Tacerea mea e...pretioasa

Ei bine, am trait-o si pe asta. Am racit. Si mi-am pierdut vocea. La propriu. Si cred ca este una dintre cele mai interesante experiente din viata mea. Si socante. Pentru ca eu, in general, sunt o galagioasa, strig, ma agit, vociferez, ma cert, si cand ma cert vreau sa am cu cine sa ma cert, tip si asa mai departe. Si acum sunt…muta. Dar e bine. Pentru ca am realizat ca pot sa ma exprim si fara sa vorbesc, fara sa ma agit prea mult. Pentru ca mi-am dat seama ce placuta e tacerea. Sunt doar eu si gandurile mele. Doar eu si tacerea mea. Si mi-am dat seama cat de pretioasa e. Si cat de pretioasa ar fi fost in anumite momente cand am vorbit si nu trebuia, cand am ripostat si nu trebuia, cand am tipat si nu trebuia, cand m-am certat si nu trebuia, cand am spus lucruri pe care nu trebuia sa le spun. Bineinteles, ca pot sa exprim lucruri si acum, o fac chiar in acest moment, dar cand rostesti cuvintele, cand mimica ta exprima totul, e altceva. Fata ta, ochii tai, gura ta sunt acesti dusmani nemilosi, tradatori ai adevaratelor tale trairi.

Dar mi-am dat seama si de altceva. Ca sunt atat de putini oameni care spun totul in cuvinte putine si prea multi care nu spun nimic, doar vorbe goale intr-o avalansa de idei lipsite de consistenta. Si am invatat sa imi ascult tacerea. Si acum stiu cu certitudine cat de libera sunt pentru ca pot sa gandesc, pentru ca tacerea mea, de fapt, vorbeste.

Un gand tacut.

M.

"Femeia nu e om" e cel mai frumos compliment...

Nu am inteles de ce o gramada de femei, conite, dudui au sarit la beregata lui Cristian Tudor Popescu. Eu nu am de gand sa ma cert, sa ii trag un bobarnac sau sa intru in vreo polemica cu reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu, ci vreau sa il felicit ca a fost capabil sa emita cel mai frumos compliment la adresa noastra: “FEMEIA NU E OM”.

Dupa cum spune dumnealui (nu imi permit sa folosesc apelativul “tu” pentru ca eu si creierul meu ne simtim  mici, mici in fata maretiei si impozantei atitudini a respectivului OM) intr-un articol intitulat “Femeia nu e om”, publicat prin anii ’90 in “Adevarul literar si artistic” si republicat de “Gandul” in acest an. Astazi, la 58 de ani si dupa 20 de ani de la publicarea respectivului articol, Domnul Popescu afirma ca nu ar schimba nimic. Mi se pare o calitate extraordinara constanta si consistenta gandirii, chiar si dupa 20 de ani.

Cu mintea mea de “specie extrapamanteana”, am citit acest articol si concluzia a fost ca suntem minunate, fantastice, superioare si atat de deosebite de pamanteni, adica de barbati, de EI. Se spune ca suntem atat de asemanatoare, precum pisicile sau gainile si ca este imposibil sa tacem. Dar cred ca am o explicatie pentru aceasta vorbaraie constanta a speciei noastre deosebite. Cand suntem in prezenta lor, atotputernicilor si atoatestiutorilor, adica a barbatilor, ne adaptam si suntem odihnitoare, placute, tacute, zambitoare, caline, feline si nu este recomandat sa cotcodacim. Pentru ca EL, OMUL, dupa o zi in care a trudit si a GANDIT, vrea sa isi petreaca seara in compania unei specii placute si tacute. Si atunci este de la sine inteles ca ne dam drumul la gura in pezenta altor membre ale acestei specii atat de minunate, realizand acel “cosmic mind” (expresie preluata de distinsul jurnalist din Arthur C.Clarke), acea “minte colectiva, un covor psihic”.

