La ce e bun un "like"...

Dragă răutate,

Stiu că eşti prezentă, sănătoasă şi în putere, dar eu îi voi mulţumi unui alt prieten că ne-a făcut cunoştinţă: Facebook.

Vreau să-ţi mulţumesc, Facebook-ule, pentru că mă ajuţi să înţeleg în fiecare zi ce răi, laşi sau “integri” pot fi unii “prieteni” / foşti “prieteni”. Facebook, eşti un drăguţ (cred că eşti un el) că îmi aduci aminte care au fost motivele pentru care am dat “unfriend”. Să ştii că eu sunt o tipă prietenoasă şi drăguţă, accept multe cereri de prietenie, foarte rar dau “unfriend” dar dacă mă răneşti, mă pierzi pe vecie. Poate imi lipseşte masochismul necesar unei astfel de confruntări.

Si acum revenind la tine, răutate ce eşti, nu crezi că depaşeşti orice limită a bunului simţ când ştergi toate urmele unui prieten ca şi cum nu ar fi existat  in viaţa ta? Acum, în cârdăşie cu laşitatea, te comporţi ca şi cum nu m-ai fi cunoscut. Bineînţeles, că nu mă miră că nu mai ştii să saluţi. Doar ai crescut în ochii multora şi ai devenit doar o gâză în ochii mei. Stii, mira este o “riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor” sau o “imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora”.

Poate de aceea ţi-e frică să dai un like amărât. Pentru că, uite, e vorba de un like. Nu aş fi crezut că acest butonel poate fi un barometru perfect al urii şi răutăţii. Dar este! Vai! Ar fi lumea contrariată şi şocată că tu, ditamai răutatea, ai putea apăsa pe buton şi nu ţi-ar tremura mânuţa. Si eu aş putea să măsor, indirect, e adevărat, ca o miră ce sunt, dramul de bun simţ care ţi-a rămas sau să reglez imaginea pe care o am despre tine. Care, acum, este undeva mult sub nivelul mării. Dar ai noroc, din nou, pentru că e vorba de o măsurătoare indirectă. Like-ul acela care te-ar transforma în altceva în ochii mei. Discursul meu este superfluu pentru că tu eşti o răutate, care alunecă miraculos pe mult folosita şi desueta pistă de “moved on”. Dar, ştii ceva? De fapt eu sunt cea care am alunecarea mai lină pentru că tu eşti încă acolo, între move şi on, într-o capcană a răutăţii, mândriei exagerate şi a laşităţii.

Răutate răutăcioasă, te rog să rămâi în universul tău îngust şi limitat şi să nu mai îndrăzneşti vreodată să dai buzna în viaţa mea. Din care ai făcut şi tu parte la un moment dat.Si nu m-ai meritat.

M.

Oportunist, oportunism, oportunitati….un mix de succes

Oportunistul este un tip special de individ care stie sa cada in picioare de fiecare data. Chiar daca poarta tocuri. Ihimmm…..Si tocmai acest oportunist cu tocuri este cel mai periculos pentru ca detine si nuri. Stiti voi, acele accesorii feminine fara de care unele surate nu ar avea niciun rost pe lumea aceasta. Dar ce inseamna a fi oportunist? A profita de orice ocazie, persoana, mijloc, fara a tine seama de niciun principiu. Cred, totusi, ca principiu e mult spus.

Tocmai realizai ca sunt atat de multi oportunisti… de toate felurile si toate culorile. Unii mai albi, altii mai negri. La cautatura si la port. Ar cam trebui sa isi schimbe cautatura (cateodata ochelarii de soare ajuta) si mai ales portul. Avand in vedere ca vara aceasta este o explozie de culoare. Dar, probabil, e cam greu sa isi schimbe naravul (cu parul nu are nicio problema pentru ca de aceea s-a inventat vopseaua) cand toata viata nu a facut altceva decat sa traga foloase de pe urma muncii altora, sa traga chiulul, sa puna bete in roate, sa se eschiveze mereu, sa joace rolul de victima batuta de soarta. Dar jocul oportunistului merita un Oscar pentru ca, in cele din urma, resuseste sa isi atinga obiectivele. Cat or fi ele de meschine si micute, micute, micute. Ca el sau ca ea. In cazul ei, tocurile valoreaza 0. Cat un balon de sapun. Sau un balon din guma de mestecat pe care l-a omorat cu un poc. Tocurile au ajutat-o doar sa tropaie. Dar macar ele, bietele, si-au facut datoria.

