Sensibilitatea...

Eu sunt fata aceea care plânge din te miri ce. Aparent, sunt un pic mai mult diferită de alte persoane. Sunt emotivă. Poate prea emotivă, dar m-am împăcat cu acest fel de-a fi de-al meu. Din motive neştiute, de-a lungul timpului am făcut niste asociaţii tâmpe, aş spune, între cuvintele “sensibil” şi “slab”.  De fiecare dată când cineva îmi spunea că sunt prea sensibilă, îi aruncam o privire de moartă. Dar am început să accept că sunt sensibilă şi că, de fapt, acesta este un lucru pozitiv şi nu ceva de care să fug sau pe care să îl neg. Am început să privesc lucrurile bune care decurg din a fi sensibil. 

                                                                                     Sursa: arhiva personala

Eşti mult mai atent la detalii. Iţi permite să observi lucruri pe care alţii le ignoră, subtilităţi sau schimbări în jurul tău, oameni sau lucruri. Percepi mult mai bine lucrurile. Toată lumea percepe sensibilitatea ca fiind doar o reflectare a emoţiilor, dar poţi să fii sensibil şi când e vorba de senzaţii. Vezi culorile altfel, auzi lucrurile mult mai clar şi simţi lucrurile mult mai profund. Fiind sensibil, doreşti să ai rezultate. Vrei să fii un prieten bun, o fiică bună, un elev bun, o soţie bună, să fii un om bun. Câteodată aceste lucruri te copleşesc, dar, în acelaşi timp, te pot împinge să dai tot ce ai tu mai bun în tine. Dacă eşti sensibil, eşti conştiincios. Incerci să faci ce este corect. Probabil că cel mai bun lucru în a fi sensibil este abilitatea de a-i simţi pe ceilalţi. Preiei emoţiile lor (plângi şi pentru ei, de exemplu) şi chiar simţi ce simte celălalt. Simţi adânc şi mult. Unii ar putea considera că acest nivel de sensibilitate este un blestem. Am fost unul dintre acei oameni. Am urât să fiu sensibilă. Dar încerc acum să văd sensibilitatea mea ca o binefacere, ceva care îmi permite să fiu mai aproape de alţii, mai aproape de emoţiile mele, şi cel mai important, să fiu eu însămi, sinceră şi fără să îmi pară rău că plâng, că sufăr, că roşesc, că mă bucur, că trăiesc. Si da, acum sensibilitatea este calitatea mea cea mai de preţ, acel lucru care mă face diferită şi poate neînţeleasă într-o lume insensibilă, o lume care dispreţuieşte lacrimile dar vrea să le vadă acolo, cum se zbat în ochii fetei care îşi repetă în gând că nu va plânge. Nu acum.

Si nu în faţa unei insensibile.

M.

Pupeze curioase...

Cred că azi există puţini oameni care mai pot trezi emoţii personale. “A copia” este “the new black” şi se pare că toată lumea este împăcată cu această idee. Ce mă irită este faptul că exact persoanele care copiază sunt cele mai vocale, opiniomane şi enervante creaturi. In loc să tacă şi să îşi vadă de copiatul lor, ele continuă să atragă atenţia asupra lor, să se zbată ca nişte veveriţe fără coadă care nu au reuşit să se angajeze pe postul de chelneriţe la ursul care tocmai şi-a deschis terasă în poiană. 

Aceste pupeze invidioase se doresc a fi demne şi serioase spre deosebire de cele care, cică, nu sunt destul de demne să facă parte din tagma preţioaselor. Aceste preţioase simandicoase nu se sfiesc să întrebe cele mai delicate şi personale lucruri şi să te articuleze, scurt, cu privire la nişte subiecte pe care eu, cel puţin, nu le voi dezbate niciodată cu ele. Aşa cum pe mine nu mă interesează cine e soţul, iubitul, amantul, ce maşini sau căruţe conduc respectivii, ce învârt şi ce dreg, cu cine şi unde, aşa nu ar trebui să le intereseze nici pe ele cine, cum, când, unde şi de ce. Cine, cum, când, unde şi de ce sunt cele mai enervante întrebări pe care le pot primi din partea unor mierle gureşe lipsite de identitate, mieroase şi prefăcute. Draga mea, cine este acel cineva, cum nu te priveşte pe tine, când doresc eu, unde îmi face mie plăcere şi de ce pentru că aşa vreau eu. Pricepi? Dacă este prea greu, înscrie-te la cursurile de bune maniere şi discreţie pe care le ţine un domn bursuc lângă cel mai înalt copac din pădurea deasă. Ti-am dat un indiciu. Cel mai înalt copac. Să nu te rătăceşti.

