Când eram mai mică, aveam o idée destul de bine
definită a ceea ce înseamnă să fii femeie. Toate femeile din jurul meu sau cel
puţin femeile la care mă uitam cu admiraţie aveau ceva în comun: cariere de
succes, erau căsătorite, erau mame, erau elegante. Ele m-au ajutat să înţeleg
că a fi femeie este mai mult decât
un aspect biologic. Desigur, există o mulțime de femei (și bărbați) care se vor
simţi provocaţi în această privință, dar e bine, au dreptul. Dar, în
construirea realităţii mele, aleg să cred în continuare că suntem similare dar oh,
atât de diferite de ei. Dar, cu atât de multe reprezentări diferite ale femeii,
cine ajunge să decidă ce este o femeie și ce înseamnă să fii femeie? Cred că
una dintre trăsăturile nefericite ale naturii umane este că simțim nevoia de a
categorisi oamenii și acest lucru este evident în modul în care sunt
clasificate femeile. Le limităm și spunem că este "ştii tu, femeia aceea",
iar femeia aceea este clasificată ca fiind tradițională sau modernă, feministă
sau nu, neprihănită sau uşuratică. Iar
lista poate să continue.
Îmi place să fiu femeie și îmi place să fiu femeia
care sunt. Mă provoacă mai ales ideea că pot fi şi eu categorisită, deşi, cum
am spus mai sus, este o situaţie destul de nefericită şi departe de adevăr. Sunt
obrăznicuţă și sarcastică, dar în același timp drăguţă; încrezătoare de cele
mai multe ori, dar dureros de timidă, ciudată şi dificilă câteodată. Sunt inteligentă
și îmi place să arăt bine. Pot să vorbesc despre cum a jucat Federer, dar pot şi
să aduc argumente de ce ştiinţa este o construcţie hegemonică. În clipa următoare, vreau să știu dacă geaca mea neagră
de piele și rochia albastră se potrivesc cu cizmele Hunter, dacă pot să merg la
biserică îmbrăcată aşa, iar apoi să beau un pahar de vin. Am o carieră bine
definită și vreau să-mi slujesc comunitatea cât de bine pot. Vreau să mă
căsătoresc și să am mulți copii, menținându-mi în același timp identitatea ca fiică,
soră și prietenă. Dar nu cred că toate acestea mă fac o femeie mai specială sau
mai bună decât orice altă femeie; este doar femeia din mine. Și, deși poate mai
am încă de lucru la femeia din mine, în cea mai mare parte și până la o nouă
informare, o iubesc.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu