Şi fetele vesele pot fi triste…

Fetele vesele pot fi triste. Atât de triste. Dar cei mai mulţi nu îşi dau seama de tristeţea lor. Tristeţea lor e şi mai tristă pentru ca toţi aşteaptă ca ele să zâmbească mereu. Şi tu nu vrei să îi dezamăgeşti. Zâmbeşti tâmp încoace şi încolo, încercând să pari tu, cea care eşti de obicei. Tu, care zâmbeşti şi râzi cu gura până la urechi, pentru că aşa eşti tu, eşti înconjurată deodată de această tristeţe implacabilă, care pune stăpânire pe tine şi îţi omoară zâmbetul frumos. Pentru că viaţa nu este mereu frumoasă, deşi tu îţi repeţi la nesfârşit că este. De multe ori nu este. Este doar o îngrămădeală ciudată de emoţii şi sentimente spuse şi nespuse, tăcute şi ucigătoare care îţi răpesc cu sălbăticie ceea ce te face specială: zâmbetul tău. Dar tu nu mai poţi să zâmbeşti pentru că, acum, aşa stau lucrurile. 

 Sursa: arhiva personala

Iţi dai seama că este ultima zi din luna ta preferată şi tu ai apăsat un buton cu care ai cochetat atât de multă vreme. Dar a venit vremea să o faci pentru că tu trebuie să îţi dai seama că eşti…tu, specială, ciudată, frumoasă, hipnotică şi psihotică, de multe ori. Si deşi eşti dezamăgită şi tristă, viaţa ta va merge mai departe pentru că nu vrei să o reduci doar la nişte şoapte care, odată, au însemnat prea mult. Prea mult. Viaţa ta trebuie rostită, strigată în gura mare pentru că este viaţa ta şi numai a ta şi trebuie să o trăieşti doar tu. Aşa cum ştii tu, fără să aştepţi confirmări din partea unora care au devenit simpli unii, fără să te laşi târâtă într-o lume searbădă, plictisitoare şi comodă. Fără să te transformi în ceva ce nu vei putea fi niciodată, o tăcută plictisitoare, tolerantă şi aprobatoare. Tu eşti tu, o gălagioasă veselă care, acum, e tristă. Şi e dreptul tău de a plânge într-o lume scăldată în lumina beculeţelor acestui început de decembrie trist, având în minte poetul tău preferat : “Ea stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat” şi repetându-ţi că tu eşti aşa cum trebuie să fii. Tu.

M.

Betty Boop şi corporatistele…

O ştiţi pe Betty Boop? Personajul de desene animate, cu tocuri roşii, guriţă roşie, rochiţă scurtă roşie, care se unduia pe ecranul televizorului când eram mică, iar mie mi se părea că e răcnetul vino-ncoa-ului. A rămas şi acum. Între timp am găsit un echivalent pentru Betty Boop, deşi am avut încercări cu pantofii şi rujurile mamei (tztz, mama nu avea rochii scurte) – corporatistele. Corporatista este o tipesă din aceea foarte sigură pe ea sau nesigură, care lucrează într-o multinaţională, importantă, îmbrăcată în fustă dreaptă strâmtă strâmtă, cu pantofi cu toc nici prea înalt nici prea jos, cu fundic unduitor, cămaşă albă cu panglică la gât şi părul aranjat în bucle. Nici prea mari nici prea mici. Aşa, între. Totul între. Tipesele acestea au nişte puteri de invidiat, când le vezi unduindu-se şi legănându-se ca nişte lebede pe o apă populată de lebedoi cu ciocurile lipite. De admiraţie, desigur. 

Sunt ca nişte pisici care torc încetişor, calculate, ponderate, nişte doamne studiate, care îşi doresc să fie şi sexoase şi serioase pentru că Sexus Plexus Nexus. Sună corporatist, nu? Ca şi ele. Îmbrăcate în uniforma lor sexy, seamănă cu Betty Boop. Aţi văzut-o vreodată pe Betty legănându-şi şoldurile? Aşa fac şi ele. Clic clac clic clac. În timp ce vorbesc. Am văzut odată o prezentare a unei companii făcută de genul acesta de femeie. Pfff…Să mor de ciudă şi de pizmă nu alta! Tipa aceasta avea talia subţire ca o viespe, dar fundul îi exploda din fusta strâmtă şi transparentă, stătea dreaptă ca o cadră, părul era dintr-o poveste cu zâne bucălate şi buclate, avea ciorapi de plasă, iar picioruşele erau înghesuite în nişte pantofi  foarte ascuţiţi, înalţi şi roşii. Da da. Erau roşii şi din catifea. La ora 12 ziua. Bineînţeles că nici nu s-a sinchisit să se uite în sală, dar colegii mei aveau déjà ochii ieşiţi pe jumătate din orbite. Sunt sigură că nu îşi aduc aminte nimic din prezentarea respectivă, de fapt nici eu, dar îmi amintesc pantofii cei roşii. Doamne, pantofii aceia roşii sexoşi îi ţin minte foarte bine. Şi mai ţin minte gura roşie roşie şi mare care pupa microfonul. Uite, de-aia aş vrea să fiu o corporatistă…să port şi eu pantofi roşii din catifea în miezul zilei şi  să mă simt ca o amantă îmbujorată , un milion de ochio- ace să fie înfipte în posteriorul meu şi să mă simt multinaţională, să port ciorapi plasă tot în miezul zilei, în timp ce mă unduiesc şi mă legăn pe culoarele corporatiste ale economiei secolului XXI, ciripind cu guriţa roşie. Doar pentru o zi, să văd cum e să fii cu tot dinadinsul o femme fatale roşie şi o general manager sau assistant manager (pardon) în acelaşi timp, care are bugetul dar nu ştie să îşi aleagă piesele. Dar SEXUS VENDIT rămâne sloganul secret al corporatistelor sexoase. În rest, Betty rămâne regina neîncoronată a legănatului. Ave!

