Mai...

Toate lucrurile par posibile în mai. Nu în aprilie, ci în mai. Mai. O silabă delicată, un nume scurt pentru una dintre cele mai promiţătoare luni ale anului.  E “mai”. Când vrei “mai” mult, “mai” bine, “mai” frumos, “mai” mai. E ca şi cum te cuprinde febra de primăvară.... Nu prea ştii ce vrei, dar vrei ceva atât de mult încât aproape că ţi se frânge inima. Totul înfloreşte la întâmplare, într-o nebunie de culori, iar dacă culorile s-ar transforma în voci, pământul ar fi învăluit de sunete ascuţite iar tu ai realiza că nu ianuarie e luna în care înnebunesc cei mai mulţi, ci mai. 

 Sursa: arhiva personala

Aproape că te gândeşti că luna mai este felul lui Dumnezeu de a spune “Încă o dată!”  E Maia Maiestas, zeiţa romană a primăverii, maiestuoasă, cu ochi negri, puternică şi seducătoare, care te poate face să îţi pierzi minţile de plăcere printre florile sălbatice ale faldurilor rochiei ei maiestuoase. E luna ei, vremea ei, când totul este “mai” crud de verde, când bobocii pocnesc “mai” tare şi pământul musteşte de “mai” multă viaţă. Mai e ca un poate “mai” mult, schimbând şi aranjând probabilităţile de la începutul anului.     E mai! O lună pofticioasă şi voluptoasă, ca un nud pictat cu cruzime de Degas. Luna în care îţi faci jurăminte pe care le încalci. Luna în care faci greşeli divine pentru că e luna păcătoasă a lui “mai” mult, “mai” bine, “mai” frumos, “mai” mai.
M.