Apoi ni se spune ca nu gandim, ci doar mimam gandirea omeneasca, iar cele care reprezinta exceptia sunt atat de rare precum “pinguinii albastri”. Adoptam cu rapiditate expresii si fraze pe care le “debitam cu insufletire”. Dar oare nu reflecta acest lucru capacitatea noastra de a ne adapta din instinct si nu datorita inteligentei situatiilor si mediului ostil, avand in vedere ca locul nostru nu este aici? Ei bine, chiar imi place comparatia. Apoi CTP se intreaba retoric; “…ar putea Gigel să se gândească măcar că femeia a fost înzestrată cu arma fecundităţii, mult mai eficientă decât inteligenţa pentru supravieţuirea în condiţii ostile.” Atat!

Urmeaza un alt compliment fantastic si citez: “Creând femeia din coasta lui Adam, adică prin clonare, Dumnezeu a executat o operaţie de inginerie genetică prin care a adus pe lume celălaltul, diferitul.” Adica, nooooi, femeile aka Evele, suntem DIFERITE si nu comune. Adica barbatii sunt comuni, niste primate cu nevoi bazale, sa inteleg? Si noi suntem, oh, atat de out of this world. Imi place, imi place, imi place. Probabil ca Roger Vadim a avut in cap lucrurile astea cand a realizat doua filme inegalabile: Et Dieu... créa la femme si Barbarella. Hmmm…..

Finalul este absolut superb. Serios, doamnelor, dragelor. Ce mai vreti? Uite: “Aşa că, stimate coleg, atunci când îţi priveşti nevasta sau amanta cu un dispreţ afectuos, cu o tandreţe plină de superioritate, cum îşi pune în păr, la gât sau în urechi ce i-ai adus de 8 Martie, cum se fâţâie în faţa oglinzii, aparent fără niciun rost, când îţi spui cu subconştientă mulţumire că ea e frivolă şi proastă, şi tu eşti serios şi inteligent, gândeşte-te o clipă la hăul ameţitor al frazei lui Isus: Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor. Mântuitorul nu face decât să avertizeze astfel creierele noastre îngamfate că nu inteligenţa virilă este calea adevarată de comunicare cu Dumnezeu…Greu de înghiţit o astfel de idee, nu?” SUPERB, SUPERB. Care e scorul si cine e invingatorul?

Nu pot sa ma supar pe CTP pentru ca este cel care scria articole de o savoare adorabila pentru revista ELLE Romania, revista de moda cea mai citita din Romania, de noi, astea, femeile, cu creierele mici, acoperite de o crusta stralucitoare de unicitate. Si daca putea scrie astfel de articole, inseamna ca ar putea cu lejeritate sa se invarta printre noi, FEMEILE.

Dar dupa cum spune dumnealui “femeia e mai departe decât bărbatul de ceea ce se numeşte om” si astfel, in acest moment, ma simt UNICA, FANTASTICA, FORMIDABILA SI CONSTIENTA CA FARA MINE, OMULE, NU POTI TRAI.

Un pupic cosmic.

M.

P.S. Articolul "Femeia nu e om"  poate fi citit aici: http://www.zboara.ro/viata_femeia.php?showMe=viata/Femeia/femeia_nu_e_om

Lipitorile in tara lui Statut....

Numele lor aduce fiori: lipitorile. Lipitoarea este un vierme despre care s-a dovedit ştiinţific că aduce “fiori” de bine. Ramane de vazut, totusi, cat de buni sunt acesti fiori. Pentru ca acest vierme a devenit atat de popular si atat de des intalnit. Se lipeste de tine si sta acolo pana considera ca si-a facut treaba. Si dupa aceea te lasa fara sa spuna “multumesc" (tztztz…proasta crestere), in cautarea unei alte cuceriri, mai atragatoare si mai "cool". Dar cred ca tu ar trebui sa spui multumesc pentru ca, in sfarsit, ai scapat de acest vampir energetic care a supt din tine tot ce era mai bun.

