Numele lor aduce fiori: lipitorile.
Lipitoarea este un vierme despre care s-a dovedit ştiinţific că aduce “fiori”
de bine. Ramane de vazut, totusi, cat de buni sunt acesti fiori. Pentru ca acest vierme a devenit atat de popular si atat de des intalnit. Se
lipeste de tine si sta acolo pana considera ca si-a facut treaba. Si dupa aceea
te lasa fara sa spuna “multumesc" (tztztz…proasta crestere), in cautarea unei alte cuceriri, mai atragatoare si mai "cool". Dar cred ca tu ar
trebui sa spui multumesc pentru ca, in sfarsit, ai scapat de acest vampir energetic
care a supt din tine tot ce era mai bun.
Lipitorile se incadreaza in mai multe
categorii:
1.
Cele nestiutoare
si inocente la inceput dar care, treptat, acumuleaza si absorb cunostinte si
informatii de la tine incat ajung sa si le asume. Si care uita cine erau
inainte de acest proces de rebranduire. Nici nu isi mai aduc aminte de
lipitoarea aceea mica, mica, mica, sfrijita, timida, cat un vierme de matase,
dar care a devenit ditamai viermele, gras si infumurat, lipitoarea aceea care ar fi facut orice sa te
multumeasca doar doar ii vei arunca o privire, lipitoarea aceea care ti-ar fi
dat luna de pe cer daca i-ai fi cerut-o.
2.
Cele versate si
coapte care au nevoie de aceasta “lipeala” pentru a da si mai bine in lumea
lipitorilor din prima categorie. Pentru ca, la urma urmei, treaba e sa se
inconjoare de lipitori inferioare lor, care sa le dedice slove si imnuri si sa
invete si ele sa acceada in lumea “superioara”.
3.
Si lipitorile
supreme, the kings and queens ai speciei, care se lipesc de tine si fac
ravagii. Ele sunt cele mai periculoase pentru ca nu iti dai seama cand te lasa
fara vlaga, fara suflare, fara cuvinte. Si care sunt dovada suprema a lasitatii,
rautatii si micimii sufletesti, nedorind sau refuzand cu obstinatie (oare
aceste lipitori inteleg cuvantul?) sa te mai SALUTE, sa iti dea like la vreo poza
(Facebook esti cel mai bun barometru al vanitatii personale) sau sa recunoasca
vreodata ca te-au folosit sau, hai sa fim mai dulcegi, i-ai ajutat.
Si pentru
ce? Oare pentru ce? Pentru ceva mic si banal, dar atat de otravitor. Se numeste
STATUT. Pentru ca lipitorile doar asta isi doresc. Sa dea bine in lumea lui Statut,
aceasta tara minuscula a vanitatii, a admiratiei si iubirii de sine. Si uita ca
acele suprafete de care au stat lipite atata timp, acele suflete care le-au
ajutat sa devina, oh, atat de mari si grase intr-o tara atat de mica si
efemera, sunt, de fapt, PRIETENII ADEVARATI. Dar lipitorile, in periplul lor
alunecos, nu isi doresc decat 5 secunde de celebritate alaturi de alte
lipitori, mai mari sau mai mici, mai cool sau mai putin cool. Si cand ajung
acolo, in varful acestei piramide a unei specii care se propaga cu o viteza
uimitoare (mai ales printre lipitorile tinere) se cred imparatii acestei lumi
fara sa isi dea seama ca e o lume falsa, cladita pe bule de simpatie si
admiratie.
Si tie iti
pasa pentru ca ai un suflet, pentru ca ai pus suflet, pentru ca te simti
tradat, pentru ca esti uimit in fata acestui spectacol ieftin si desuet al
rautatii si ambitiei de a deveni cineva “important”, invidiat si adulat de
toti.
M.
P.S. Am fost
intrebata aseara daca nu am o jena in a expune lucrurile atat de “crud”. Nu, nu
am o jena si cred ca de aceea am o voce: sa o folosesc. Nu am cerut sa fiu
iubita de toti, nu imi doresc acest lucru, eu am un statut, cel putin aici (cel
de bloggerita – multumesc R.). Eu vreau sa fiu iubita doar de cateva persoane, sa
fiu iubita putin dar BINE. Si aceasta postare va demonstra acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu