Acest weekend lung...

De ce nu răspund tuturor mesajelor anonime pe care le primesc pe blog? Nu pentru că nu mă interesează comentariile pe care le primesc la postările mele sau pentru că mă sperie invectivele şi injuriile vreunui opinioman, ci pentru că, pentru mine, e o chestiune de prioritate: orele petrecute "în dezbatere" devin ore petrecute în scris, iar, în al doilea rând , sunt anonime. Orele petrecute certându-mă cu aceşti indivizi anonimi reprezintă timp pe care l-aș fi putut petrece în compania unei persoane care îmi place cu adevărat, vorbind despre lucrurile care contează cel mai mult pentru noi.
Când privesc lucrurile în acest fel, am un respect ciudat pentru persoana care a proclamat: "Nu-mi pasă ..."

A fost acest weekend lung și m-am bucurat de timpul meu - chiar și de timpul petrecut online, pentru că în aceste zile nu am simţit nevoia să sun din clopoţel părerea mea despre lucruri (sau chiar să arunc o bombă a faptelor atunci când este necesar să arăt cum am ajuns la concluzia mea). Sunt mult mai fericită să nu simt nevoia de a vorbi despre totul doar pentru că se așteaptă de la mine. De ce să fiu un cârlig pentru toate discuțiile și să vorbesc despre tot când, de fapt, pot vorbi DOAR despre lucrurile care contează cu adevărat pentru mine și pentru cei din jurul meu?
M-am gândit că aş putea privi lucrurile astfel: în această seară, cum vreau să-mi amintesc weekend-ul meu ... ieșind și făcând lucrurile care mi-au plăcut și relaxându-mă, sau petrecând timp online, argumentând? Cu excepția cazului în care mi-a plăcut cu adevărat aruncarea opiniei online timp de ore, alegerea celei de-a doua opțiuni este o pierdere de timp.
La sfârșitul weekend-ului meu ... la sfârșitul vieții mele ... vreau să-mi amintesc momentele productive și fericite - nu momentele când mă certam cu cineva pe care-l respect, cineva pe care l-am respectat odată sau chiar mai rău: un nenorocit anonim pentru care nu am respect deloc…
Nu-mi pasă de asta!

M.