Lipitorile se incadreaza in mai multe categorii:

1.      Cele nestiutoare si inocente la inceput dar care, treptat, acumuleaza si absorb cunostinte si informatii de la tine incat ajung sa si le asume. Si care uita cine erau inainte de acest proces de rebranduire. Nici nu isi mai aduc aminte de lipitoarea aceea mica, mica, mica, sfrijita, timida, cat un vierme de matase, dar care a devenit ditamai viermele, gras si infumurat,  lipitoarea aceea care ar fi facut orice sa te multumeasca doar doar ii vei arunca o privire, lipitoarea aceea care ti-ar fi dat luna de pe cer daca i-ai fi cerut-o.

2.      Cele versate si coapte care au nevoie de aceasta “lipeala” pentru a da si mai bine in lumea lipitorilor din prima categorie. Pentru ca, la urma urmei, treaba e sa se inconjoare de lipitori inferioare lor, care sa le dedice slove si imnuri si sa invete si ele sa acceada in lumea “superioara”.

3.      Si lipitorile supreme, the kings and queens ai speciei, care se lipesc de tine si fac ravagii. Ele sunt cele mai periculoase pentru ca nu iti dai seama cand te lasa fara vlaga, fara suflare, fara cuvinte. Si care sunt dovada suprema a lasitatii, rautatii si micimii sufletesti, nedorind sau refuzand cu obstinatie (oare aceste lipitori inteleg cuvantul?) sa te mai SALUTE, sa iti dea like la vreo poza (Facebook esti cel mai bun barometru al vanitatii personale) sau sa recunoasca vreodata ca te-au folosit sau, hai sa fim mai dulcegi, i-ai ajutat.

Si pentru ce? Oare pentru ce? Pentru ceva mic si banal, dar atat de otravitor. Se numeste STATUT. Pentru ca lipitorile doar asta isi doresc. Sa dea bine in lumea lui Statut, aceasta tara minuscula a vanitatii, a admiratiei si iubirii de sine. Si uita ca acele suprafete de care au stat lipite atata timp, acele suflete care le-au ajutat sa devina, oh, atat de mari si grase intr-o tara atat de mica si efemera, sunt, de fapt, PRIETENII ADEVARATI. Dar lipitorile, in periplul lor alunecos, nu isi doresc decat 5 secunde de celebritate alaturi de alte lipitori, mai mari sau mai mici, mai cool sau mai putin cool. Si cand ajung acolo, in varful acestei piramide a unei specii care se propaga cu o viteza uimitoare (mai ales printre lipitorile tinere) se cred imparatii acestei lumi fara sa isi dea seama ca e o lume falsa, cladita pe bule de simpatie si admiratie.

Si tie iti pasa pentru ca ai un suflet, pentru ca ai pus suflet, pentru ca te simti tradat, pentru ca esti uimit in fata acestui spectacol ieftin si desuet al rautatii si ambitiei de a deveni cineva “important”, invidiat si adulat de toti.

M.

P.S. Am fost intrebata aseara daca nu am o jena in a expune lucrurile atat de “crud”. Nu, nu am o jena si cred ca de aceea am o voce: sa o folosesc. Nu am cerut sa fiu iubita de toti, nu imi doresc acest lucru, eu am un statut, cel putin aici (cel de bloggerita – multumesc R.). Eu vreau sa fiu iubita doar de cateva persoane, sa fiu iubita putin dar BINE. Si aceasta postare va demonstra acest lucru.

Clubbin' in O City...monkey business

Cred ca risc un pic acum si poate ma trezesc data afara din vreun loc ;) Dar cine face botic dupa ce citeste, nu are simtul umorului deloc.

Pentru ca se apropie week-end-ul si iar incepe treaba cu “Unde iesim?”, sa vedem care sunt cele mai atragatoare locatii/pub-uri/cluburi/crasme/birturi din urbe ;)

“Sub pasaj” este cel mai hot pentru ca acolo se inghesuie toate hotspot-urile si toata viparaia.

1.      Black Eagle – aiaiai. Aici trebuie sa apelezi la cunostinte sa gasesti un loc vineri sau sambata. Daca incerci sa rezervi tu, cu toate ca esti draguta si cat poti tu de politicoasa in fata iceberg-ului de fata din fata, ti se spune scurt ca nu mai sunt locuri, asa ca va recomand sa puneti masinaria in miscare. Aici, cica se invarte lumea “cool”. Poate. Trebuie sa porti fustita clos din piele, o bluzica dantelata si un colier masiv si colorat, preferabil de la Zara. Tipii trebuie sa aiba mustati, barba, niste tatuaje si sa abordeze un aer nonsalant. Trebuie neaparat sa te imprietenesti cu barmanii (se spune ca sunt uber cool). Aperolul este cam apos (poate e varianta super light si nu stiu eu), muzica e on repeat, baia cam mica. In general, acelasi aer, aceleasi fumuri (multe, la propriu si figurat) si aceleasi ritmuri, dar ramane pe pozitii.

2.      Lord’s – aici te simti ca un “lord”. Poate fi chiar cool, dar poate fi si plictisitor cu “melodiile” din trecut si baladele rock. Poti sa vezi tot ce inseamna flora si fauna in Oradea. Baia este super incapatoare, lumea zambeste, nu sunt multe pretentii.

3.      Columbus – mi se pare o corabie naufragiata si nu ma obosesc sa dau pe acolo. Poate ca au nevoie de un rebranding si eu una l-as numi Nautilus.

4.      Edison Pub- e o chestiuta noua, dar, am inteles ca s-a ridicat pe ruinele unui fost bar de manelisti. Prin urmare, voi spune pas. Saracul Edison…de-ar sti el ;)

5.      Green Pub – am fost de cateva ori, dar cred ca este pentru “green” people. Dar se spune ca muzica e buna. Si mai organizeaza si ei cate un party, gen Pin-up party. Nu am inteles de ce aveau ghirlande in jurul gatului la Pin-up party. Hmmm… Betty Boo era toata nuri si zambete si nu ochelari gen geek si machiaj cheap. Sa vedem…

6.      Yellow Submarine e un mare NU din start pentru ca nu vreau sa schimb scutece sau sa sterg la nas vreu mucos sau vreo mucoasa.

7.      Blanc Coffee (acum hotarati-va e “coffee” sau “café”?) - nu pot sa patrund pentru ca nu am Cadillac roz, ceas Dolce&Gabbana, decolteu pana la buric, mese ( a se citi extensii de par) si chef sa trantesc un “feeling loved” de vreun specimen.

8.      Life Club (nu e sub pasaj) dar se pare ca e un must see. Pentru ca e vorba de Blaga de la Oradea, fratele meu. Si e plin de sclifosite si sclifositi sub 18 ani, pensati si cu cosuri pe fata. Dar are un succes nebun. Classical is magical!

9.      Excess Whisky (nu e whiskey?) and Bitter Bar - suna sofisticat, dar un pasaroi mi-a soptit ca sunt  "fumuri in exces" la baita. Si eu nu vreau sa zica lumea ca am fumuri, asa ca...

10.  Steam - e in lucru, dar se anunta ceva incendiar...adica "aburi". Sa speram ca nu e doar o abureala.

11.      Baliiiii!!!! L-am lasat intentionat pe ultimul loc chiar daca e cel mai cel clubusor de la noi. Adica, BALI! Magic, misterios, infumurat, aerat. Mie mi se pare rasuflat, cu mese rezervate din tata in fiu, cu aceleasi mutre, mai limpezi sau mai “afumate”, cu aceleasi ritmuri DJ-istice (ai doua posibilitati – sau te urci pe un podium si acaparezi privirile languroase ale vreunui tip spilcuit, cu masinuta parcata la intrare, nerabdator sa iti dea un ride pe scaunele de piele sau dai din cap, in virtutea inertiei, ca o vacuta in plina vara, incercand sa alungi mustele).

Si mai sunt o gramada de asemenea locuri, dar nu le voi enumera aici pentru ca pur si simplu m-am plictisit. Bineinteles, ca sunt si locuri foarte OK, dar ramane pe altadata. Si bineinteles ca voi continua sa ies pentru ca ma fascineaza acest spectacol “miscator”.

Have fun!

M.