M.

Mama, la mulţi ani!

Mama! Uite, azi îţi voi spune doar că te iubesc. Te iubesc pentru că  eşti mama mea, prietena mea, confidenta mea. Mama, te iubesc pentru că eşti aici, mereu şi pentru totdeauna. Stiu că sunt mereu în gândurile tale. Pentru că eşti mama, m-ai iubit înainte să mă fi văzut. Stiu că m-ai aşteptat mult şi am venit, tiptil, micuţă şi fragilă, iar tu ai devenit atunci mamă pentru prima oară.

 Sursa: arhiva personala

 Pentru că eşti mama, te îngrijorezi pentru mine în fiecare clipă. Pentru că eşti mama, m-ai învăţat să iubesc, să fiu generoasă şi demnă, să îmi pese de oameni şi să nu rănesc. Doar pentru că sunt fiica ta, ştiu care este drumul meu. M-ai învăţat că a fi eu însămi este singurul  lucru de care am nevoie pentru a fi fericită. Ai avut dreptate atunci când nimeni nu a înţeles, când nu aş fi crezut că vei putea înţelege vreodată, fără să judeci şi mereu alături. Pentru că eşti mama, iar într-o zi voi fi şi eu mămică, nu vreau să uit nimic din ce mi-ai dăruit. Să fii mamă nu e o sarcină uşoară, dar, mama, tu ai reuşit să o transformi în una simplă. Mama, eşti vântul care mă înalţă. Respiraţia fiecărei zile. Eşti steaua mea, strălucind în cele mai negre zile. Sărutul tău rămâne mereu întipărit pe obrajii mei. Zâmbetul tău face ca fiecare zi să fie mai luminoasă. Tu trăieşti pentru noi ca şi cum nimic nu te poate răni. Tu eşti totul meu. Lumea mea. Tu eşti viaţa care mi-a dat mie viaţă. Eşti ritmul inimii mele. Eşti cea care îmi şterge lacrimile. Tu poţi să plângi şi să rămâi puternică pentru noi. Tu eşti ca nimeni alta. Sunt fiica ta, creaţia ta şi a tatei şi vă iubesc, vă voi iubi mereu şi pentru totdeauna. Eşti a mea, doar a mea şi a Aliei. Mama… TE IUBESC!

La mulţi ani!

Mira

P.S. Pentru că ştiu că eşti foarte emoţionată acum, uite…vreau să zâmbeşti. Nu am uitat cum îmi rupeai paginile de la teme şi trebuia să refac totul pentru că aveam colţuri şi porcuşori. Dar a dat roade.

Oh, boy!...

Astăzi este ziua lor şi doar a lor. Si chiar dacă, de multe ori, îţi vine să dai cu ei de toţi pereţii, au şi ei meritele lor. Fără ei tu nu ai fi prinţesă, iubită, soţie, mămică, prietenă, muză. Iar ei pot fi, de multe ori şi când vreau, tandri, drăguţi, calini, buni, inteligenţi, vorbăreţi, glumeţi. 

 Sursa: https://www.spreadshirt.com/oh+boy+mustache-A14134646

Fără ei nu ai iubi, plânge, striga, urla, certa. Fără ei nu ai fi iubită,  mângâiată, alintată. Ei te fac să iubeşti, să urăşti, să râzi, să plângi, să înnebuneşti încet, să regreţi, să păcătuieşti divin. Să fii bună sau nebună, delicată, ciudată, vorbăreaţă, răuţă, bătăioasă, nervoasă. Ei sunt sarea şi piperul existenţei tale şi, deşi, nu este sănătos să ai un stil de viaţă atât de condimentat, ei îţi asigură combinaţia aceea perfectă şi delicioasă pentru care merită toate stelele Michelin. Azi şi nu numai azi, spune-i că îl iubeşti, că îl înţelegi, că îl ierţi că nu îţi aduce tot timpul flori, că preferă să se uite la meci cu băieţii când tu ai vrea să te uiţi la un film lacrimogen şi el să te ţină în braţe, că mai fluieră după tine, că refuză să danseze la nunţi, că nu vrea să poarte costum, că o sună pe mămica în fiecare zi, că lasă capacul de la toaletă ridicat, că nu înţelege reguli simple, că nu ştie să cumpere cadouri de Crăciun, că nu îi place să meargă la cumpărături, că face glume proaste că tu nu ştii să parchezi cu spatele, că nu ştii să găteşti la fel ca mămica,  că nu îşi aduce aminte ce i-ai spus ieri dar dacă îl întrebi de rezultatul vreunui meci sigur ştie, demonstrând că are auzul selectiv - încearcă cu “Sunt însărcinată.” Sigur funcţionează - că nu înţelege de ce tu ai nevoie de atât de mult timp să te machiezi şi să te îmbraci, că nu tolerează să spui ceva negativ despre mămica, că nu îşi găseşte niciodată lucrurile, că e total lipsit de ajutor când suferă de o simplă răceală, că se ataşează prea mult de anumite haine şi le poarta până la epuizare şi tot aşa.

Spune-i doar că îl iubeşti! Atât.

La mulţi ani, dragilor!

M.

Neînţelesele evenimente…

Neînţelesele evenimente…

De-a lungul vieţii participăm la tot felul de evenimente. Unele mai de înţeles, altele mai puţinde înţeles, iar unele nesuferite de tot. 

                                   Sursa:http://www.midlandfoundation.org/fund-list/fun-zone-renovation-project-fund-616.html

Ei uite, 10 motive pentru evenimente nesuferit de neînţelese:

1.      Nu înţeleg de ce toată lumea e opărită, aproape plânsă de stres şi tulburare. Totul trebuie să iasă perfect (înţeleg acest aspect), dar până la a fi nevrotic de-a dreptul este cale lungă. Noi arătăm ca nişte miresici emoţionate, iar celălalt sex încearcă să pară mai zen, dar tot ca nişte miri nefericiţi în ziua cea mare arată şi ei.

2.      Nu înteleg de ce când un reprezentant , care are o anumită funcţie în instituţia gazdă, doreşte să părăsească sala trebuie însoţit până la birou. Ocupând poziţia respectivă în instituţie se presupune că ştie toate cotloanele şi sigur nu se rătăceşte.

3.      Nu înteleg de ce oaspeţii nu trebuie lăsaţi singuri sub nicio formă de parcă ar fi nişte hoţi de-ai lui Sapte Cai iar noi am ascunde prin colţuri bijuteriile Coroanei. Trebuie să îi ţii de vorbă, dar eu nu m-am putut concentra niciodată la acest lucru, ci număram câte îmbucături mai are din saleu sau speram să meargă la baie.

4.      Nu înţeleg de ce ne coafăm diferit de restul zilelor, aproape că nu ne mai recunoaştem între noi.

5.      Nu înţeleg de ce ne scoatem hainele cele mai bune cu aceste ocazii sau de ce purtăm fuste sau rochii mini, decolteuri adânci şi bucle de mireasă. A fost vorba întotdeauna de nişte manifestări de cu totul altă natură şi nu de probe la croitoreasă sau la păr.

6.      Nu înţeleg de ce, de obicei, persoanele invitate sunt degajate, joviale, glumeţe, iar noi suntem vineţi de ţepeni, preţioşi şi atât de serioşi încât şi Dracula ar părea un clown pe lângă noi.

7.      Nu înţeleg de ce adresăm întrebări legate de politică şi religie, într-un context în care nu îşi au locul. Stiţi voi, politica şi religia…dificil, foarte dificil.

8.      Nu înţeleg de ce atunci când dăm mâna cu cineva, preferăm să lăsăm mâna moale, fleaşcă, să cadă ca o pradă în mâna celuilalt.

9.      Nu înţeleg de ce vrem cu orice chip să nu fim noi înşine, naturali şi normali.

10.  Nu înţeleg de ce suntem atât de plictisiţi şi penibili în încercarea de a părea docenţi. Nu înţeleg de ce nu putem fi decenţi.

M.