M.

P.S. Sexus, Plexus şi Nexus sunt cele trei romane ale trilogiei “Răstignirea trandafirie” a lui Henry Miller. Citiţi-le şi veţi descoperi ce înseamnă să fii o femeie iubită, fără niciun artificiu, fără nicio încercare de a da lumea peste cap!  Uite…

“Ţie amorul îţi penetrează mintea, ţi se mută în cap după aceea. Tot ce gândeşti e cald. Eşti mereu caldă. Singurul lucru e că ai un corp de adolescentă. Dar ce forţă ai de a păstra iluzia! Ştii cum se simt bărbaţii după ce au avut o femeie. Le vine s-o dea jos din pat. Cu tine e la fel de înălţător după ca şi înainte. De tine nu mă satur niciodată... Înviere după înviere... Nu sunt decât ce-ţi imaginezi tu că sunt.” Henry Miller, Nexus

Unde au dispărut veveriţoii puternici…

Am tot auzit în ultima vreme că veveriţoilor, care, cică au doar  nevoi bazale, nu le plac veveriţele gălăgioase, nu prea fac faţă deşteptelor şi sunt intimidaţi de cele educate. Până la un punct înţeleg aceste lucruri şi îmi explic succesul unor veveriţe în a-şi găsi soţi (e un fel de cursă cu obstacole, până la urmă) şi eşecul altora. Dar dacă e adevărat ce se spune, unde sunt veveriţoii puternici care nu ar avea probleme cu graţioasele enunţate mai sus? Există? Mai există? Sau sunt pe cale de dispariţie la fel ca ursuleţii panda?

Dar cine sunt veveriţoii puternici? Sunt nişte animăluţe rare, care nu se tem să aibă lângă ei veveriţe puternice, poate mai bune decât ei şi care nu se sfiesc să certifice valoarea codatelor. Această tipologie nu trăieşte cu frica tenebroasă că nu este destul de veveriţoi dacă domnişoara veveriţă are şi ea un statut bine conturat, o carieră de succes, opinii şi atitudine şi, da, are şi ea un nume. Veveriţoii puternici nu sunt cei care epatează cu ghindele, copacul sau nucile. 

Veveriţoii puternici ştiu să surprindă şi pot să aprecieze valoarea veveriţei pe care o iubesc. Se căsătoresc cu ea nu doar ca să îi dea un nume, nu doar ca să fie mama multor veveriţe, ci pentru că sunt şi mândri de codata respectivă. Sunt foarte puţini cei care reuşesc acest lucru. La un moment dat, un prieten veveriţoi a postat colecţia veveriţei drăguţe şi talentate, comentând simplu că este mândru de ea. Mi s-a părut una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste, fără un million de teiubesc-uri şi un catralion de “eşti viaţa mea, iubirea mea, soarele meu, scorbura mea, ghinda mea”. Veveriţoii puternici nu se înconjoară de veveriţe care, în ciuda aerului adolescentin, pufos şi, aşa, proaspăt dar efemer, pentru o ghindă, nucă sau o coadă mai stufoasă, sunt doar capabile să ronţăie în tăcere, să fie supuse, să dea din coadă alene sau să ridice lăbuţele ca într-o rugă la măria sa veveriţoiul cel stufos. Veveriţoii puternici nu sunt disperaţi să pornească la vânătoare de veveriţe gri, ci ştiu să se lase cuceriţi de veveriţele siberiene. Veveriţoii puternici nu se tem să fie drăguţi, calzi, romantici, să se prostească, să facă tumbe, să fie prieteni cu aricii şi să râdă cu gura până la urechi. Nu au coşmaruri că cea de lângă ei e pasionată doar de statutul lor şi nu de ei. Veveriţoii puternici nu miorlăie, ci spun verde în faţă ce cred. Veveriţoii puternici pot să te facă cea mai frumoasă, iubită şi puternică veveriţă. Asta, în cazul în care îi găseşti. Dar cum ghinzile s-au rărit din cauza veveriţelor tot mai stufoase şi mai gri, au dispărut şi veveriţoii puternici. Acum îi găseşti pe lângă tot felul de scorburi, leneşi, mulţumiţi şi comozi.

M.