Madi...

Madi… Nu ştiu dacă vei fi foarte încântată de ceea ce urmează pentru că eşti un om atât de bine crescut şi modest, încât…Dar o voi face pentru că meriţi, pentru că eşti prietena mea, pentru că te admir şi te iubesc. Madi, eşti o arhitectă genială, fabulos de frumoasă şi inteligentă, cu atât de mult bun simţ încât de multe ori mă uimeşti prin calmul şi bunăvoinţa ta. Nu te lauzi niciodată deşi eu cred că ai avea destule motive să o faci. Eşti foarte discretă şi eu ador acest lucru. Nu eşti niciodată superficială, eşti foarte atentă la detalii şi îţi plac lucrurile bine făcute. 

 Sursa: Madi Mihalceanu

Dar ce îmi place cel mai mult este creativitatea şi talentul tău, grija continuă ca oamenii să se simtă bine în locurile născute din imaginaţia şi munca ta. Această zbatere necontenită de a crea frumosul şi de a transmite emoţiile şi trăirile pe care tu, arhitecta, le încerci în acest proces lung şi extenuant de creaţie. Doar cei care creează cu inima şi sufletul pot să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă să dăruieşti oamenilor o fărâmă de frumos şi bunătate. Iar Madi, tu reuşeşti acest lucru cu graţie.

Madi, ieri ai postat o poză cu un răvaş: “You have a desire for perfection” şi ne întrebai, în stilul tău drăguţ: “u think?” Ei bine, uite…eu cred că eşti perfectă. Este părerea mea personală pe care mi-o asum cu fermitate  pentru că am văzut ce poţi. Si tu POŢI!

M.

P.S. Mulţumesc pentru cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată: “Să nu regreţi niciodată nimic pentru că aşa ai simţit tu că trebuie să faci atunci.”

Amintiri uitate...

E ciudat cum unele lucruri nu părăsesc niciodată un colţişor al inimii mele. Amintiri uitate care se încăpăţânează să mă ţină legată de trecut. Amintiri care luminează fiecare colţişor al minţii mele, amintiri care au culoarea ceţii, amintirile mele. Imagini împrăştiate ale zâmbetelor lăsate în urmă.

 Amitirile mele sunt frumoase şi totuşi dureroase aşa că aleg să le uit şi să zâmbesc, amintindu-mi doar zâmbetul meu fericit de atunci.  Azi va deveni o amintire, ieri este o amintire care se îndepărtează, amintiri transformate în lacrimi. Amintirile mele sunt instantanee ale gândurilor şi trăirilor mele, înregistrând momentele mele, ultima şansă şi prima posibilitate. Amintirile mele sunt bătăile inimii mele, ecouri ale zâmbetelor şi lacrimilor mele. Momente surprinse, câteodată fără să îmi dau seama, în albumul vieţii mele. Amintiri precum visele. Dar eu zâmbesc şi închid ochii ştiind că visele mele devin realitate.Imi voi ierta uitarea ştiind că nu am fost mereu aşa…

M.

Chiar aşa, Black Eagle Pub…

Black Eagle Black Eagle…Hmmm…Ti-ai copt-o cu propria mânuţă. Te-am pomenit în câteva postări, dar nu am dat cu tine de toţi pereţii. Şi ştii de ce? Pentru că erai un loc mai, să spunem drăguţ, în care să ieşi într-o seară din weekend. Te rog să remarci timpul trecut. 

Chiar am vrut să te laud că ai renovat baia (în sfârşit) dar nu o voi mai face. Şi mai ştii ceva? Eu sunt de vină în încăpăţânarea de a te frecventa fără să îmi dau seama că eşti ca un “ iubiţel” de o seară, nepăsător, indiferent, prost crescut şi plin de aere nejustificate. Chiar aşa! Ce e cu aerele astea de pub exclusivist? Câtă preţiozitate! Nu poţi să intri fără rezervare? Dar unde suntem? În Berlin cumva şi eu nu sunt uber chic?  Înţelegeam dacă era vorba de un eveniment privat, dar mă îndoiesc că cineva ar organiza ceva de acest gen în pasajul plin de moloz, schele şi zdrenţe. De asemenea, înţelegeam dacă era vorba să vă alegeţi clienţii după criteriul “îmi place faţa ta/ nu îmi place faţa ta”, dar multe dintre feţele pe care le-am văzut eu înăuntru se încadrează la bitte, eine carnatzen. Probabil e o chestiune de gust şi din nou, probabil, am eu gusturi proaste în comparaţie cu voi care excelaţi la bun gust. Sau poate v-aţi gândit la siguranţa clienţilor şi aţi decis să acceptaţi un număr limitat de persoane. Nu ştiu de ce mă cam îndoiesc de acest lucru.

Pentru că te crezi atât de preţios, hai să îţi dau nişte ponturi de care ar fi bine să ţii seama dacă tot ai decis să devii atât de exclusivist şi înţepat. Nu de alta, dar sunt client şi ştii, presupun, cum stă treaba cu clienţii.

1.      Foloseşte-ţi resursele şi postează pe Facebook sau unde vrei tu că ţi-ai schimbat politica cu privire la accesul în club. Mi se pare o aroganţă dezgustătoare să închizi uşa în nas cuiva fără să îl fi anunţat că nu mai e binevenit decât dacă îndeplineşte anumite condiţii.

2.      Dacă chiar vrei să îţi arogi dreptul de a alege clientela, stabileşte-ţi nişte criterii mai sănătoase! Dacă ţi-ai stabilit déjà criteriile, eşti o mare dezamăgire pentru că jumătate din petrecăreţi sunt piţigoi şi coţofene de Oradea care se înghesuie pe un metru pătrat doar să apară în poze şi să vadă lumea unde sunt. Nu e de ajuns.

3.      Concediază-ţi unele dintre chelneriţe! Cele drăguţele s-au dus pe alte meleaguri şi au rămas nişte bosumflate, înţepate şi veşnic botoase. Cu excepţia tipei brunete cu păr creţ. Şi nu ştiu să servească. Una dintre ele mi-a turnat un pahar de vin peste vinul pe care îl mai aveam în pahar. Probabil să nu se plimbe de două ori.

4.      Dă-le un bobârnac celor care şi-au luat loc de veci lângă baie sau pune-i la dietă! Ştiu că e călduţ şi bine şi locaţia îţi permite o privire de ansamblu, dar…

5.      Fredonează-le DJ-lor să mai schimbe playlistul!

6.      Fii mai atent la imaginea ta ca afacere şi nu doar la faptul că oricum eşti plin ochi în fiecare weekend şi nu îţi pasă de ce zice lumea! S-ar putea să ai surprize neplăcute.

S-ar putea ca eu să mă înşel şi voi să aveţi dreptate. Cred că mi-ar plăcea să primesc o explicaţie cu privire la schimbarea politicii voastre. Dacă nu consideraţi oportun acest gest, mă voi împăca şi cu acest lucru. Dar eu ştiu foarte bine să mă joc cu cuvintele, iar cuvintele fac minuni. De cele mai multe ori.

M.

Zena, fetiţa care visează…

Această poveste nu este scrisă de mine. Este scrisă de Zena, o fetiţă frumoasă, cu păr lung şi ochi mari, o fetiţă care visează.  Iar copiii care visează, aşa, ca mine, “toată ziua şi noaptea” sunt nemaipomeniţi. Bucuraţi-vă de visele ei!

“Era odată o fetiţă de gradiniţă şi ea era toată ziulica cu capul în nori. Într-o zi a visat că ea călărea un elefant, altă dată a visat că era un star de cinema. Odată cand s-a trezit a crezut că e pe o  corabie de piraţi, abia după câteva ore şi-a dat seama că ea visa. Niciodată nu e atentă, uneori visează cu ochi deschişi, ba chiar uneori se  loveşte de lucruri. Ea are atatea gânduri că  ar putea face un  film ce ar primi două Oscaruri.

Intr-o altă zi se juca în curtea casei. Ea s-a aşezat pe o pătura şi a început  să viseze dar nu şi-a dat seama că afară a început să plouă. Ea visa că se joacă cu un nor de ploaie în timp ce soarele doarme. Când mama ei a văzut-o a dus-o în casă şi a pus-o în pat, era udă leoarcă. Acum era racită. Mama ei îi aducea mâncare la pat şi o lăsa să se uite cât vrea la televizor. Doctorul venea  odată la două zile să vadă cum se simte, dar ea făcea acelaşi lucru visa!

În vis concura cu răceala şi tot timpul răceala câştiga. Abia cand s-a însănătoşit, ea a câştigat  in vis.

În altă zi, la grădiniţă, doamna educatoare le-a citit copiilor povestea ,,Crăiasa Zăpezii”,  iar ea nu a fost atentă findca visa că face surfing în Hawaii. Când a fost întrebată care sunt personajele povestirii ea a răspuns că ea este şi placa de surf. Când au auzit răspunsul ei toţi au râs! Abia atunci s-a trezit la realitate. Educatoarea a certat-o şi i-a zis să fie mai atentă!

Fetiţa cu capul în nori tot timpul visează şi va visa toată ziua şi noaptea!” (Zena Pop)

M.

P.S. Zena, continuă să visezi!