As vrea...

As vrea…

As vrea ca lumea sa fie mai buna. As vrea ca oamenii sa se iubeasca. As vrea ca oamenii sa iubeasca animalele. As vrea ca parintii sa isi invete odraslele ce inseamna iubirea unui animalut, de companie sau nu. As vrea ca semenii mei sa simta macar o data iubirea unui catelus, pisicute,a a unui animalut. As vrea ca noi, fiintele umane, sa adoptam mai mult. As vrea sa nu mai vad caini in spatele gratiilor, cersind o atingere sau o mangaiere. As vrea sa nu mai vad bipezi "educati" care lovesc animalele. As vrea sa ne implicam mai mult. As vrea sa nu mai vad bunici sau parinti infricosati ca odrasla ar putea fi muscata de un caine. As vrea sa nu mai aud: “Nu te apropia de catel! Musca!”. As vrea sa nu mai vad bunici mestecand seminte in parcuri si aruncand cojile cu nesimtire pe jos, in fata nepotilor urlatori, care smulg tot ce prind,  iar eu nu am voie sa imi plimb catelul pe acolo. Pentru ca, cica pangaresc aceste “locuri”. Desi am pungi la mine, lopatica, carnet de sanatate si chip. As vrea sa existe mai multe locuri unde sa imi plimb catelul. As vrea sa o pot duce pe Tequilla cu mine peste tot. Dar nu pot. Pentru ca este interzis conform unor reguli stabilite de rasa umana care, de multe ori, se dovedeste tare murdara. La suflet. As vrea sa simtiti ce simt eu cand Tequilla se uita cu ochii ei mari si frumosi la mine si vrea sa fie mangaiata. E iubire. Iubirea unui animalut care te va ierta ca azi esti prost dispus, ca nu ai chef de nimic, ca nu vrei sa te plimbi sau sa vorbesti. Iubirea neconditionata a unor sufletele pe care noi, acesti indivizi educati si civilizati, ne permitem sa le categorisim. As vrea ca lumea sa inteleaga ca este datoria noastra sa protejam si  sa IUBIM animalele. Pentru ca sunt si ele niste suflete, ca noi. Si sufera si ele. Si plang. Si iubesc. Ne iubesc. Pe noi. Poate prea mult. 

M.