ReWine.Hallo-Wine...

ReWine, te declar iubitul acestei toamne, versatil, delicat şi uşor, dar totuşi atât de complex. In braţele tale m-am simţit ca o prinţesă iubită şi mângâiată, alintată şi răsfăţată.
Dar cel mai mult îmi place că îndrăzneşti să mă surprinzi. Iar eu ador îndrăzneţii surprinzători!  

În această seară magică am fost Julieta în sublima Verona, o Julieta fericită,în braţele unui Romeo Corte Lenguin de Valpolicella, un conte italian rubiniu intens, fructos, îmbietor la cireşe amare, coacăze şi condimente, savuros şi intens.

Am fost Isabela de Castilia alături de tine, un Bodegas Atalaya - La Atalaya del Camino, dens, ca o cireaşă coaptă, cu note de violete, o abundenţă de fructe negre și roșii coapte, luxuriant şi foarte elegant.
M-ai convins să te însoţesc tocmai în Africa de Sud, transformându-mă într-o prinţesă cu pielea de culoarea abanosului, tu fiind Mooiplaas Bery Reserve Shiraz, un conquistador neînfricat, puternic, strălucitor, dar cu o aromă de caramel şi de coacăze negre, roșu intens, bogat, picant, fructat, elegant şi seducător. 

Sursa: arhiva personala

ReWine, mulţumesc pentru o seară magică, la trecerea dintre luni, o seară strălucitoare, o seară în care ai fost un gentleman perfect! Mulţumesc!

M.

P.S. Veronica, îţi mulţumesc pentru  graţioasa invitaţie #pierdutaprintrecuvinte

 

O pelerină galbenă...

Of, toamno…Eşti atât de încăpăţânată! Nu mai vrei să pleci. Ştiu că ai o mulţime de admiratori, dar eu nu te plac. Crede-mă, am încercat din răsputeri, dar nu reuşesc nicicum să găsesc ceva atrăgător la tine. E ca o poveste de dragoste care eşuează lamentabil în ciuda încercărilor tale disperate de a-mi arăta un strop de iubire. Mi s-a făcut, aşa, milă, văzând că încerci să mă ademeneşti cu miresmele şi culorile tale, dar eu detest sentimentul de milă şi mai bine mă opresc aici. Să ştii că seara port şosetele mele preferate, groase şi pufoase, încercând să intru în atmosfera ta, dar când îţi simt mirosul acesta caracteristic de fum, răceală şi văd cum te agiţi să îl trimiţi pe soare la culcare atât de repede ca pe un copil, pedepsit că nu şi-a făcut treaba în cursul zilei, vreau să te pedepsesc eu pe tine, zorindu-te să îţi iei odată tălpăşiţa.  Şi tu nu vrei. Insişti să mă amăgeşti cu câteva sclipiri în timpul zilei şi cu câte o boare care îmi îmbujorează obrajii. Pentru scurt timp. Dar, uite, pentru că persişti şi pentru că azi sunt suspect de bună, îţi trimit un pupic, aşa, de la revedere, pentru că eşti anotimpul unei tipese care îmi place la nebunie: Brigitte Bardot. O ştiu de când eram mică mică datorită unei pelerine de ploaie galbene şi a unei perechi de cizme negre pe care le-a purtat în filmul “L’ours et la poupée”. 

Doamne, cât mi-am dorit pelerina aceea! Mi se părea răcnetul chic-ului să am o pelerină de ploaie galbenă şi îmi doream să plouă mereu. Între timp, am crescut şi nu mai vreau pelerine galbene, ci balerinii de la Miu Miu. Ah… acum ploaia îmi place doar noaptea.

Ne vedem la anul când sper că vom fi, şi tu şi eu, un piculeţ mai puţin orgolioase şi mai ispititoare.

M.

Familia şi noi…

După cum am afirmat în mai multe rânduri, îmi repugnă tot ce ţine de politică. Nu am avut niciodată simpatii politice, nu mi s-a părut că cei care au candidat vreodată la preşedinţia acestei ţări au avut sau au nişte calităţi deosebite, am votat de fiecare dată pentru că am considerat că este un drept şi o obligaţie în calitate de cetăţean al acestei ţări şi da, am prieteni politicieni de toate culorile, dar acest lucru a însemnat atât de puţin în alegerile mele, încât.... Dar declaraţia preşedintelui Iohannis din această săptămână în chestiunea modificării Constituţiei privind redefinirea "familiei" - "trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt"-, subliniind că e greşit să mergem pe calea "fanatismului religios" şi că ‘”[s]unt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt" m-a făcut să îl privesc cu alţi ochi şi să îl admir… Pentru curaj, pentru asumare, pentru deschidere, pentru toleranţă, pentru acceptare.

Ieri “Coaliția pentru Familie, susținută de toate Cultele Creștine din România” (sîc) ne invita la o adunare publică în Piața Unirii din Oradea, pentru a cere modificarea articolului 48 din Constituția României, în sensul definirii familiei astfel: 'Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor.' Bineînţeles că cei mai aproape de Dumnezeu decât noi,  cei care îşi arogă acest drept de viaţă şi de moarte asupra unor copii (vezi Familia Bodnariu) au fost prezenţi, manifestând cu patos împotriva acestui lucru şi cu precădere, împotriva homosexualilor. Pentru că acest cuvânt ne face să tremurăm, să ne fie frică, să scuipăm de trei ori în sân, să şoptim înfriguraţi pe la colţuri şi să dovedim cu orice preţ că suntem mai heterosexuali decât norma. Ei… nu mai spuneţi! Chiar aşa? Voi, aceşti cavaleri contemporani, înarmaţi cu microfoane-săbii care incită la ură, voi care sunteţi atât de porniţi împotriva acceptării celuilalt, împotriva acestor “diferiţi”, voi slujitori şi protectori ai familiei “bine definite şi închegate”, puteţi să îmi răspundeţi la nişte întrebări?

1.      Unde sunteţi când femeile abuzate, bătute şi târâte pe jos de soţii lor, în virtutea egalitaţii de care vorbiţi, voi, aceşti creştini pioşi şi mai aproape de statutul de sfinţi decât noi, apar la uşa voastră iar voi  staţi cu braţele în sân,  lăsând pe alţii, mai deschişi, mai doritori să panseze o rană sau un suflet, să le aline şi să le deschidă ochii?

2.      Unde sunteţi când un băieţel vine la şcoală şi povesteşte că tatăl lui, ditamai doctorul respectat în urbe, cu mii de pacienţi, o bate şi o trage de păr pe mămica lui care îl are pe frăţiroul lui în burtică? Dar ce familie frumoasă avem noi aici, întemeiată din nou în virtutea egalităţii între parteneri!

3.      Unde sunteţi când o fetiţă povesteşte cum tatăl ei, poliţist de meserie, face instrucţie acasă cu ea, fratele ei mai mic şi mama lor! Desigur… o familie care asigură “instrucţia” şi instruirea copiilor.

4.      Unde sunteţi când mii de copii sunt abuzaţi,  iar voi defilaţi cu familia Bodnariu? Nu voi comenta aspecte legate de această familie, după ce au fost puşi sub acuzare pentru violenţe împotriva minorilor, ci voi spune doar că mi se pare o sfidare revoltătoare a tot ceea ce înseamnă iubire, familie, dăruire.

5.      Afirmaţi că familia se întemeiază “pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor”, dar unde este cuvântul “iubire” în această definiţie? Probabil se subînţelege, având în vedere că toate abuzurile la care închideţi ochii au loc sub egida iubirii înţelese diferit de fiecare.

Susţin conceptul de familie, dar eu cred într-o familie plină de IUBIRE, ÎNŢELEGERE, RESPECT ŞI EGALITATE înţeleasă cum trebuie. Pentru mine, familia înseamnă mult mai mult decât doi troglodiţi homofobi care au decis să se ia, trântesc copii pe care îi educă în acelaşi spirit şi incită la ură şi violenţă.  Am prietene care sunt mămici singure, iar eu le admir enorm pentru curajul de a fi adus pe lume un copil, ele păcătoasele, stigmatele societăţii care, în ochii prea cuvioşilor sunt nişte stricate. Femei care au fost părăsite de ei pe neaşteptate  sau ei nu au vrut să îşi asume responsabilitatea creşterii unui copil, dând bir cu fugiţii în numele unei masculinităţi şi virilităţi de Ev Mediu întunecat, asumate până la capăt. Am prieteni tătici singuri, perfecţi în rolul de tată, iubitori şi minunaţi, dăruiţi, înţelegători şi generoşi, părăsiţi de ele, prea zâmbăreţele. Aceşti bărbaţi care au rămas să schimbe scutece, să îşi adoarmă copiii şi să le citească poveşti, să îi aline şi să îi iubească singuri pentru că mămicile au plecat spre alte zări, mai roz, mai aurite. Am prieteni cu preferinţe sexuale diferite de ale mele, dar acest lucru nu mă împiedică să îi accept, să îi înţeleg, să nu îi judec şi să nu iau decizii în locul lor, considerând că, dacă nu sunt ca mine, sunt proşti şi nu înţeleg. Dimpotrivă, unii dintre ei dau dovadă de atât de multă înţelegere a scăpărilor, greşelilor şi răutăţilor mele, încât mi se face ruşine.

Şi da! Eu cred în Dumnezeu! Un Dumnezeu al meu, blând şi înţelegător, un Dumnezeu bun şi aproape de mine, un Dumnezeu pe care eu îl iubesc în felul meu, absolut personal şi netrâmbiţat pe toate gardurile într-o zi de duminică, într-o biserică disperată după audienţă, cu difuzoare şi popi îmbrăcaţi în straie poleite cu aur. Pentru că, la urma urmei, toţi suntem doar nişte muritori nevolnici, nişte frunze în vânt.

M.