Taxi...

2018 se anunţă a fi un an fabulos. Doamne, toate semnele indică acest lucru. Doar seara trecută. Am chemat un taxi pentru că trebuia să ajung undeva. Surpriză! Soferul mă aştepta la intrarea în scară. Observând probabil consternarea de pe faţa mea, a început să îmi explice că nu a putut veni cu maşina până la scară deoarece era blocată strada. Si m-a aşteptat să mă conducă la maşină. Pfuuu! Prinţesă este numele meu! Si am pornit. Dar bineînţeles şoferul, Mihai (a ţinut să precizeze că îl cheamă Mihai), a început să facă conversaţie, conducând cu o singură mână şi întorcând capul întruna în spate. Sigur nu a citit “Arta conversaţiei” pentru că cele 10 minute petrecute în compania lui Mihăiţă au fost …să spunem, spumos de oribile. După nişte încercări tâmpe de a mă face să pronunţ şi altceva decât “da” şi “nu”, a scos la înaintare artileria grea trântindu-mi “Dar ce dinţi frumoşi ai, prinţesă!” Iuhu! Si buhu! I-am trântit şi eu că “prinţesă” îmi spune doar tata şi nimeni altcineva, iar dinţii mei frumoşi sunt rezultatul faptului că mă spăl pe dinţi si merg la dentist. Regulat. Bineînţeles, nu s-a lăsat mai prejos şi mi-a spus că sunt “obrăznicuţă”. I-auzi! Dar că i-ar place să aibă şi el o prinţesă aşa obrăznicuţă ca mine.

Am mormăit printre dinţi “Aha, în visele tale!” şi am încercat să-l ignor pe Mihăiţă. Dar am putut? Nu! Ia să vedem dacă voi ştiţi răspunde la întrebările lui Mihăiţă. Pentru că a început să facă pe interesantul spunându-mi să enumăr trei zile consecutive dar să nu fie luni, miercuri şi vineri. Simţeam cum mi se încreţeşte părul de nervi pentru că eu nu gust deloc genul acesta de întrebări şi nu le pricep. Nu le pricep şi pace! Să vezi răspuns: azi, mâine şi poimâine. Bună asta, nu? Cică era întrebare pentru clasa a 4-a. Ok. Intrebare pentru clasa 1: De unde avea Stefan cel Mare cizmele? Ghici! De la genunchi în jos. Eu am crezut că erau cadou de la mama lui. Am greşit. Se pare ca mama lui Stefan cel Mare nu era prea generoasă. Si într-un final am ajuns la destinaţie. După o mişcare în cerc care mi-a adus stomacul în gât, doar ca să observ abilităţile înnăscute de mare şofer ale lui Mihai Taximetristul, a oprit iar eu l-am întrebat cât trebuie să plătesc. Răspuns: 13 lei, un zâmbet şi o floare. Adică tot eu să îi zâmbesc şi să îi dau o floare? Poate un capac si un polonic direct în vârful capului! Când i-am dat banii, a observat unghiile mele scurte date cu ojă neagră. Si zice: Eşti şi periculoasă! Pardon? In momentul acela aş fi vrut să am un pistol…cu apă să îl trezesc la realitate pe Mihai cel fără împărăţie! Am trântit uşa şi am plecat val vârtej, cu unghiile mele negre, scurte, dinţii mei frumoşi, cu inteligenţa făcută praf, dar, totuşi, cu coroana de prinţesă periculoasă. Ha!

Si acum, Mihai, ascultă-mă şi tu pe mine! Urăsc să fac conversaţie în taxi! Urăsc să ascult poveşti din trafic! Urăsc să mi se adreseze alte întrebări decât cele cu privire la destinaţie! Urăsc să fiu privită insistent! Urăsc “complimentele” de peţitor de la marginea lumii. Urăsc şoferii ca tine! Feriţi-vă de Mihai Taximetristul!

M.

La mulți ani !!!

2017 a fost un an…mai puțin magic. Poate doar cu câteva excepţii. Dar sunt convinsă că de vină au fost anumite alegeri de-ale mele, alegeri lipsite de strălucire, doar fade şi incolore. Mi-am dat seama că trebuie să fiu mult mai atentă la ceea ce îmi doresc şi să nu mă împrietenesc foarte tare cu “niciodată". Totuşi, mulţumesc 2017 că mi-ai deschis ochii şi am putut să văd unde am greşit şi poate încă greşesc. Sunt sigură că voi face greşeli şi de acum înainte pentru că sunt doar un om, dar  vreau să cred că vor fi mai mici, micuţe, aproape neobservabile. In 2017 am învăţat ce înseamnă acceptarea, dar şi cât de tare răneşte lipsa asumării. Am învăţat ce înseamnă răutatea, dar şi bunătatea sub diverse forme. Am descoperit ce înseamnă să fii loial oamenilor şi principiilor, iar pentru mine loialitatea este foarte preţioasă. Am aflat ce înseamnă să ai prieteni adevăraţi şi nu doar nişte cunoştinţe întâmplătoare şi efemere. Am înţeles ce înseamnă generozitatea necondiţionată, dar şi egoismul într-o formă de zile mari. Dar 2017 vei rămâne un an de neuitat pentru că datorită ție şi întâmplărilor tale uimitoare eu sunt mai puternică, mai hotărâtă, mai ambiţioasă, mai bună, mai generoasă, mai puțin fricoasă şi, de ce nu, mai puţin vulcanică şi repezită.
                                                                               

Vouă, celor de aici şi acum, vă doresc un an cu multă iubire, magie, preţuire şi linişte. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru mine, pentru fiecare like, dislike, pentru fiecare inimioară, pentru comentarii, pentru tot. Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care vă asumaţi comentariile, indiferent că îmi plac sau nu, pentru că aveți o părere, pentru că citiți #pierdutaprintrecuvinte, chiar dacă nu reuşesc întotdeauna să vă ating inimile.
Vă îmbrățişez!
La mulţi ani!
M.
P.S. The best is yet to come! Cliché, dar na….Ştiți voi!

Dragă Moş Crăciun...

Dragă Moş Crăciun,
pentru că am fost o “fetiţă” cuminte/cu minte tot anul, te rog mult să îmi aduci o pereche de buze XXL (îţi scriu link-ul în privat pentru că am văzut că aşa se procedează), o pereche de gene luuuuuungi sau foarte luuuuungi pentru că vreau să fiu un fluture în 2018 (discutăm tot în privat), doi pepeni mari (se poartă D, se pare), 10 gheruţe lungi şi ascuţite (neapărat cu model lucios pe inelar) şi prieteni care să îmi dea tag la postările care implică toate cele menţionate mai sus. Glumesc, dragule! Nu vreau nimic din toate astea! Nici buze, nici gene, nici pepeni, nici gheare. Dacă le-aş dori atât de mult, nu ţi le-aş cere ţie pentru că nu vreau ca elfii să ajungă să lucreze cu ace, acid hialuronic, silicoane sau alte substanţe periculos de magice. 

Ce vreau eu de la tine? După ce am văzut postările respective pe FB, aproape că e pueril (pentru unii) ce îmi doresc eu. Bineînţeles că mă atrage un ceas drăguţ sau o pereche mortală de pantofi, dar ce îmi doresc eu cel mai mult şi mai mult este sănătate pentru familia mea, voinţă şi determinare şi, mai ales, spirit de luptătoare care să mă ajute să realizez tot ce îmi propun. Nu înseamnă că nu apreciez cadourile materiale, dar nu e ca şi cum aş fi tristă dacă nu primesc vreunul. Un alt an înseamnă alt an pentru care să mulţumesc – am trăit şi am supravieţuit tututor chestiuţelor răuţe şi super rele care mi-au apărut în cale în ultimele 365 de zile. Ceea ce pentru mine este “BIG DEAL”. Aşa că aştept cu nerăbdare multe aventuri şi provocări în anul care vine. Si îmi spun necontenit că, la urma urmei, e vorba de educaţie şi bun simţ să ştii ce vrei să primeşti şi să dăruieşti.
M.
P.S. Totuşi, aş vrea să te rog să aduci mai multă minte suratelor mele sclifosite şi mai puţină maimuţăreală şi sclipici ieftin. Dar lucrul de care au nevoie cel mai mult este o doză sănătoasă de discreţie. Si, Moşule, am fost un pic răuţă acum, dar na…

Noi şi regele…

Recunosc, nu am ştiut foarte multe lucruri despre Regele Mihai. In vară am participat la un eveniment la Palatul Elisabeta şi am devenit curioasă. Am început să citesc şi m-am uitat la nişte fimuleţe pe You Tube şi am descoperit lucruri de care habar nu aveam. Lucruri pe care aş fi vrut să le ştiu când eram mică şi mi se spunea la şcoală că regele e rău, hain şi mai ales hoţ. Ei bine, nu e aşa. Din punctul meu de vedere, acest rege a fost ultima urmă de demnitate care să ne reprezinte. Stiu, este foarte greu să schimbi viziuni şi păreri împământenite, dar poate ar trebui să fim mai atenţi la ceea ce înseamnă valoare umană.

Sâmbătă m-am uitat la înmormântarea lui Johnny Hallyday, cel care a fost “Elvis” al Franţei. Nu am fost fan, i-am auzit pe părinţi vorbind despre el mai demult, dar m-am uitat. A fost atât de emoţionant, mişcător încât mi-au dat lacrimile. Uite aşa! Am plâns. S-a vorbit atât de frumos, atât de demn, atât de elegant, atât de civilizat. Oamenii erau îmbrăcaţi în negru, decenţi, fără afişaje desuete, de prost gust, de bogăţie, fandoseală, dat din coate.  Macron, preşedintele Frantei a fost superb, simplu şi modest. A vorbit atât de frumos despre cel care a fost un cântăreţ, la urma urmei. Si mi-am adus aminte de interviul pe care l-a dat preşedintele nostru cu privire la moartea Regelui Mihai. Preşedintele purta o cravată albastră strălucitoare şi nu neagră. De ce? Preşedintele a avut un discurs jenant de parcă ar fi murit coana Veta de la colţul străzii. Când ştii că reportajul va fi preluat de canale de televiziune din întreaga lume, când ştii că vorbeşti în calitate de conducător al unui stat, nu crezi că ar trebui să fii demn şi decent? De ce nu îţi foloseşti trepăduşii din jur să te îmbrace sau să îţi facă un discurs? Sunt o grămadă şi sunt convinsă că sunt plătiţi “regeşte”. Stiu că ai fost profesor de fizică şi inspector, dar  nu înseamnă că ştii şi să vorbeşti. Dar probabil eşti prea mândru să înveţi un discurs mai bun scris de altcineva. Aşa suntem noi, fuduli şi proşti. Noi şi ceilalţi. Noi mereu pe primul loc. Trist şi dezolant. Aştept cu groază funeraliile, să văd cum România se “va ocupa cum se cuvine” de înmormântarea celui care a fost odată rege aici.

M.

P.S. Acum să nu sară în sus de bucurie celelalte “culori” politice. Toţi sunteţi la fel.