Ei, cum? Du-te la şcoală! Acum s-ar putea să îmi sară în cap o întreagă gamă de atotcunoscători care îşi duc veacul prin grădiniţe, şcoli, licee, universităţi şi, mai ales pe podiumul aurit, Ministerul Educaţiei. De-a lungul timpului au fost tot felul de dezbateri, certuri, discuţii aprinse, polemici cu privire la salarizarea personalului didactic, recunoaşterea meritelor măriilor lor, aprecierea comunităţii. Ei bine, eu nu m-aş plânge atât de mult. Să fim serioşi! De când e lumea şi pământul, românii s-au închinat la popi, doctori, profesori şi avocaţi. De parcă ar fi nişte sfinţi! Nu sunt! Deloc ! De multe ori, cred că pot să vorbesc mai multe cu doamna care vinde ardei în piaţă decât cu anumiţi colegi de breaslă care ţin cu dinţii de un anumit statut, acel statut care ne face să fim toţi nişte prinţi şi prinţese dar fără coroane si prestanţă. Colegi care practică această meserie din plictiseală, fără pasiune, din dorinţa de a deveni mari, mai mari, cei mai mari. Cel puţin în mediul academic. Pentru că toată lumea îşi doreşte să presteze servicii în mediul academic. Mda…acum dau dovadă de o aroganţă cutremurătoare, dar măcar am o părere şi o exprim, fără să tremur că, mâine, persoane super “educate” se vor uita cruciş.
Ei
bine…am un nou şef. Seful meu cel mai mare este ministrul educaţiei. Sau o fi ministrul
cercetării? Acum sunt un pic confuză, dar tind să cred că este totuşi ministrul
educaţiei. Debilitant,
aş spune. Nu mă îndoiesc de abilităţile de IT-ist ale domnului ministru (a
absolvit o facultate în domeniu), dar mă îndoiesc de calităţile dumnealui de a
ţine un discurs coerent, de a se exprima corect în limba română, conştient
fiind că este urmărit de o întreagă turmă de cucoane şi domni care îşi duc
veacul prin instituţiile menţionate mai sus. Dar probabil tocmai această “conştientizare”
îi permite să vorbească precum "Această ținut binecuvântat de
Dumnezeu", "Consiliul Local a aprobat această transfer". Da….feminin
+masculin. Funcţionează de când e lumea şi pământul. Sau nu? Pentru că noul
ministru al educaţiei se bucură de sprijinul a 45 de rectori din România ceea
ce îmi spune multe despre rectorii şi mediul academic din România. Unde e
călduţ şi bine pentru mulţi, unde se face “cercetare de cea mai înaltă calitate”.
Acum îmi vor sări iar în cap: păi nu se face cercetare? Ah, ba da! Păi, nu avem
toţi “raportările” pline de “performanţe”? Nu suntem, cu toţii, “cercetători
consacraţi”? Nu suntem toţi “clasificaţi” potrivit “realizărilor” noastre, în
concordanţă cu “norme metodologice”, standarde etc ? Nu se primesc premii,
indemnizaţii şi sporuri salariale? Păi atunci? Doamne, tot ce se produce la
acest nivel este cercetare în starea cea mai pură. Aşa că uite răspunsul la
întrebarea de ce noul ministru al educaţiei este susţinut de mediul
cercetătorilor, mediu în care o grămadă de domni şi domniţe se “chinuie” să
ajungă.
Dar
ce mă irită cel mai tare este faptul că niciun profesor de limba română nu a
sărit ca ars la auzul discursului ministrului care îi păstoreşte. Probabil
pentru că majoritatea sunt absolvenţi ai unor universităţi aflate în colaps
financiar, unde nu mai trebuie să dai niciun examen, unde nu trebuie să citeşti
cărţi, ci e perfect acceptabil să cauţi rezumatul pe net, iar apoi ajungi în
vreun colegiu naţional (de…) cu ajutorul vreunui inspector ales dintre cei
aleşi, unde dictezi, în virtutea inerţiei, liste de cuvinte pentru amărâţii din
clasa a VIII-a (“efluent”, “pansiv”, “friabil” etc.) pe care aceştia trebuie să
le înveţe pe de rost pentru examenul care îi va “căli” pe viaţă. Examen, pe
care tu nu ştiu dacă îl treci cu o notă onorabilă dacă nu ai în faţă grila.
Aha…Cuvintele acestea nu folosesc la nimic decât dacă doreşti să ajungi
lingvist. Iar eu nu am auzit niciun copil de 14 ani zicând că vrea să fie
lingvist. Dar ce ştiu eu? Cei care fac
programele şcolare ştiu mult mai bine ce înseamnă să fii fericit la şcoală.
Ei
bine, avem un nou ministru al educaţiei, într-un sistem în care copiii români
vor deveni toţi cel puţin astronauţi sau viitori recipienţi ai premiului Nobel
pentru cercetare. Un sistem care îţi face nervii ferfeniţă de la atâta învăţat
aiurea, ore în particular (pentru că, de, la şcoală, cine ar trebui să-şi facă
treaba nu o face cum trebuie), teme, lecturi “sofisticate”. Sigur nu vei mai
avea chef să înveţi în liceu, iar la facultate ajungi la mine, iar eu mă mir ca
o toantă unde au dispărut copiii deştepţi. Din păcate sau din fericire, copiii
deştepţi îşi iau tălpăşiţa pe la 16 -18 ani înspre alte meleaguri care le
permit să se descopere şi unde învaţă să trăiască. Să aibă o viaţă altfel, să
îşi cunoască drepturile, să nu se supună ca nişte chiori şi să plece capul doar
pentru că dacă nu faci la fel ca turma eşti ostracizat şi privit cu ură. Dacă
rămâi, ajungi în acelaşi sistem de valori îndoielnice, unde uniforma este
privită ca un semn de sărăcie, unde sportul, muzica şi desenul există doar în
orar, unde mama/tata se linguşeşte pe lângă cine trebuie, unde ministrul
educaţiei nu poate face acordul cum trebuie. Dar este greu să ajungi la un acord,
nu-i aşa? Toate aceste lucruri mă fac să fiu “friabilă” şi “fragrantă”,
comiţând acum un “flagrant” delict şi ridicându-mi în cap tagma celor mai
învăţaţi. M-oi fi fărâmiţând eu uşor, dar măcar miros ameţitor de bine!
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu