Si super fetele plâng…

Principalul motiv pentru care scriu pe blog este faptul că îmi place să comunic aici la fel cum o fac cu prietenii mei. Nu sunt un model sau exemplu de urmat, deşi, câteodată, mi se pare că se aşteaptă de la mine acest lucru. Presupun că este normal ca oamenii să aibă aşteptări, să fie dezamăgiţi sau nu atâta timp cât mă exprim aici, într-un spaţiu public.
Scriu despre ce văd în jurul meu, fără prea multe menajamente şi încerc din răsputeri să nu cad în teatral (deşi câteodată nu reuşesc) chiar dacă acest lucru înseamnă că nu vă spun despre toate căderile sau momentele mele de extaz. Imi place să scriu despre prietenele mele, despre fetele şi femeile pe care le văd în jurul meu, despre cele care nu încearcă să mă facă să cred că trăiesc într-o lume magică în care totul este perfect şi totul cade din ceruri. Imi plac aceste fete pentru că ele reprezintă, cel puţin pentru mine, super fetele şi nu cele din imaginile pe care le văd de multe ori aici sau pe alte platforme. 

 Sursa: Delia Tirla

Până cu ceva timp în urmă eram înnebunită să cumpăr toate revistele de modă de pe piaţă, la un moment dat având în casă teancuri întregi de reviste. Dar am început să obosesc să văd din ce în ce mai des imagini, care mai demult erau foarte diferite, în care moda şi oamenii care o fac sunt atât de distanţi, atât de perfecţi şi atât de inaccesibili. Ajungi să tânjeşti după lucruri efemere, o “perfecţiune” bolnăvicioasă care îţi pune beţe în roate şi te face să te simţi nesigură când nu trebuie, lucruri pe care nu prea poţi să le obţii decât dacă eşti foarte cadorisită, foarte “alintată” de nişte părinţi extrem de bogaţi sau eşti o fată care face orice doar să fie faimoasă. Nu mai cred în această perfecţiune. Perfecţiunea nu există, de fapt. Cred că tu trebuie să te simţi bine în propria piele, cu “defectele” tale (uite, eu am strungăreaţă pe care mai demult am urât-o cu pasiune, dar o dentistă mi-a deschis ochii spunându-mi că e acel ceva al meu, iar acum îmi place). Cred că trebuie să te chinui mult să arăţi cum vrei să arăţi, să munceşti extrem de mult să îţi permiţi ce îţi doreşti fără să îţi creezi o “faimă” care s-ar putea să îţi dăuneze mai târziu şi să fii foarte creativă cu tine însăţi. Cred că aşa ar trebui să fie o super fată şi nu un model imposibil de feminitate sau cum s-o mai numi. Si nu mai cred că super fetele nu plâng. Si ele plâng, de multe ori.

Chiar dacă super fetele doar “zboară”.

M.