Oportunismul este o moda si e pe val. Iar daca este atat de à la mode, de ce sa nu se poarte si sa nu se profite de toate oportunitatile? Lumea vrea sa fie moderna si in pas cu timpurile. Si chiar se depun eforturi in acest sens. Si ce eforturi…Oh la la! Doar pentru a deveni cineva, iubit, cica, de toti si toate, invidiat de toti si toate. Adica, statutul acesta care ne omoara in fiecare zi cate un pic fara sa realizam ca, de fapt, toti sfarsim in acelasi loc, la fel de stramt si intunecos. Indiferent de oportunitati. Tot e intuneric.  Oricat de teribil suna! Iar lumea uita multe, dar nu uita cum i-ai facut sa se simta. Si tu, oportunistule/oportunisto, nu prea ai cu ce sa te lauzi. Pentru ca lumea simte doar furie, neputinta, frustrare si rusine. Furie ca nu poate sa iti spuna vreo doua sa le tii minte. Rusine ca face parte din aceeasi specie, cica inteligenta, ca tine.

In acest caz, eu vreau sa fiu un exemplu de faux pas. Pentru ca nu ma intereseaza iubirea altora pentru statutul meu (statut care isi are menirea doar intr-un loc anume), pentru ca nu vreau sa ma inconjur de lipitori, pentru ca nu vreau sa profit de oportunitati, pentru ca nu imi place litera O, pentru ca urasc superficialitatea si linguseala, pentru ca urasc prostia mascata de citate si discursuri desuete, pentru ca urasc ambitiile manate de interese marunte, pentru ca nu cred in poze cu mii de like-uri, pentru ca am o SINGURA VIATA care trebuie sa fie plina de OAMENI FRUMOSI LA SUFLET.

Gata. Am folosit prea mult  cuvantul “urasc” si nu e bine.

M.

Burtoaca la plimbarica...

Draga posesorule de burdihan la vedere,

As vrea sa te rog frumos sa iti acoperi comoara, adica ditamai burtoaca, cand iti parasesti barlogul. Un ursoi mare si flamand este  tot ce imi vine in minte cand te vad, ziua in amiaza mare, pe strada, cu burtoaca la vedere. Esti dezgustator si cred ca locul potrivit pentru tine ar fi la ZOO. De ce? Pentru ca ai fi inchis ( meriti) si pentru ca acolo te-ar admira lumea. Pe strada, imi provoci o greata de nedescris, asa cum te lalai in caldura ametitoare a orasului in pantaloni scurti, cu “adidasi”, sosete pana la mijlocul gleznei, gol de la brau in sus (maioul e aruncat, asa, de bon ton pe un umar), cu freza à la bad boy, cu tatuaj penibil pe un brat, scuipand smechereste intr-o parte, vorbind tare la “celular” si leganand grotesc faldurile unei burti rotunde si paroase. De ce umbli in pielea goala? Nu ti-e rusine? Nu crezi ca ar trebui sa pui o zdreanta pe tine? Sperii lumea, draga! Pe mine m-ai speriat! Si ar trebui sa fii arestat pentru comportament indecent in public. Tu chiar crezi ca suntem pe plaja? Din cate stiu eu, Oradea nu are iesire la mare. Poate faci parte dintre aceia care merg pe la vreun hotel dincolo si iau masa in chiloti. Am mai vazut. Nu iti dai seama ca provoci greata? Tu chiar nu te-ai uitat in oglinda? Stii, vremea torida nu este un motiv sa te fatai de colo colo in acest hal. Fa-o in dormitor sau la piscina, dar nu in vazul tuturor. Ce-ar fi sa iesim toti in fundul gol pe strada doar pentru ca ne e cald? Bunicul, bunica, mama, tata, copilul…Na, toti  murim de cald. Dar chiar asa? Acum, stiu si eu ca burtoaca este, in unele cazuri, semn de prosperitate. Poate asa se explica de ce multe fatuci si nevestioare isi trantesc poze cu iubitii/sotii in care ele mangaie languros ditamai burta. Poate nu pricep eu, draga, ce inseamna afectiunea si iubirea. Eu l-as pune la o dieta crancena, dar de gustibus non est disputandum.

Acestea fiind spuse, te las, draga exibitionistule, sa reflectezi. Poate, intr-un tarziu, te vei hotari sa aduci si tu o contributie la dezvoltarea modei de sezon, achizitionand o piesa cu care sa iti acoperi rusinea.

Cum sa te salut? Nu prea stiu! Ba da! Stiu!

IMBRACA-TE!

M.

Terasa...acest HIT al verii

A venit vara si odata cu ea terasele. Multe, multe, multe. Care mai de care. In soare, la umbra, pe trotuar, la marginea trotuarului, pe Republicii, sub pasaj, pe strada cu nume de poet.

Daca le iei pe rand, poti sa incepi jocul acela “Rece, caldut, cald, fierbinte”. Pentru ca asa stau lucrurile. Depinde unde incepi. O terasa care urla de singuratate si invidie. O terasa mai golasa. O terasa plinuta. O terasa grasana, plina de lume. O terasa rotofeie de-a binelea. Si terasa regina, imparateasa imparateselor, pentru care mai ca te bati. Dar, eu, fiind o zana carcotasa, inca nu am gasit “the” terasa. Dar, nu ma dau batuta, si caut…si sper sa gasesc TERASA unde:

1.      Sa nu vad vreun “bastan” de Oradea, cu telefonul mare pe masa, cu cheile de la masina (mare si ea) la vedere, cu portofelul (mare si el) burdusit cu hartiile acelea cu portrete de ilustri (poate nu a auzit de carduri, inca), cu maiou, cu bratele cat picioarele unui elefant , rasi pe piept si pe picioruse (subtirele, ca vai de ele), cu pantalonasi scurti, prea stramti (mi-am dat seama ca fiind pantalonul stramtut in zona pelvisului, ce e mic pare mult mai mare…ihimmmm), cu niste tatuaje (mari si ele, cata suferinta), cu sosetute si pantofiori. Totul este mare si grandios. Pana la buric. Johnny Bravo, tu esti acesta? Daca esti tu, te rog frumos sa iti iei talpasita si sa dispari in lumea ta.

2.      Sa nu stau langa vreo Jessica Simpson locala imbracata ca personajul amintit incercand in van sa spele parbrizul vreunei masinute. O tineti minte pe Jessica in “The Dukes of Hazard”? Magistrala: camasuta cadrilata legata smechereste sub pieptul voluptos (bineinteles, ajutat de acel obiect vestimentar cu rol de push up up up up), pantaloni scurti, scurti, foarte scurti si niste cizmulite de Scufita Rosie. Adica Daisy Dukes. Am si eu o nelamurire: cand se aseaza pe scaune fara perne, nu le raman niste urme pe fundic? Din cauza nuielelor. Din care sunt facute scaunele. Nu ma intelegeti gresit. O vrabiuta mi-a soptit ca ultimul urlet in materie de bronzat la solar este sa intri incaltata cu pantofi cu toc in cabina sa nu ramai cu dungi pe “derrière”. Oare ce poarta? Stiletto sau platforme? Sau botinele acelea a la Lady Gaga? Si as avea o rugaminte. Fetelor, chiar mi-ar place daca vi-ati impleti doua codite. Si ati face botic. Asa, suparate pe lume. Ati fi perfecte intr-o zi de vara caniculara, ingénue, candide si aproape adulte.

3.       Sa nu stau cu ochii pironiti pe geanta din cauza indivizilor care “fileaza”. Dupa cum ne-a atras atentia, intr-o seara, o chelnerita binevoitoare. Vai! Imi place verbul: “a fila”. Oricum, imi fileaza lampile numai la gandul ca ar trebui sa ma angajez in vreo cursa de 100 metri garduri in plin centru. Eu si un hotoman. Asa ca poate imi voi pironi geanta, la fel ca pe o vacuta, de scaun.

