Pentru că s-ar putea să fie the end datorită unor
super patrioţi. Iubirea şi ura sunt la extreme iar eu aş putea cu uşurinţă să
trec de-o parte sau alta, dar, în acest caz, mă rezum în a adăuga un simplu NU.
Prin urmare, de ce nu iubesc colocatarii acestui
minunat buchet de flori (când eram mică, mi se spunea la şcoală că ţara mea
seamănă cu un buchet de flori)?
Pentru
că nu sunt constanţi, sunt trădători, ipocriţi şi patetici, îşi schimbă pozele
de profil de ziua ţării, folosind tricolorul, iar în celelalte 364 de zile îşi
ponegresc ţara. Urlă în loc să vorbească. Sunt balcanici, deşi se doresc occidentali.
Toţi se pricep la politică, dar nu sunt capabili să îşi aleagă un reprezentant
mai acătării. Se plâng mereu că “numai în România se poate aşa ceva” dar când e
vorba să riposteze sau să îsi ceară drepturile de cetăţeni, locuitori, clienţi
tac şi plătesc ca nişte prostovani. Nu le place corupţia, dar sunt corupţi şi coruptibili.
Le place să înghită multe, trăind după dictonul “mai rău să nu fie”. Le place
să trăiască în maşini scumpe şi să aibă telefoane scumpe, dar au restanţe la
întreţinere. In loc să investească în educaţia şi dinţii progeniturilor, investesc în
maşini şi roţi. Tânjesc să fie invidiaţi de ceilalţi datorită maşinii,
telefonului, statutului, portofelului şi nasului care se ridică unde aerul este
rarefiat şi irespirabil. Le plac prea mult banii dar nu ca să trăiască, ci ca
să moară vecinul de pizmă şi inimă neagră. Sunt cam murdari şi leneşi - a se
vedea praful de pe străzi, mizeria din spatele curţii, chiştocurile de ţigară
aruncate pe stradă, hârtiile aruncate pe stradă jegul din şcoli şi spitale sau, pur şi simplu,
tomberoanele din curţile blocurilor. Sunt zgârciţi cu ce nu trebuie: pungile pentru
gunoi, dentistul, florile, educaţia, săpunul şi apa. Ii recunoşti oriunde dupa
zbierete în telefon şi după portofelele burduşite (nu le plac cardurile). Bărbaţii
nu ştiu să asorteze şosetele cu pantofii, li se vede părul pe picioare când se
aşează pentru că şosetele sunt prea scurte, cămăşile sunt prea strâmte şi prost
călcate (dar sunt de firmă), cravata nu se potriveşte cu cămaşa dar ei sunt în
costum, le plac hainele prea strâmte pe nişte siluete îndoielnice, le place
doar “sala”, iar obiectivul este să
devină nişte mastondonţi umblători, cu ceafă lată şi spate de bou, fotbalul
este sportul naţional preferat, deşi echipa naţionala este o mare conopidă (a
se vedea comentariile împătimiţilor în timpul meciurilor), le plac “trelingurile”
de firmă şi le poartă la sală, la piaţă, la bătut covoare, la cafea, la agăţat,
la tăierea porcului. Se însoară cu nişte fecioare pristine, tânjesc după
profesioniste şi speră că acestea din urmă le vor arăta un strop de iubire fără
să realizeze că ei, conducând “doar” un Opel Astra, nu vor avea parte niciodată
de acel “strop”. Sunt misogini şi nu prea acceptă ca nevestica sau consoarta să
aducă mai mulţi bani în casă sau să fie mai deşteaptă decât ei. La vârsta a
doua devin suspect de religioşi, fac burtă şi guşă şi nu le mai rămâne nimic de
făcut decât să îşi pună banii la bătaie. Româncele sunt în mare parte nişte
muieruşti guralive, ţipătoare, printre cele mai frumoase din lume, deşi nu au câştigat
niciodată niciun titlu de Miss Univers, dar e bine totuşi că sunt frumoase şi uşor
de prins. Le plac hainele scumpe şi care sar în ochi, genţile de firmă, mari şi
de lac, blănurile, bling blingul dar nu se chinuie să încerce să le
achiziţioneze fără ajutorul unui purtător de pantagaci. Le place lor să fie,
aşa, pisicoase, şi să facă pe neajutoratele şi a doua zi se trezesc cu o
gentuţă la uşă şi cu un căţel, mic şi el, precum creierul generosului. Nu sunt foarte
ambiţioase să realizeze ceva singure, ci, după cum le învaţă mămicile, trebuie
să pună lăbuţa pe “unul cu bani” care să le asigure un trai de poveste unde
stăpăneşte regina prostiei. Işi fac cumpărăturile prin străinătate şi resping
produsele locale, dar sunt patrioate şi postează poze în costumul popular. Se
ştie că ia are avantajele ei în zona bustului. Se mărită rapid, trântesc vreo
doi plozi, stau acasă şi fac pe casnicele, până se trezesc cu un divorţ urât la
uşă şi dupa aia în fundul gol. Botul aka supapele sunt vechi, silueta de viespe
de pe vremuri s-a dus pe apa sâmbetei la fel cum s-a dus şi amorul soţiorului
în căutare de talente noi. Dar au toate şansele să îşi plângă de necaz la
Măruţă sau Capatos. Mai ales dacă a facut parte din viaţa vreunui nabab. Se
plâng mereu de viaţa grea, de şcoală, de poveri, de soţ, de bani, de copii.
Multe dintre ele transformă maternitatea într-o meserie, uită să fie soţii şi
iubite şi se trezesc la vârsta a doua, singure, fără să ştie să facă nimic,
alegând culoarea mov la urmatoarea vizită la hairstylist. Copiii sunt nişte
loaze patentate, needucate, care nu ştiu să folosească cuţitul şi furculiţa,
care comandă şi nu cer politicos, care nu salută, ci mormăie un “ce” crăcănat
printre buzişoarele acre care nu se deschid pentru a nu se vedea dinţii galbeni
şi cariaţi. Le sunt străine cuvinte precum “te rog” sau“mulţumesc” dar sunt
buni cunoscători ai “lol”, “plm”, “puii mei” şi alte trebuşoare diavolesc de
şmechere. Sunt pregătiţi pentru viaţă de părinţi, dând vina mereu pe alţii,
neasumându-şi nimic şi încercând să fenteze “sistemul”. Toţi îşi doresc o
diplomă care să ateste cel puţin statutul de “descoperitor de gaură pe Lun㔺i
un telefon mişto până în clasa a cincea.
Ei, uite de-aia nu îmi iubesc conaţionalii!
M.
P.S. Pe unii dintre conaţionali îi iubesc cu ardoare,
iar eu când iubesc, chiar iubesc. Se ştiu ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu