Alegeri...

Acum câţiva ani, când am început #pierdutaprintrecuvinte, una dintre cele mai mari temeri a fost să depăşesc frica de a deveni “prea vizibilă”. Nu este un lucru ușor de recunoscut. Frica de a fi văzută și de a mă expune. Imi amintesc cum mă gândeam că există distincţia între “persoane publice” şi restul…noi…ei bine, noi toţi ceilalţi. Bineînţeles, această paradigmă s-a schimbat între timp. Azi aproape toată lumea îşi postează viaţa pe Facebook şi Instagram. Dar, deşi a devenit o obișnuinţă pentru toată lumea să posteze fotografii de sâmbătă noaptea pe Facebook, nu toţi se pot deschide emoțional.

Lansarea unui blog sau a unei afaceri bazate pe pasiune/pasiuni este, cu siguranță, diferită de ceea ce majoritatea oamenilor fac online (mai ales dacă o faci, hai să spunem, bine și injectezi personalitate în conținut şi design). E ca şi cum te-ai ridica în picioare, ai ridica mâna şi te-ai expune la critici. Si ia ghiceşte… chiar te expui. Cu toate acestea, adevărul este că rareori primeşti genul acela de critici de care te temi cel mai tare.  Dar dragostea, prietenia și faptul că ştii ce vrei dau sens acţiunilor tale şi, astfel, expunerea ta merită de un milion de ori mai mult.

De multe ori, după ce am postat anumite lucruri, m-am simţit vulnerabilă şi am avut senzaţia de discomfort, dar am ştiut că arătând acea parte personală era un lucru bun pentru #pierdutaprintrecuvinte. Când te confrunţi cu alegerea între a-ţi păstra ego-ul  și a face ceea ce este mai bine pentru cauza ta, alege-o pe cea din urmă. Nu lăsa teama să fie cea care îţi decide acţiunile. Stai acolo, permite-ţi să fii jenat un moment şi, apoi, du-te mai departe.  

Deşi acum îmi este mult mai uşor să mă “expun”, încă mă lupt cu acest lucru.  Ceea ce am descoperit este că atunci când vorbești despre ceva/cineva pe care îl cunoști bine și de care-ți pasă profund, totul devine mai ușor. Nu simți că te vinzi. Simţi că aşa trebuie să faci. Partea complicată este să înveţi să lași garda jos, care vine odată cu exerciţiul. Odată ce ai lăsat garda jos, restul este ușor. După ce ai stat acolo pentru o vreme, începi să-ți dai seama că nu există ACEA mare distincție între "oamenii publici" (care a devenit, oricum, “doar” un statut  mult prea uzitat pe Instagram) și toți ceilalți. Suntem toți accesibili, suntem toţi oameni și toți ne confruntăm cu aceleași temeri.

Pentru că, la urma urmei, cum spunea Sartre, “Nous sommes nos choix.”

Bisous.

M.

LA MULŢI ANI!

Ce se poate ura de Anul Nou şi nu a fost urat de o mie de ori? Noii ani vin, vechii ani pleacă. Ştim să visăm. Visăm că ştim. Ne ridicăm râzând cu lumina. Ne culcăm plângând cu noaptea. Îmbrățișăm lumea până când doare. Trăim, iubim, ne căsătorim. Râdem, plângem, sperăm, ne temem.

În 2019, hai să vorbim mai mult. Să pălăvrăgim mai puţin. Să sunăm mai mult. Să trimitem mai puţine mesaje. Să ne întâlnim mai mult. Să uităm de Skype. Să călătorim mai mult. Să colecţionăm mai puţin. Să ne pese mai mult. Să ignorăm mai puţin. Să facem mai mult. Să bârfim mai puţin. Să lăudăm mai mult. Să judecăm mai puţin. Să experimentăm mai mult. Să ne temem mai puţin. Să iubim mai mult. Să urâm mai puţin.

Urarea mea de An Nou pentru voi este să aveţi parte de cel mai bun an de până acum. Un an paşnic în care să primiţi tot ce doriţi. Un an în care să preţuiţi anul trecut, amintirile. Fiecare zi din noul an să fie unică, cu aşteptări luminoase. Cele mai importante recompense ale vieţii, cele mai adânci şi bune sentimente, cele mai mari satisfacţii vin de la oameni – oameni ca voi! MULŢUMESC!

LA MULŢI ANI!

Mira  #pierdutaprintrecuvinte

Marea din vară…

Valurile îmi șoptesc, chemându-mă pe nisipul moale. Briza îmi mângâie fața, îmi biciuieşte părul. Vântul îmi împrejmuieşte corpul, ştiind că sunt acolo. Valurile se strecoară printre degetele mele. Stropi de mare îmi inundă obrajii.  Nisipul e supus sub picioarele mele. Exact în locul în care marea şi el decid să se întâlnească. Apa se înalţă și se înfășoară în jurul tibiei mele.

Sursa: arhiva personala

Apă sărată abuzându-mi pielea. O cochilie pluteşte, prinsă în val. Un crab mic naufragiat pe unghia mea. Marea îmi atinge corpul. Un milion de săruturi. O mângâiere blândă din albastrul adânc. Deși ar fi fost mai bine dacă... Marea îmi înconjoară talia. O mie de degete croşetând dantelă albastră în jurul trupului meu.  Știu un loc în care lumea este nemişcată. În care timpul și spațiul nu sunt supuse. Știu un loc în care inima și sufletul meu sunt unul, unde încă sunt poveşti nespuse. E marea…

M.

Leggerezza...

Sunt multe lucruri care îmi plac, să le văd şi să le experimentez. Îmi place să citesc, îmi place să scriu; îmi place să gândesc, îmi place să visez; îmi place să vorbesc, îmi place să ascult; îmi place să privesc răsăritul dimineaţa, îmi place să privesc luna noaptea; îmi place să simt muzica inundându-mi faţa; îmi place să miros vântul pe malul mării; îmi place să privesc norii şi să am mintea golită de gânduri; îmi place să fac experimente de gândire când nu pot să dorm; îmi plac florile de primăvară, ploaia de vară, frunzele toamna şi zăpada iarna; îmi place să mă culc târziu şi să mă trezesc târziu; îmi place să fiu singură, îmi place să fiu înconjurată de oameni; îmi place liniştea de la munte; îmi place zgomotul oraşului; îmi plac cărţile întunecate şi filmele romantice; îmi place pământul; îmi place natura.   

Si îmi mai place un cuvânt “leggerezza”. Îmi place cum sună şi ce înseamnă. Îmi place să fiu aşa. Si poate un pic superficială. Dar cel mai mult îmi place să râd. Un pic superficial, nu?

M.