4.      Sa nu fiu nevoita sa astept sa se elibereze vreo masa din cauza unor persoane care stau 5 ore in fata unui pahar de suc. Macar de-ar comanda o apa plata. Dar, nu. Stau, ca doar au comandat. Ceva.

5.      Sa nu ma infulece tantarii si a doua zi sa tip in baie, speriata ca cineva se uita la mine din oglinda. Adica eu. De nerecunoscut.

6.      Sa nu stau pe perne patate. Nu de alta, dar tuturor ne place sa avem o reputatie “nepatata”.

7.      Sa nu mi se ia paharul din fata cand eu nu am terminat de baut, intr-un acces brusc de zel ospataresco-chelneresc.

8.      Prosecco sa fie prosecco si nu “proseco”. La propriu si la figurat.

9.      Sa ma serveasca un chelner, un el, cool si hot. Cer prea mult?

10.  Sa ma simt foarte bine. Nu bine. Foarte bine.

Sunt 10. Decatlonul. Cred ca e de ajuns.

Bineinteles ca lucrurile se misca inspre bine. Bineinteles ca majoritatea oamenilor sunt absolut draguti. Dar se poate mai mult. Si de ce sa nu vrem “foarte mult”? Dar eu sper. Stiti voi…speranta moare ultima. Sper sa nu moara inaintea mea. E si asta o speranta.

Va imbratisez, cu ochii mari cat cepele (geanta e de vina) si cu un gust deosebit de “prosecco” diluat. Ce e mult strica.
M.

Frumusetea vine din interior....mai ales vara

Vara. Imi place vara, dar cateodata imi vine sa ii trag un  bobarnac.

De cand ma stiu le-am invidiat pe tipesele machiate perfect, pe cele care nu sufera din cauza caldurii, pe cele care arata “magnific” tot timpul, pe cele care poarta tocuri cand afara sunt 40 de grade si tot asa.

Dar ieri, a fost ziua cea mare. Ziua in care perfectiunea s-a dus pe apa sambetei. Pentru ca am intalnit, la o coada, o tipa de-a dreptul exceptionala, inzestrata cum trebuie si unde trebuie, machiata impecabil, ignorand temperatura inabusitoare din institutia respectiva, cu niste tocuri ametitoare, cu un par bombat si la locul lui. Si eu…purtam Conversii, eram cam mica pe langa ea, inceputul de vara imi dadea batai de cap si ma punea in incurcatura, simteam cum pe spate mi se prelinge un firicel de transpiratie, machiajul meu se dizolva de-a binelea si ma gandeam disperata ca sigur trebuie sa ma mut in Africa din cauza parului care numai drept nu mai era. Si pe care l-am prins in coc, in cele din urma. Acum, nu aratam nici eu ca muma padurii, dar pe langa exemplarul exceptional din fata mea aveam sentimentul ca Bridget Jones e cea care m-ar fi putut intelege.

Dar aceasta minune a speciei si-a deschis gurita. Si vraja s-a destramat. Si ce mi-au auzit urechile. Gurita ei rostea niste cuvintele pe care niciun ruj Dior, Chanel, YSL, ce vreti voi, nu le putea masca. Iar accentul acela neaos (“o mers” si “o facut”) imi provocau frisoane. Reci. Care imi prindeau bine avand in vedere canicula. Vocea stridenta si gesturile au transformat-o intr-o clipa in ceva dezgustator, intr-o prajiturica expirata, ambalata impecabil. Si am fost fericita. Oricat de rautacios ar suna. Da, am fost fericita. Pentru ca nu sunt eu mereu perfecta, pentru ca niciodata nu imi iese machiajul la fel la ambii ochi (multi nu vad, dar eu vad), pentru ca imi plac Conversii, pentru ca imi port parul in coc cand mor de cald, pentru ca nu sunt inalta si exceptionala, pentru ca nu sunt echipata (poate) cum si unde trebuie (sic), pentru ca sunt pur si simplu eu. Si am invatat ca, de fapt, nici cel mai profesionist rujulet, mascara, fard nu vor ascunde uratenia si prostia. Si voi prefera mereu oamenii care pot sa imi spuna ceva inteligibil. Iar aceste masti sa ramana acolo unde le e locul. Stiu ele mai bine.

Va salut (nu va imbratisez pentru ca prea e cald).

M.