi nu ai purtat ceva strâmt, din latex şi roz. Poţi să fii tu, aşa cum eşti tu, fără să îţi
pese că alţii cred că te cunosc dar, de fapt, nu te cunosc deloc. Poţi să mergi
mai departe ignorând faptul că unii, deşi îşi doresc să fie prietenii tăi, nu
vor ajunge să te cunoască niciodată aşa cum eşti pentru că, pur şi simplu, nu
încearcă. Poţi să te bucuri că ai avut odată o prietenă Pufulina, mai mulţi
prieteni sau amici, pentru scurt timp, iar acum, fiecare a ales să meargă pe
drumul său. Poţi să te bucuri că tu ai rămas la fel şi poţi să accepţi că viaţa
are mersul ei firesc, lăsând urme, răni, dar tu trebuie să mergi mai departe,
zâmbind şi adăugându-ţi un rid de expresie drăguţ. Uite aşa!
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu