Banking, ghişeiste şi alte monede…de plătit

Acest cuvânt “banking” mă pune în încurcătură şi nu pentru că eu sunt (probabil) printre puţinii care recunosc că ştiinţele exacte au fost prea exacte pentru mine. Nu consider că este imperios necesar să recunosc figuri geometrice cu mai mult de 8 laturi sau să rezolv infinitul. Ce mă interesează sunt doar nişte procente în anumite perioade ale anului, dar cu toată sofisticăreala tehnologică, rezolv problema in 2 secunde. Pentru o cauză “nobilă”, pot să tastez cu viteza luminii.  Dar banking si toate calculele, denumirile, dobânzile mă fac să dezvolt o anumită repulsie faţă de anumite culori. Pentru că băncile sunt colorate. Pentru a-ţi face viaţa mai colorată.

1.      Banca albastră a fost prima iubire. De durată, luuungă, dar au apărut nişte impedimente, cum ar fi nişte angajaţi prea loiali, prea enervanţi, prea scărboşi (cei care te sună din capitală). Si am spus adio. Mai am încă tokenul şi conturile.

2.      Banca roz a fost roz. Drăguţă, aproape, simpatică şi…roz. Dar a fost preluată de o altă bancă, mai fadă ca şi colorit şi totul s-a schimbat. Am primit chiar şi un card foarte drăguţ, dar nu am reuşit să îl activez pentru că au uitat să inscripţioneze pinul în plic. Plicul l-am primit. Pin-ul nu. Au scanat, fotografiat dar nu am primit încă niciun răspuns. De o lună. Prin urmare, relaţia noastră nu mai e roz. Dar am păstrat şi în acest caz cardul şi contul.
Cardul mort. Si mie nu îmi place să am morţi prin portofel. Sunt de-ajuns iluştrii de pe bancnote

3.      Banca negru pe galben este prost crescută. Nu ştiu de ce este un iz anume în orice clădire a băncii respective, angajate pregătite pentru un casting la un film hard core, Internet banking varză, depozite conopidă şi multe alte operaţiuni ciudate. Ah…şi nu au tot timpul rest la valută. Adică 4 euro e o sumă de bani considerabilă? Dah…Dar ei sunt nişte drăguţi pentru că au contracte cu mai toate instituţiile publice.

Dar ce contribuie la încreţirea nervilor mei, cu dobândă 0, este că angajaţii băncilor sunt nişte roboţi enervanţi, cu un discurs învăţat pe de rost şi nu reuşesc să explice (cum zicea Denzel Washington în Philadelphia) ca unui copil de 4 ani ce înseamnă comisioane, dobânzi, depozite, rate, scadenţe şi alte trebuşoare sofisticat de financiare. Poate că sunt eu mai lentă şi mai cap pătrat la aceste operaţiuni, dar chiar am nevoie de explicaţii. Si când văd că în majoritatea cazurilor clienţii arată ca şi cum înţeleg tot, zâmbesc şi totul este clar, aprobă dând din cap, brusc dau şi eu din cap, ca o girafă…drăguţă…dar doar drăguţă. Pentru că girafele sunt…doar drăguţe. Si mă trezesc că nu pricep, că am nu ştiu ce comision, că …am doar gene lungi. Ca o girafă.

Dar ştiu limbi străine şi ar putea să mă angajeze la ghişeu. Am terminat literele, pot să învăţ pe de rost o grămadă de discursuri şi aş putea turui şi eu un speech standard. Pentru că am auzit un dialog fantastic între o ghişeistă şi un client străin. Biata de ea…”Me…monkey…. me…no English…me…lost. Help!” Am vrut să îi sugerez să transmită un SOS (nu, nu e sosul de la friptură) să vină cineva să “îi salveze sufletul”. Dar m-am abţinut pentru că sufletul ei era vândut déjà băncii. Cum îi stă bine unui bancher.

M.