Valentini şi Valentine…

Nu vă lăsaţi amăgiţi de inima roz. E doar ciocolată.  Ieri am avut chef să îmi mănânc propria inimă învelită în trei straturi de ciocolată belgiană aşa că am ajuns într-un loc foarte drăguţ cu nume istoric al unui nobil german. Si chiar am mâncat inimioara cea roz (cu regrete azi când m-am împiedicat în şireturi pe banda de alergat - că de, ciocolata belgiană e lipicioasă în cele mai drăguţe zone al trupului meu- şi era să fac plecăciuni Sfântului Graf). Dar ce mi-a placut şi mult decât inima cea frântă de lingura mea au fost numerele 1, 2 şi 3care s-au perindat pe acolo.

Primul a fost un cuplu de spanioli. Valentin 1 era frumos, ca un matador, un luptător cu tauri delicios, un Cervantes contemporan şi oh, atât de spaniol. Ole! Valentina 1 nu era frumoasă de pică, dar era drăguţă şi zâmbitoare. Mi-a zâmbit de fiecare dată. Era o drăguţă, ce mai! S-au comportat absolut normal, ca nişte oameni la cină, fără declaraţii în genunchi, buchete stropite cu sclipici, decolteu până sub scaun şi portofel burduşit pe masă. Au ciripit toată seara în spaniola lor delicioasă şi condimentată.

Celălalt cuplu era de o tristeţe de îmi venea să mai cer încă o inimă.  De ciocolată să îmi înec amarul la vederea lor. In prima parte a serii, Valentin 2 a butonat telefonul, absent, cu coatele pe masă, cu telefonul ridicat la nivelul ochilor. Valentina 2, deşi se vedea că făcuse eforturi să îl atragă în această seară magică (pantaloni de piele, cămăşuţă albă, colier de la Zara, geacă de pielea – o ţinută “corectă” aş putea spune, deşi cam multă piele pe când el era îmbrăcat în veşnica cămaşă cadrilată, blugi şi avea un pic de burtică, aşa de bărbăţel însurat) stătea ca bătută, cu capul plecat într-o parte, aşteptând să o bage în seamă. Dacă aş fi fost ea, i-aş fi luat telefonul, aş fi deschis geamul, l-aş fi aruncat pe geam, aş fi fluierat la taximetrul de la colţul străzii şi i-aş fi spus: “Step on it!” Uite aşa! Adică, sunt aici! Sub ochii tăi! Sau ar fi trebuit să desenez săgeţi să te ajut? De ce or fi ieşit sau de ce o fi scos-o în oraş? Sau ea l-o fi scos pe el? Habar nu am. După ce a terminat el, a început ea să butoneze. Si uite-i pe cei doi, într-o muţenie înspăimântătoare, butonând şi tăcând în ziua fantastic de iubăreaţă, într-o seară în care nu şi-au adresat mai mult de 4 cuvinte. Si mă mai întreb de ce naiba m-am înecat aproape în ciocolată?

Si acum, vedetele serii, Valentin şi Valentina 3. El un domn respectabil, un bunic arătos, care se menţine în formă (poate face paraşutism), un connaiseur al fineţurilor, iar ea arătând ca o assistant manager, îmbrăcată, din nou “corect”, cu ciorăpei culoarea piciorului cu dungă la spate, pantofiori nude cu sclipici pe tocuri, rochiţă office şi sacouaş tot office, cu o codiţă de cal legată şcolareşte (sîc) pregătită să i se dicteze sarcinile pe ziua de azi. Dar nu avea reportofonul la ea. Si stătea atât de dreaptă ca o cadână. Blondă. Suavă, cam ţeapănă, totuşi. Bine, aşa mi se părea mie, eu care nu pot sta locului o clipă. Nu înţelegeam ce se întâmplă înainte de venirea lor când doi angajaţi îşi făcuseră apariţia la masa vecină cu un buchet de 999 trandafiri roşii şi unul alb (pace în lume). Si au apărut!  Si pământul nu s-a mai învârtit preţ de o clipă. In timp ce între masa mea şi masa spaniolilor se schimbau  zâmbete (pline de invidie şi pizmă, desigur), îndrăgostiţii numărul 3 (poate or fi fost din Ancona, nu ştiu) se aşezau cu delicateţe la masă, Bineînţeles, că domnul 3 a preluat frâiele şi a comandat el, ca un om cu experienţă, umblat şi cunoscător. Ea nu a gângurit nimic, ci a stat tăcută şi supusă, tocmai cum nu sunt eu. Eu aş fi spus ceva. Sigur.
Si mă mai întreb de ce eu nu primesc 999 de trandafiri proaspeţi ca roua dimineţii...Si pentru că domnul numărul 3 vroia cu tot dinadinsul să mă vadă cum înfig furculiţa cu ciudă în inima din farfuria mea, s-a ridicat de la masă, dispărând pentru câteva clipe pentru a se întoarce cu un lănţic pe care i l-a legat gazelei la gâtuţ. Pfuu!! Si atunci m-am înecat. Si tot atunci a început să se ridice un fum suspect de la masa mea. Adică se stinsese lumânarea. Bad bad karma! Dar am reuşit să îmi revin, adoptând un comportament groovy rosé apărut în 2015 şi recomandat din toată inima. Iar din toată inima. Că doar a fost seara inimilor. De ciocolată, desigur. In celelalte zile, sunt carnivoră. Cu colţi.

M.

P.S. Inimioara a fost delicioasă, savuroasă şi lipicioasă.