E ciudat cum unele lucruri nu părăsesc niciodată un
colţişor al inimii mele. Amintiri uitate care se încăpăţânează să
mă ţină legată de trecut. Amintiri care luminează fiecare colţişor al minţii
mele, amintiri care au culoarea ceţii, amintirile mele. Imagini împrăştiate ale
zâmbetelor lăsate în urmă.
Amitirile mele sunt frumoase şi totuşi dureroase aşa
că aleg să le uit şi să zâmbesc, amintindu-mi doar zâmbetul meu fericit de
atunci. Azi va deveni o amintire, ieri
este o amintire care se îndepărtează, amintiri transformate în lacrimi. Amintirile mele sunt instantanee ale gândurilor şi trăirilor mele,
înregistrând momentele mele, ultima şansă şi prima posibilitate. Amintirile mele
sunt bătăile inimii mele, ecouri ale zâmbetelor şi lacrimilor mele. Momente
surprinse, câteodată fără să îmi dau seama, în albumul vieţii mele. Amintiri
precum visele. Dar eu zâmbesc şi închid ochii ştiind că visele mele devin
realitate.Imi voi
ierta uitarea ştiind că nu am fost mereu aşa…
M.
Frumoasă declarație de prietenie! :)
RăspundețiȘtergere