AFERIM! şi alte poveşti “sălbatice”…

Iuhuuuu!!! Mi-a plăcut, plăcut, plăcut! Caravana TIFF a început cu stângul vineri seara când căderea spectaculoasă a panoului a făcut înconjurul oraşului, dar finalul a fost perfect. Si mai vreau asemenea evenimente, cu oameni frumoşi, cu oameni normali, cu pături, cu scaune, cu perne şi cu mult bun simţ, cu stele care par mai multe şi mai mari, cu vânticel, cu paie, cu fluturi de noapte …

Am înfulecat nachos cu mult sos (Of, Lord’s, sunteţi cei mai buni!), am stat pe pătură, m-au ciugulit la propriu ţânţarii şi gâzele (sunt eu o delicioasă, sic), mi-au amorţit picioarele, m-a durut spatele, nu-mi mai simţeam palmele de la prea mult proptit dar, vai, a fost SAVUROS! Tot!

"Aferim” înseamnă “bravo” şi este originar din limba turcă. Am vrut să văd “Aferim!” de multă vreme. Nu îi ştiam pe actorii din rolurile principale, dar i-am descoperit acum şi sunt minunaţi şi atât de….uuuuh! Iar dialogurile – spumoase, autentice, fără ascunzişuri şi pe şleau: cuvinţele care, în general mă fac să roşesc, dar “Aferim!” a fost unul dintre puţinele filme româneşti în care folosirea acestor apelative ale anatomiei umane nu mi s-a părut nelalocul ei.  Dimpotrivă, cred că au fost folosite inteligent şi justificat. Iar traducerea în limba engleză…oh, originală: “Fuck prettiness!”

Este un film alb-negru. Este un film crud despre condiţia ţiganilor, despre sclavie, despre umanitate sau lipsa ei, despre viaţă, despre misoginism, xenofobie, rasism. Tiganii sunt vai de mama lor, săraci, jegoşi, amărâţi, plângăcioşi, fricoşi şi “ciori”. Cam ca şi în zilele noastre. Iar boierii! Jegoşi, răi, cătrăniţi, fără suflet şi haini. Tot cam ca şi în zilele noastre. Zapciul, interpretat magistral de Teodor Corban, are apetit pentru aforisme, cuvinte de duh şi înjurături. Ca un poliţai contemporan! Iar “popa în fustă”, “10 ani de nenorociri” (Alexandru Bindea) este …nu găsesc cuvântul… perfect! Savuros! Intr- un război personal cu lumea, înjură ca la uşa cortului, pomeneşte dracii în acelaşi context cu aghiazma,  blagosloveşte toate naţiile pământului, pentru care evreii nu sunt oameni, ţiganii sunt pe pământ să mănânce bătaie, doar românii fiind cei mai de seamă, iubitori şi cu frică de cel de sus. Aidoma prea cuvioşilor din prezent. Ah…iar traficul este infernal! Da. Chiar şi în acest film traficul este infernal. Dar între trăsuri! Iar în trafic se înjură la fel ca pe şoselele noastre. Cine e mare, e tare! Concluzia: nu prea ne-am schimbat de atunci. O tempora o mores! Dar România a rămas aceeaşi ţară frumoasă (peiajele din film sunt superbe).

Seara s-a încheiat cu “Relatos salvajes”/ “Wild Tales”, o serie de scurt metraje unde mânuţa lui Almodovar a făcut minuni. Magice. Am râs muuuult, cu poftă aşa cum nu am râs de mult timp. “Crime pasionale”, o nuntă care merită toţi banii (inclusiv cei din plic), şoferi “mortali”, Gabriel Pasternak, serviciul parcări, tot ce vrei, toate aceste elemente ale unei contemporaneităţi normal de anormale, unde linia dintre civilizaţie şi barbarism este aproape invizibilă. Dar ce-mi place să-i văd pierzându-şi controlul atât de delicios.

Si am adormit în îmbrăţişările tandre ale acestei seri înstelate.

AFERIM!

M.
Sursa foto: Andreea Bot