Oy! Voi folosi salutul lui Pepe pentru că mi se pare
delicios şi chiar util. Câteodată nu e foarte hahaha să asişti la nişte
conversaţii şi să nu poţi să spui chiar ce ai vrea tu să spui pentru că ceilalţi s-ar supăra foarte
tare, ei fiind nişte supărăcioşi de meserie. Dar na…se întâmplă. Avantajul meu
este că pot să tac atunci şi să cârcotesc după. Haha!
Ieri a fost o zi ciudăţică. Eram într-o librărie şi
m-am întâlnit cu o cititoare şi mama ei. Cititoarea m-a recunoscut şi, foarte
drăguţă, mi-a făcut cunoştinţă cu mama ei, spunându-i că eu sunt #pierdutaprintrecuvinte şi am scris articolul acela care îi place mamei foarte mult –
“Septembrie”. Reacţia mamei a fost…hai să-i spun “delicioasă”. S-a uitat la
mine foarte mirată şi nu prea îi venea să creadă că eu sunt “autoarea” bucăţii
care îi place dumneaei. Probabil pentru că purtam o pereche de blugi rupţi, un
tricou pe care scria “Don’t be foolish! Rock music is the best invention ever”,
rujul meu preferat închis la culoare şi aveam părul prins într-un coc poate
prea lejer. Sigur arătam pierdută pentru gusturile mamei, dar, acum, într-un
acces nebun de narcisism, voi spune că eu sunt o “apariţie”. Mi-a spus-o cineva
odată şi eu nu prea am acordat importanţă acestui lucru, dar acum vreau să cred că a
avut dreptate. Nu ştiu la ce se aşteaptă oamenii pe care îi întâlnesc pentru
prima dată. Probabil se gândesc că sunt genul ultra serios. Mi s-a spus că pot
fi rece, circumspectă şi inabordabilă, că am momente de preţiozitate maximă, că
pot fi foarte a naibii, că pot să mă cufund într-o tăcere de mormânt, dar dacă
persoana respectivă îmi place, pot să devin mai dulce decât gemul mamei Gherda.
Văzând-o pe doamna respectivă în încurcătură, i-am zâmbit şi i-am spus că
probabil se aştepta la altceva. Mi-a răspuns că se aştepta la cineva mai în
vârstă şi nu aşa drăguţică. Chiar aşa…drăguţică.
Sursa: https://hu.pinterest.com/pin/128915608056378505/
Ce nu înţeleg eu este această
prejudecată potrivit căreia eu nu ar trebui să fiu drăguţă
sau drăguţică dacă sunt deşteaptă
şi nu prea îmi filează lămpile. Adică ar trebui să marşez doar pe drăguţismul
meu şi să îi ordon creierului meu să ia o pauză pe perioadă nedeterminată ca să
mă încadrez în nişte prejudecăţi? Nu am de gând să fac treaba aceasta. Mi se
pare odios să consideri că cineva care arată acceptabil e prostuţ, nu are
niciun talent, iar singurul lucru demn de luat în seamă este aspectul fizic şi
acela tributar unor gene mai norocoase. Dar probabil nu este vina oamenilor, ci
a celor care se dau peste cap să epateze doar cu acest lucru, refuzând cu
încăpăţânare să gândească mai mult. Poate că e şi mai uşor într-o lume în care
“frumuseţea” fizică a devenit un cliché, un concept atât de erodat şi obositor.
Ok. Am folosit prea mulţi “poate” şi “probabil” şi nu e de bontón într-o
lume în care probabilităţile nu există. Dar ceea ce e sigur e că eu sunt #pierdutaprintrecuvinte
şi pot să fiu drăguţică, simpatică, haioasă, dar, în
acelaşi timp, pot fi acră, ironică, sarcastică şi, de ce nu, răuţă, urâţică şi
vanitoasă. Ca acum. Ah…şi poate cu nasul cam pe sus. Dar asta e! Voi avea timp
să stau cu nasul pe jos când voi fi o bătrânică, sper, simpatică, îndoită de spate, coafată, cu
cercei mari în urechi şi cu un tricou pe care va scrie “If things get better
with age, then I’m approaching magnificent.” S-ar putea ca vârful nasului meu
să refuze să privească în jos şi atunci. Hmmm… Maleficent, right?
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu