Mda…cred e vorba de o legătură aproape maternă între
cele două, deşi pentru unii este foarte greu să facă vreo corelaţie. Poate sunt
orfani de ambele concepte.
De ce e o virtute să fii discret? Pentru că nu vrei
să fii o sită, în primul rând, să te transformi în acest obiect banal care doar
cerne. Tot. Pentru că ceea ce se întâmplă şi se discută la un moment dat
trebuie să rămână ACOLO. Pentru că ar trebui să te gândeşti că, poate, persoana
care ţi-a spus anumite lucruri a vrut să ţi le spună ŢIE ŞI NUMAI ŢIE. Si poate
a crezut (mare greşeală) că poate avea încredere în tine şi în nimeni
altcineva. Dar, tu te-ai grăbit să torni tot, cu lux de amănunte, detalii
spumoase şi înflorituri unor amărâţi care de-abia au aşteptat să audă. Si care,
la rândul lor, au dus vestea mai departe. Si acum, persoana aceea amărâtă
trebuie să îndure privirile sau aluziile tuturor ştiutorilor şi hienelor care
de-abia aşteaptă să înhaţe un pic de mizerie. Te-ai gândit vreo clipă să îţi
asumi ceea ce auzi sau faci? Pentru că e vorba de asumare. Greu, din ce în ce
mai greu se pare. Să îţi asumi statutul de confident pe care l-ai avut la un
moment dat.
Să fii discret înseamnă să îl respecţi pe celălalt.
Să fii discret înseamnă să NU fii răzbunător. Să fii discret înseamnă să fii
înţelept pentru că nu ştii când se întoarce roata. Să fii discret înseamnă să
fii un prieten adevărat, la bine şi la rău. Să fii discret înseamnă să NU trădezi.
Să fii discret înseamnă să fii umil şi generos. Să fii discret înseamnă să
păstrezi momentele acelea doar pentru tine. Să fii discret înseamnă să fii
recunoscător pentru încrederea pe care ţi-a arătat-o persoana aceea. Să fii
discret înseamnă să NU fii lăudăros. Să fii discret înseamnă să ai bun simţ.
Simţ ai. Simţul pentru bârfă, înflorituri, laude. Care nu sunt bune. Sunt rele.
Cred că acest concept atât de aruncat pe toate
gardurile, “prietenie”, a devenit atât de banal şi superfluu. Avem mii de
prieteni pe toate platformele, primim like-uri cu duiumul de la toţi şi toate
şi ei sunt noii noştri prieteni. Si îi uităm pe cei care ne-au fost alături când
am avut nevoie de ei. Pe care ne răzbunăm pentru că suntem răi, vanitoşi şi
lipsiţi de recunoştinţă. Pentru că trebuie să ne atingem scopurile, să ne
construim, oh, această imagine de “oameni cool”. Si trăim momentul folosindu-ne
de oamenii momentului. După aceea ne descotorisim de ei, aruncându-i cât colo,
ca pe nişte cârpe.
Cine are urechi de auzit, să audă.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu