Blogger Widgets

luni, 7 iulie 2025

Fals vs. original

 De ce am crea o lume complet diferită pe rețelele de socializare?

De ce am depune atât de mult efort și energie pentru a crea pe „altcineva”?

De ce nu ne putem arăta mai mult adevăratul sine pe Instagram?

De ce nu ne putem trăi viața fără să urmărim ceva anume?

De ce există mereu presiunea de a fi cea mai bună versiune a noastră tot timpul?

E mult mai cool.

E mult mai bine.

Trăim într-o societate în care toată lumea se confruntă cu depresie, anxietate și singurătate fără niciun motiv, dar ceea ce arată pe platforme de socializare este că trăiesc o viață mai bună decât alții. Toată lumea este în cursa pentru a se arăta mai fericită pe rețelele de socializare. E amuzant cum scrolling-ul pe  diverse reţele poate fi ca și cum ai răsfoi paginile unei reviste glossy. Cu fiecare scroll, sunt întâmpinată de instantanee ale perfecțiunii: machiaj impecabil, trupuri exacerbat de sexualizate, locații exotice, farfurii cu mâncare care par mai mult artă decât hrană. „E doar realitatea de pe social media”, îmi spun, dar există o parte din mine care încă simte acea atracție inconfortabilă a inadecvării.

Graniţa dintre social media și viața reală a devenit atât de neclară încât adesea este nevoie de un pas înapoi, un moment de introspecție, pentru a îmi aminti că ceea ce văd rareori este întreaga poveste. Această deconectare de la autenticitate rezonează cu mulți dintre noi la diferite niveluri. Ne trezim comparând haosul din spatele acestor instantanee “perfecte”cu momentele importante ale tuturor celorlalți. E ușor să pierzi din vedere faptul că realitatea de pe reţelele de socializare este adesea un decor, o scenă concepută pentru o implicare maximă, nu o reflectare a complexității, banalității și frumuseții vieții reale.

Acum, nu voi spune că sunt imună la atracția unui feed frumos - și eu mă bucur de măiestria artistică și creativitatea care intră în crearea acelor imagini. Dar încerc să-mi amintesc să nu iau totul de-a gata.  Rețelele de socializare, în cel mai bun caz, pot fi o platformă pentru inspirație, conexiune și chiar artă. În cel mai rău caz, pot fi o sursă de așteptări nerealiste și nesiguranțe tot mai mari.

Fără aprofundarea zilnică a acestor reţele, am observat o schimbare în starea mea de spirit și în percepția asupra propriei vieți. Am petrecut mai mult timp în interacțiuni față în față semnificative, m-am afundat în hobby-uri neglijate de mult timp și, sincer, nu mi-a lipsit fațada filtrată. Revenirea a fost ca și cum m-aș fi întors la o petrecere zgomotoasă  după o gură de aer proaspăt afară. Eram mai conștientă de volum și frenezie, dar mai puțin dispusă să mă las copleșită de acestea.

Pentru oricine dintre voi simte presiunea de a menține o viață perfectă ca pe social media, sugestia mea ar fi să facă un pas înapoi. Evaluează ce aspecte ale rețelelor sociale îți aduc bucurie și ce părți apasă greu. Acceptă dezordinea vieții reale - la urma urmei, acolo se află adevărata frumusețe, în imperfecțiune, în creștere și în experiența umană autentică.

Să te simți confortabil în propria piele și să împărtășești asta cu lumea.

Acum, nu știu care personaj este cel real, dar știu un lucru.

Rețelele de socializare ne-au făcut diferiți. Rețelele de socializare ne-au dat dreptul să ne prezentăm ca nişte supereroi în fiecare zi.

Sună copleșitor.  Dar nu încerca să fii altcineva doar pentru a obține mai multă atenție și statut.

Fii cine ești.

Fii tu însuți.

 

M. #pierdutaprintrecuvinte

 

luni, 16 iunie 2025

Uneori...

“Uneori, să scrii este un lucru dificil, fie pentru că nu ai nimic de spus lumii, fie pentru că ai foarte multe, în ambele cazuri, inhibiția se naște din coasta faptului că știi că asta nu va schimba nimic. Nu vei fi mai fericită pentru că nimeni nu va opri nimic din ce-ți produce durere.” (Tatiana Ernuţeanu, More love for the world, please! - https://www.forbes.ro/more-love-for-the-world-please-440973)

Mi-a plăcut mult...

Pentru mine, scrisul este un spațiu sigur în care mă descarc. Și mă calmez, în acelaşi timp. Scriind încerc să înţeleg cum funcționează lumea. Câteodată, tăcând, încerc să ascult, să aud murmurul liniștit al unei povești care așteaptă să fie spusă. Gândesc. Mult. Am fost descrisă ca fiind analitică. O gânditoare excesivă. O visătoare. Pierdută în gânduri. Am epifanii, rezolv problemele lumii, pun întrebări, ofer raționamente, prezic rezultate și descriu aproape totul... totul în mintea mea. Scriu ceea ce gândesc și îmbrățișez ceea ce produc. Și da... câteodată am foarte multe de spus. Creațiile mele sunt mai mult decât simple gânduri; pot inventa scene, pot insera detalii importante, pot construi o atmosferă, pot numi un comportament.


Sursa: arhiva personala 

Totuși, sunt ușor distrasă de un gând și eșuez lamentabil câteodată. Inhibiţia... Cu toții avem temeri, obiceiuri și reguli pe care alții ni le-au impus, care ne inhibă capacitatea de a ne exprima pe deplin. Inhibiția nu vine din frică, rușine sau lipsă de curaj, ci dintr-o convingere matură și amară că nimic nu se va schimba, oricum. Este o resemnare lucidă. E ca şi cum vocea mea este prinsă în plasa conștiinței. Aş vrea să pot striga dar mă opresc. Te-ai gândit vreodată ce înseamnă să fii cu adevărat liber?

Mira #pierdutaprintrecuvinte

luni, 5 mai 2025

De ce?

De ce educaţia este esenţială? Ne-am întrebat vreodată? Care este ultima carte pe care am citit-o? Care este ultima piesă de teatru la care am fost? De ce nu se umplu sălile de teatru? De ce bibliotecile urlă de singurătate? De ce sala Filarmonicii este goală? De ce şcolile nu îi duc pe copii la teatru, la muzee, la concerte în săptămânile altfel, verzi, maro sau mai ştiu eu ce culoare? De ce nu li explică copiilor încă de la vârste fragede că votul este un drept fundamental pe care trebuie să îl exercite? De ce tinerii nu merg la vot? De ce oamenii preferă candidaţi care li se adresează de la buric în jos? De ce aşa zişi intelectuali urlă în social media folosind un limbaj birjăresc, oripilaţi că rezultatele votului sunt cele pe care le ştim, dovedind atfel că nu sunt cu nimic mai prejos decât aleşii? De ce nimeni nu îmi vorbeşte despre deficit economic, despre lipsa investiţiilor în educaţie, despre faptul că absolvenţii multor facultăţi sunt analfabeţi funcţionali? De ce copiii au rezultate dezastruoase la testele PISA? De ce nu există examen de admitere la facultate? De ce bacalaureatul a devenit o glumă proastă? De ce părinţii îşi petrec majoritatea timpului pe social media în timp ce copiii “trebuie” să înveţe? De ce părinţii nu sunt nişte modele pentru propriii copii? De ce cei 7 ani de acasă nu mai sunt de acasă? De ce nu avem păreri când ar trebui să avem păreri? De ce suntem disperaţi să părem bogaţi în loc să fim bogaţi? De ce nu vorbim pe şleau despre lucruri? De ce ne ascundem în spatele ipocriziei, superficialităţii şi indolenţei, dar toţi avem pretenţii? De ce majoriatea cere şi aşteaptă în loc să construiască? De ce?


Sursa:  https://marquetteeducator.wordpress.com/2012/07/12/climbthattree/

De ce nimeni nu îşi pune astfel de întrebări când trebuie, la momentul potrivit?
Pentru că nu ne pasă când ar trebui să ne pese. Pentru că…educaţia. Mai bine spus lipsa ei. A fi educat este cea mai importantă calitate. A fi educat este cel mai puternic atu. A fi educat înseamnă să fii capabil să faci alegeri de calitate, să poţi să discerni între bine şi rău, între inteligenţă şi şmechereală. Cine sunt vinovaţii? Noi toţi. Mda… Și încă un lucru…libertatea nu este întâmplătoare, ci înseamnă disciplină individuală.

joi, 27 martie 2025

Teatrul...


Am două mari obsesii. (OK, mai am câteva, dar unele nu le discut decât în anumite companii politicoase). Una, profundă, permanentă, privată este poezia. O alta – o obsesie publică, zgomotoasă – este teatrul.
Bine aţi venit la teatru! Luminile se sting, şoaptele se sting şi ele. Ȋn cele din urmă totul se liniștește, iar prima notă scapă în aer. Este ora spectacolului. Pentru două, poate trei ore, publicul, noi, stăm între zidurile unui teatru, dar existăm doar în trup, nu în spirit.
În spirit, am călătorit departe, în altă parte. Stăm cu personajele și plângem cu personajele, îi încurajăm în timp ce merg mai departe, până când timpul lor a expirat și trebuie să-și ia la revedere. Și totuși, nu este niciodată cu adevărat la revedere.
Căci atunci când părăsim acel spațiu, purtăm poveștile din inimile lor. Observăm puţin mai atenţi lumea din jurul nostru, imaginându-ne cum erau lucrurile sau cum ar fi putut să fie. Și poate chiar ne imaginăm pe scena aceea. Deoarece teatrul este un incubator al imaginației, o oglindă pentru gândire și o manifestare a magiei care se găsește în povești şi în viaţă.
 
Credit imagine: Sebi Tont
 
Eu cred în magie. Nu magie reală, ci magia pe care o putem crea folosindu-ne imaginația. Teatrul… Cred în magia teatrului. Teatrul este magic datorită legăturilor care se formează, legături de neîntrerupt formate de oameni care au toți un scop comun, acela de a-i face pe ceilalți fericiți. Dragostea care este împărtășită între noi este indescriptibil de puternică și va dura pentru totdeauna. De aceea teatrul este magie și magia este cu adevărat teatru.
La mulţi ani!
Cu toată dragostea,

sâmbătă, 1 martie 2025

Variaţii de primăvară…

 

Martie…ai venit. Și din nou, fiecare primăvară este ACEA primăvară.

Iar în acea primăvară, a fost odată o garoafă atât de îndrăzneață. Nuanțele ei de roșu intens, în colțurile liniștite ale unei grădini uitate, cu petalele ei ca niște fuste de flamenco în mișcare. Prinsă în ritmul vântului, dansează, un spectacol de culoare în mijlocul verdelui. 

 


În vânt, se leagănă, ca o balerină, într-un spectacol care nu îmbătrânește niciodată, ca un dansator care știe să nu trădeze ritmul vieții, cântecul brizei, o mărturie a muzicii tăcute a existenței. Frumusețea ei nu este zgomotoasă și nici ostentativă, dar în subtilitatea sa, captivează. O poezie tăcută scrisă în nuanțe de roşu. Povestea ei este una a puterii tăcute, o narațiune a rezistenței gravată în fiecare înflorire. Așa că dansează, garoafa, sub cerul atât de vast, o performanță eternă, o legătură cu trecutul. Căci în fiecare balansare, în fiecare învârtire, este muzica tăcută a lumii noastre.

Dansaţi în această primăvară, ca şi cum ar fi ACEA primăvară, roşie, senzuală, îndrăzneaţă, captivantă, poetică, înfloritoare!

M.  #pierdutaprintrecuvinte

marți, 18 februarie 2025

Banned...

 Nu m-am lansat niciodată în tirade politice. Nu mi-am exprimat afinităţile de acest fel în social media. Prefer să tac aici cu privire la anumite subiecte sensibile şi inflamatorii. Pentru mine, un om care a citit şi citeşte cu pasiune, un om pentru care cărţile sunt esenţiale, interzicerea cărților este un instrument de oprimare a libertății de expresie.
Dragilor, cititul deschide suflete, emoții și perspective care altfel ar rămâne inaccesibile. Prin cărți, putem trăi nenumărate vieți, putem explora idei noi și ne putem contesta propriile presupuneri.
Cititul hrănește gândirea critică, empatia și creativitatea, abilități care sunt de neprețuit nu numai pentru dezvoltarea personală, ci și pentru înțelegerea lumii din jurul nostru. Fie că este ficțiunea care ne ajută să vedem experiența umană în moduri noi sau non-ficțiune care ne extinde cunoștințele despre știință, istorie sau filozofie, cărțile au o capacitate de neegalat de a ne modela viața. 


 Sursa: https://www.instagram.com/juliannemoore/p/DGJBA9LvfX7/

Actrita Julianne Moore a scris o carte pentru copii intitulată Freckleface Strawberry, inspirată de propria sa experiență din copilărie, simțindu-se diferită din cauza propriilor pistrui și a părului roșu distinctiv. Copiii o tachinează, îi pun întrebări jenante și îi dau o poreclă pe care o urăște. Această carte a fost publicată cu succes și chiar a devenit o serie de cărți, fiind transformată într-un musical pentru copii. O poveste încântător ilustrată, a unei fete care învață să se iubească așa cum este.
Administratia Trump a interzis cartea. Într-o lume ideală, fiecare persoană ar trebui să aibă acces liber la informație, inclusiv la literatură care provoacă sau pune sub semnul întrebării status quo-ul. Într-o lume ideală... Imaginați-vă cum ar fi să trăim într-o lume fără acces liber la idei, fără posibilitatea de a alege ce să citim și cum să ne formăm opiniile. Interzicerea cărților este o formă de tristețe incomensurabilă.

Mira #pierdutaprintrecuvinte