Of,
toamno…Eşti atât de încăpăţânată! Nu mai vrei să pleci. Ştiu că ai o mulţime de
admiratori, dar eu nu te plac. Crede-mă, am încercat din răsputeri, dar nu
reuşesc nicicum să găsesc ceva atrăgător la tine. E ca o poveste de dragoste
care eşuează lamentabil în ciuda încercărilor tale disperate de a-mi arăta un
strop de iubire. Mi s-a făcut, aşa, milă, văzând că încerci să mă ademeneşti cu
miresmele şi culorile tale, dar eu detest sentimentul de milă şi mai bine mă
opresc aici. Să ştii că seara port şosetele mele preferate, groase şi pufoase,
încercând să intru în atmosfera ta, dar când îţi simt mirosul acesta
caracteristic de fum, răceală şi văd cum te agiţi să îl trimiţi pe soare la
culcare atât de repede ca pe un copil, pedepsit că nu şi-a făcut treaba în
cursul zilei, vreau să te pedepsesc eu pe tine, zorindu-te să îţi iei odată tălpăşiţa. Şi tu nu vrei. Insişti să mă amăgeşti cu
câteva sclipiri în timpul zilei şi cu câte o boare care îmi îmbujorează obrajii.
Pentru scurt timp. Dar, uite, pentru că persişti şi pentru că azi sunt suspect
de bună, îţi trimit un pupic, aşa, de la revedere, pentru că eşti anotimpul unei
tipese care îmi place la nebunie: Brigitte Bardot. O ştiu de când eram mică
mică datorită unei pelerine de ploaie galbene şi a unei perechi de cizme negre
pe care le-a purtat în filmul “L’ours et la poupée”.
Doamne, cât mi-am dorit
pelerina aceea! Mi se părea răcnetul chic-ului să am o pelerină de ploaie
galbenă şi îmi doream să plouă mereu. Între timp, am crescut şi nu mai vreau
pelerine galbene, ci balerinii de la Miu Miu. Ah… acum ploaia îmi place doar
noaptea.
Ne
vedem la anul când sper că vom fi, şi tu şi eu, un piculeţ mai puţin orgolioase
şi mai ispititoare.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu