Să ai curajul să vorbeşti despre lucruri…

Probabil că nu cu mult timp în urmă aş fi fost arsă pe rug ca o vrăjitoare malefică. Probabil că azi voi fi doar dispreţuită. Nu ştiu. Totul ţine de probabilitate şi cred, de ceea ce unii consideră a fi normalitate. Dar, la urma urmei, ce este normalitatea? V-aţi întrebat vreodată? Poate că lucrurile normale pentru mine sunt anormale pentru alţii şi invers. Pentru mine să scuipi, să înjuri, să ataci sunt lucruri anormale, dar pentru alţii sunt absolut normale. Pentru mine să loveşti un om, un animal este anormal, dar pentru cei care săvârşesc aceste lucruri este perfect normal. Poate pentru unii este normal să trăiască într-o minciună toată viaţa, într-o mimă a iubirii şi generozităţii.Pentru că a iubi înseamnă a da, a fi generos. Poate alţii consideră normal să rămână singuri, nedorind să se implice, să se complice, să nu lupte pentru ei şi pentru alţii. 

Poate unii consideră normal să se laude încoace şi încolo cu un statut îndoielnic, dobândit la fel de îndoielnic. Iar mediul academic pe care îl cunosc şi pe care mulţi îl invidiază este exemplul perfect. Eu l-aş numi toxic pentru că  este plin de exemplare false, de inventatori ai unui şurub şi ai unei piuliţe şi care, de multe ori, sunt rupţi de realitate. Dar este un mediu unde trebuie să te conformezi regulilor şi să îţi îndoi pantalonii corect, după cum mi s-a atras atenţia. Si nu se vorbeşte pentru că trebuie să dai bine. Mereu. Dacă vrei să “fii fată bună”. Si ce bine dă când te prezinţi la grădiniţa progeniturii în calitate de profesor academician, pe când tu eşti doar părintele lui Filip (este doar un nume care îmi place) căruia i-au căzut dinţii de sus şi îi curge nasul. Dar na, dă mai bine să te prezinţi drept lector doctor în bikini la plajă decât să fii un simplu turist.
Pentru unii este normal să sufere în tăcere, să nu spună nimănui ce se întâmplă doar pentru că sunt mândri, pentru că lumea nu trebuie să ştie şi pentru că lumea te judecă şi te spintecă. Te judecă pentru că mergi la un psiholog. Te etichetează “nebun” pentru că tu încerci cu disperare să rezolvi angoasele şi temerile din viaţa ta. Chiar are importanţă ce crede lumea? Cât de mult ar trebui să ne intereseze ce zic unii şi alţii? NU TREBUIE să îţi pese deloc pentru că tu eşti déjà un învingător care a conştientizat că are probleme şi încearcă să le rezolve spre deosebire de aceşti “sănătoşi perfecţi” ai zilelor noastre care îşi ascund cu pricepere secretele, metehnele şi mizeriile personale sub covorul ipocriziei şi răutăţii. Cine sunt ei să te judece? Nimeni.

Oamenii nu vorbesc despre lucruri. Se ascund în spatele unor măşti, unor imagini false, create de ei înşişi, de mediul virtual, de temerile şi disperarea de a fi pe placul tuturor, de a fi iubit sau iubită de toată lumea. Virtualitatea…acolo unde toată lumea este ceea ce îşi doreşte să fie – bun, magnific, minunat, frumos, fericit, PERFECT. Dar în lumea reală lucrurile sunt atât de diferite şi atât de dificil de gestionat. Iar oamenii tac, deşi au dreptul să vorbească. Oamenii se ascund sub masca anonimatului şi nu au curajul să exprime ceea ce simt, ce doresc, ce iubesc, ce gândesc. Oamenii nu vorbesc despre lucruri. Oamenii trăiesc pentru lucruri şi invidia celorlaţi.

Sense and Sensibility, cartea scrisă de Jane Austen, despre care se spune că este iubită doar de femei (deşi eu mă îndoiesc) conţine un dialog relevant pentru societatea secolului XVIII (când a trăit autoarea) dar atât de caracteristic pentru societatea contemporană:

“Marianne: Margaret, that is not the point. You do not speak of such things before strangers.
Margaret: But everyone else was.
Marianne: Mrs Jennings is not everyone.
Margaret: I like her. She talks about things. We never talk about things.” (Jane Austen, Sense and Sensibility)
Să vorbeşti despre lucruri. Nu să comunici, ci să vorbeşti, să exprimi ceea ce simţi, ce gândeşti şi să îţi asumi. Să spui ce crezi tu că trebuie să spui, să nu pupi toată ziua partea dorsală a nimănui şi să conştientizezi că ai o singură viaţă pe care trebuie să o trăieşti nu să o mimezi.

M.