A venit vara si odata cu ea terasele. Multe, multe,
multe. Care mai de care. In soare, la umbra, pe trotuar, la marginea
trotuarului, pe Republicii, sub pasaj, pe strada cu nume de poet.
Daca le iei pe rand, poti sa incepi jocul acela “Rece,
caldut, cald, fierbinte”. Pentru ca asa stau lucrurile. Depinde unde incepi. O
terasa care urla de singuratate si invidie. O terasa mai golasa. O terasa
plinuta. O terasa grasana, plina de lume. O terasa rotofeie de-a binelea. Si
terasa regina, imparateasa imparateselor, pentru care mai ca te bati. Dar, eu, fiind
o zana carcotasa, inca nu am gasit “the” terasa. Dar, nu ma dau batuta, si caut…si
sper sa gasesc TERASA unde:
1. Sa
nu vad vreun “bastan” de Oradea, cu telefonul mare pe masa, cu cheile de la
masina (mare si ea) la vedere, cu portofelul (mare si el) burdusit cu hartiile
acelea cu portrete de ilustri (poate nu a auzit de carduri, inca), cu maiou, cu
bratele cat picioarele unui elefant , rasi pe piept si pe picioruse (subtirele,
ca vai de ele), cu pantalonasi scurti, prea stramti (mi-am dat seama ca fiind
pantalonul stramtut in zona pelvisului, ce e mic pare mult mai mare…ihimmmm),
cu niste tatuaje (mari si ele, cata suferinta), cu sosetute si pantofiori.
Totul este mare si grandios. Pana la buric. Johnny Bravo, tu esti acesta? Daca
esti tu, te rog frumos sa iti iei talpasita si sa dispari in lumea ta.
2. Sa
nu stau langa vreo Jessica Simpson locala imbracata ca personajul amintit incercand
in van sa spele parbrizul vreunei masinute. O tineti minte pe Jessica in “The
Dukes of Hazard”? Magistrala: camasuta cadrilata legata smechereste sub pieptul
voluptos (bineinteles, ajutat de acel obiect vestimentar cu rol de push up up
up up), pantaloni scurti, scurti, foarte scurti si niste cizmulite de Scufita
Rosie. Adica Daisy Dukes. Am si eu o nelamurire: cand se aseaza pe scaune fara
perne, nu le raman niste urme pe fundic? Din cauza nuielelor. Din care sunt
facute scaunele. Nu ma intelegeti gresit. O vrabiuta mi-a soptit ca ultimul urlet
in materie de bronzat la solar este sa intri incaltata cu pantofi cu toc in
cabina sa nu ramai cu dungi pe “derrière”. Oare ce poarta? Stiletto sau platforme?
Sau botinele acelea a la Lady Gaga? Si as avea o rugaminte. Fetelor, chiar
mi-ar place daca vi-ati impleti doua codite. Si ati face botic. Asa, suparate
pe lume. Ati fi perfecte intr-o zi de vara caniculara, ingénue, candide si
aproape adulte.
3. Sa nu stau cu ochii pironiti pe geanta din
cauza indivizilor care “fileaza”. Dupa cum ne-a atras atentia, intr-o seara, o
chelnerita binevoitoare. Vai! Imi place verbul: “a fila”. Oricum, imi fileaza
lampile numai la gandul ca ar trebui sa ma angajez in vreo cursa de 100 metri
garduri in plin centru. Eu si un hotoman. Asa ca poate imi voi pironi geanta,
la fel ca pe o vacuta, de scaun.
4. Sa
nu fiu nevoita sa astept sa se elibereze vreo masa din cauza unor persoane care
stau 5 ore in fata unui pahar de suc. Macar de-ar comanda o apa plata. Dar, nu.
Stau, ca doar au comandat. Ceva.
5. Sa
nu ma infulece tantarii si a doua zi sa tip in baie, speriata ca cineva se uita
la mine din oglinda. Adica eu. De nerecunoscut.
6. Sa
nu stau pe perne patate. Nu de alta, dar tuturor ne place sa avem o reputatie “nepatata”.
7. Sa
nu mi se ia paharul din fata cand eu nu am terminat de baut, intr-un acces
brusc de zel ospataresco-chelneresc.
8. Prosecco
sa fie prosecco si nu “proseco”. La propriu si la figurat.
9. Sa
ma serveasca un chelner, un el, cool si hot. Cer prea mult?
10. Sa
ma simt foarte bine. Nu bine. Foarte bine.
Sunt 10. Decatlonul. Cred ca e de
ajuns.
Bineinteles ca lucrurile se misca
inspre bine. Bineinteles ca majoritatea oamenilor sunt absolut draguti. Dar se
poate mai mult. Si de ce sa nu vrem “foarte mult”? Dar eu sper. Stiti voi…speranta
moare ultima. Sper sa nu moara inaintea mea. E si asta o speranta.
Va imbratisez, cu ochii mari cat
cepele (geanta e de vina) si cu un gust deosebit de “prosecco” diluat. Ce e
mult strica.
M.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu