Am tot sunat, dar mi se spunea întruna că
primăvara nu putea veni la telefon. Zburase peste dealuri îndepărtate să arunce
picăţelele pe un pui de cerb. Când va
termina de pus podelele de iarbă în pădure şi să hrănească narcisele bebeluşi,
doar atunci te va suna ea, mi se spunea. Că voi şti când vine Aprilie din nou –
inima mea va tresălta, îmi şoptea vocea de la celălalt capăt. Mi se spunea să
închid ochii şi să ascult mesajul ei la “beep”. Shhhh....
Auzi? Foşnetul din
iarbă care îţi şopteşte că iarna s-a dus. Moale. Simţi? Briza uşoară şi călduroasă
care îţi spune că mugurii pocnesc în copaci. Priveşte! Poţi să le vezi?
Narcisele de pe alee... De un galben aproape pristin, pătat de o nuanţă delicată
de alb. O cupă pentru zâne. Ceai de seară pentru doi. Dansând în briza paşnică,
într-un tango sincronizat cu copacii. Doisprezece narcise mici. Ca trâmbiţele
ridicate cu faţa spre soare. Cu petalele deschise parcă să bea razele calduţe
ale soarelui stingher din această primăvară îndrăgostită de iarnă.....Mira, trebuie
să crezi! Primăvara e din nou aici! Shhh...
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu