Stau întinsă în pat în această dimineaţă (pentru unii o fi miezul zilei, dar pentru mine este dimineaţă pentru că, uite, chiar îmi permit această extravaganţă neruşinată) foarte caldă a unui iunie înăbuşitor şi privesc dansul faldurilor perdelelor, în semiobscuritatea încăperii mele secrete. Nu se aude niciun zgomot pentru că suntem rupţi de lume în epicentrul şantierelor unui oraş care îşi doreşte pasaje suspendate şi nu bulevarde elegante. Deschid Instagramul şi văd postări senzuale, bogate din nu ştiu ce colţuri ale lumii, plaje ca în Laguna albastră, mări de un albastru nebun, dar brusc îmi apare un reel cu nişte certăreţi de-ai noştri într-un aeroport grecesc şi îmi dau seama că totul se rezumă la nişte postări sclifosite, sexy şi bogate pe înţelesul amărâtului pentru că, în esenţă, ei sunt doar nişte bădărani care nu se bucură de nimic.
Sursa:arhiva personala
Fac abstracţie de aceste sugestii din social media şi mă gândesc la o vacanţă cum mi-ar plăcea mie, pe o plajă părăsită unde singurul zgomot să fie cel al valurilor care se sparg de ţărm. Să stau întinsă pe nisipul auriu, cu o carte în mână iar soarele să îmi mângâie, cu razele lui leneşe, pielea fină şi bronzată. Să ascult marea cu şoaptele ei îmbietoare, să mă plimb pe ţărm visând la o căsuţă pe o insula grecească unde zeii au pogorât şi au vărsat din cupele lor magice tot nectarul unei vieţi liniştite şi senine. Să mănânc in fiecare zi fructe proaspete, cu coaja crăpată de atâta savoare, să sorb apă din pocalul unei fântâni aflată în curtea căsuţei mele. Dar cel mai mult mi-ar plăcea să stau să privesc marea, ore în şir, golită de gânduri, obiective şi alte miesme ale existenţei contemporane. Acum ceva timp, pe o insulă apoape ruptă de lume, i-am zărit pe localnici strecurându-se printre străduţe strâmte care mărgineau casele de pe malul oceanului, aşezându-se cu spatele lipit de zidurile caselor şi privind oceanul ore întregi. Pe feţele lor se citea liniştea şi fericirea. Nu aveau ei multe, dar aveau ceea ce nu avem noi. Linişte şi mulţumire.
Sunt încă aici, în încăperea mea secretă şi visez la vacanţa mea perfectă, în această zi care se anunţă toridă. Dar sunt fericită pentru că, deşi doar pentru o clipă am fost plecată departe, departe, am simţit răcoarea, liniştea şi fericirea unei zile perfecte.
Bisoux,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu