Veni vara şi odată cu ea sezonul bronzaţilor,
brontozaurilor, ridaţilor, împăiaţilor, arşilor şi al altor specimene. Nu mai
am chef să detaliez diversele tehnici bronzauristice pentru că déjà toată lumea
e neagră din cap până în picioare, de pizmă sau venin.
De data aceasta aş vrea să mă iau la harţă cu nişte
părinţi model. Nu prea mă ţin băierile pentru că nu fac parte din tagma /seria aceasta
specială, dar îmi voi încerca norocul.
Dragă mami şi tati,
jos pălăria (riscând să fac insolaţie) în faţa
actului creator de care aţi fost capabili, dar aţi putea să aprindeţi beculeţul
din capul meu şi să faceţi lumină în întunecimea de hău care mă cuprinde când
văd poze cu progeniturile voastre cu popoul gol, crăcănate, faţă, spate pe
Facebook? Nu pricep frumuseţea poziţiilor, păsăricilor şi a altor elemente ale
anatomiei infantile. Mami şi tati, ce e în capul vostru când postaţi poze cu
fetele voastre destul de măricele, pristine, goale goluţe pe plajă, cu
picioarele desfăcute jucându-se în nisip, cu băieţii voştri alergând, din nou
în costumul lui Adam, de colo colo, danga langa de la dreapta la stânga? Vreţi
să vedeţi câţi pedofili veţi strânge într-o jumătate de oră? Pentru că eu nu
pot să dau like la o poză în care apare ditamai copiloiu’ în pielea goală. Dau
like la ce? La goliciune? La puritate? La poziţie? La ce? Explicaţi-mi şi mie! Ce
ar trebui să îmi placă? Costumul Evei? Costumul lui Adam? Pas! Eu sunt o
susţinătoare înfocată a industriei textile, prin urmare aceste instantanee
periculos de infantilo-pornografice îmi dau frisoane de frică şi jenă. Si mai
vorbim de adulţii care umblă dezbrăcaţi pe stradă. Ei bine, nu sunt ei vajnicii
urmaşi ai apucăturilor părinţilor în încercările disperate de a-şi populariza
odraslele prin goliciune? Că prin altceva este mai greu. Aşa că JOS TEXTILA!
Bineînţeles, eu nu sunt o specialistă în domeniul
maternităţii şi paternităţii şi vor fi, probabil, unii care vor sări ca arşi. Adică,
eu, care nu am trecut prin chinurile facerii îmi permit să emit judecăţi cu
privire la aceşti creatori de viaţă. Susţin şi voi suţine că nu toţi merită să
fie părinţi, nu înţeleg nimic din acest proces/menire şi ar trebui să se
gândească înainte de “acel” act. Dar ei merg înainte, chiori şi inconştienţi.
Dar poate eu greşesc fundamental şi nu reuşesc să
văd (ochelarii, bată-i vina) talentele ascunse ale acestor vlăstare. Si mă
întreb de ce mami şi tati ar sări revoltaţi că băiatu’ mamii are sub pernă nişte
reviste deocheate, îndoite pe la colţuri (perfect normal dacă stau şi mă
gândesc, dar ştiţi voi, băiatu’…) sau fătuca şi-a tras nişte poze prin clasa a
6-a cu un fotograf profesionist, crăcănată pe motocicletă (cliseul ne plac
motocicliştii că ei sunt bad boys for life), cu bluzica desfăcută şi ţuguind buzişoarele?
Nu mai fiţi revoltaţi, dragilor, pentru că voi le-aţi însuflat dorinţa de a
epata şi a arăta ce au ei mai de preţ. Si ce au ei mai de preţ a devenit atât
de ieftin încât te întrebi dacă nu e second hand.
Probabil că acum mămicile îmi vor închina nişte ode
nu tocmai ortodoxe, iar pe unele parcă le văd înfigând ditamai ţepuşele în vreo
păpuşă voodoo în încercarea de a-mi ura o viaţă “perfectă”. Dar ţin să vă anunţ
că nu are efect asupra mea. Nu mi-au plăcut păpuşile niciodată. Mie mi-au
plăcut maşinile (primul meu penar a fost cu Donald într-o maşină de curse-vrmmmm
vrmmmmm) şi tata îmi spunea “electricianul” (pentru că stricam televizoarele).
Vă îmbrăţisez matern,
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu